Un incendiu destul de puternic a avut loc marți dimineață la un hotel din Eforie Sud. Se pare că în unitatea de cazare de pe litoral care se aflau 83 de persoane. Dintre acestea, 79 erau turiști și 4 angajați ai hotelului. Anunțul a fost făcut de pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență din Dobrogea.
Apelul făcut la număr unic 112 a avut loc în jurul orei 4. La pompieri s-a anunțat că în Eforie Sud, un hotel cu 44 de camere, are degajări mari de fum.
La acel moment, în hotel se aflau 83 de persoane. Este vorba despre 79 turiști, 4 angajați ai hotelului. Din numărul total 47 au reușit să iasă singuri din hotel, iar 36 au fost evacuați de către echipajele de la fața locului. Dintre cele 36 de persoane, 11 adulți, 4 copiiși un sugar au fost coborâți de pe acoperișul hotelului.
O singură persoană a fost intoxicată cu fum. Aceasta a fost transportată la spital de către un echipaj al Serviciului de Ambulanță. Din fericire, pacientul nu are intoxicație gravă, fiind în stare de conștiență și fără viața pusă în pericol.
Input your search keywords and press Enter.