BREAKING NEWS
  • 3:47 » STUDIU | Ce diferenţă face booster-ul anti-COVID în privinţa imunităţii?
  • 3:26 » Polițiști în concurs. Vor dona premiile pentru ajutorarea unui coleg
  • 1:35 » Desecretizarea informațiilor despre vaccinul Pfizer-BioNTech ar putea dura până la 55 de ani
  • 1:17 » Cercetătorii au dezvoltat medicamentul pentru diabetul de tip 1, care ar putea înlocui injecţia
  • 0:49 » Franța și Italia au semnat un tratat bilateral de cooperare aprofundată
Daca ti-a placut, distribuie acum!

Creta a fost zguduită de noi replici seismice marţi, la o zi după un cutremur puternic soldat cu moartea unui bărbat şi 11 răniţi, precum şi cu pagube materiale care au lăsat numeroase persoane fără adăpost, informează AFP, citată de Agerpres.

Cea mai puternică dintre replici, cu magnitudinea 5,3, s-a produs la ora locală 7:48 (4:48 GMT), conform Institutului de geodinamică al Observatorului din Atena, în timp ce primul ministru Kyriakos Mitsotakis, originar din Creta, se pregătea să se deplaseze la faţa locului.

Potrivit rezultatelor unei inspecţii preliminare, o mie de clădiri au fost avariate de cutremurul de luni, cu epicentrul la o adâncime de 10 km, în apropierea micului oraş Arkalochori, unde a fost consemnat decesul unui muncitor în construcţii care lucra într-o biserică al cărei acoperiş s-a prăbuşit. Alte unsprezece persoane au fost spitalizate, majoritatea cu fracturi.

După cutremurul principal, Observatorul din Atena a înregistrat luni peste treizeci de replici în cinci ore, dintre care cele mai importante au avut magnitudinea 4,6.

”Noaptea a fost foarte dificilă, am avut multe replici”, a declarat o responsabilă din cadrul comunităţii din Arkalochori, Chryssoula Kegerogloula, pentru postul public elen ERT. ”Am stat trează toată noaptea”, a adăugat ea.

Autorităţile au instalat corturi şi au mobilizat zeci de camere de hotel pentru a adăposti sutele de persoane ale căror case au fost considerate prea periculoase pentru a locui în continuare în ele. Kegeroglou a precizat că o mie de oameni au dormit în corturi.

Grecia este străbătută de importante falii geologice, iar cutremurele sunt frecvente în această regiune.

Ultimul seism mortal s-a produs la data de 3 martie în centrul Greciei, în Elassona, lăsând în urmă un mort şi zece răniţi, precum şi pagube extinse.

La 30 octombrie 2020, un cutremur cu magnitudinea 7 produs în Marea Egee, între insula Samos din Grecia şi oraşul Izmir din Turcia, s-a soldat cu 114 morţi Turcia şi două decese în Samos.

Sursa: G4Media


Daca ti-a placut, distribuie acum!
Alte articole care te-ar putea interesa...
LEAVE A COMMENT

×

Dă-ne un like pe Facebook

Facebook
error: Continutul este protejat!
Închide
Închide