“”Incendiile de vegetație reprezintă un real pericol pentru viața oamenilor, mediul înconjurător și fauna din zonele afectate de acestea.– Numai ieri, 9 august a.c., în județul Dâmbovița au fost înregistrate 7 incendii de vegetatie. În total a ars o suprafață de aproximativ 4 hectare de vegetatie uscată, miriște și lăstăriș.– Rugăm cetățenii care dețin terenuri agricole să manifeste responsabilitate în ceea ce privește prevenirea incendiilor de vegetație, deoarece aceste evenimente pot pune în pericol culturile agricole, pădurile ori locuințele din imediata vecinătate, dar și participanții la trafic de pe drumurile naționale și județene aflate în apropierea lor.– Având în vedere tendința de creștere a numărului acestor evenimente, atragem atenția cetățenilor că, potrivit legislației în vigoare privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele de prevenire și stingere a incendiilor, efectuarea unor lucrări de ardere a resturilor vegetale fără întrunirea condițiilor legale și, respectiv, fără luarea măsurilor de evitare a propagării la construcții, depozite, culturi agricole, păduri, plantații și alte vecinătăți constituie contravenții și se sancționează cu amendă.– De asemenea, locațiile suprafețelor agricole afectate de incendii sunt înaintate către Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) și Garda de Mediu – Comisariatul Județean Dâmbovița, pentru verificare și impunerea măsurilor privind modul de respectare de către fermieri a bunelor condiții agricole și de mediu referitoare la arderea miriștilor și a resturilor vegetale pe terenul arabil și la arderea pajiștilor permanente. “”
Daca ti-a placut, distribuie acum! Celebrul vlogger MrBeast este cunoscut pentru actele sale caritabile și reușește de la un clip la altul să
Daca ti-a placut, distribuie acum! Când vine vorba de horoscop, avem de-a face cu afinități, dar și cu interacțiuni de-a dreptul dezagreabile. Nu,
Daca ti-a placut, distribuie acum! O cafea cu lapte poate avea un efect antiinflamator benefic datorită combinaţiei de proteine şi antioxidanţi din această
Daca ti-a placut, distribuie acum! Cu toții ne dorim să mâncăm orice, dar în același timp să nu dezvoltăm probleme de sănătate pe viitor. Experții
Daca ti-a placut, distribuie acum! Aproximativ 3.500 de lei este salariul mediu net al celor care lucrează în transport şi distribuţie, în condiţiile
Daca ti-a placut, distribuie acum! Organizaţia Mondială a Sănătăţii a decis luni să menţină nivelul maxim de alertă cu privire la pandemia de
Daca ti-a placut, distribuie acum! Departamentul de Stat al SUA a făcut un top al celor mai periculoase țări din lume în care
Daca ti-a placut, distribuie acum! Circa 300 de mercenari Wagner au fost aduși la un spital din regiunea Lugansk, în estul Ucrainei, pentru
Daca ti-a placut, distribuie acum! Erwan Joliff, francezul din Cobor (Brașov), care este și consilier județean, a relatat experiența sa la o manifestare
Daca ti-a placut, distribuie acum! În sistemul de educație a fost înregistrată o creștere cu aproape o treime a situațiilor de bullying sesizate,
Daca ti-a placut, distribuie acum! Fluctuațiile de temperatură atmosferică atrag după sine probleme de sănătate, deoarece organismul se adaptează mai greu, în aproximativ
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un medicament pentru diabet este folosit de vedetele de la Hollywood drept soluție miraculoasă pentru scăderea în greutate.
Daca ti-a placut, distribuie acum! Bilanț COVID. În perioada 23 – 29 ianuarie 2023 au fost înregistrate 2.358 cazuri noi de coronavirus, a anunțat luni
Daca ti-a placut, distribuie acum! Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat duminică seară, că numărul cazurilor de gripă și viroză este în scădere.
Daca ti-a placut, distribuie acum! Victor Piţurcă, fost selecţioner al echipei naţionale, a fost reţinut pentru 24 de ore de procurorii DNA, potrivit
Input your search keywords and press Enter.