ÎPS Teodosie, profesor la Facultatea de Teologie din cadrul Universității ”Ovidius” din Constanța (UOC), nu va mai primi prelungire pentru calitatea de titular după ce Senatul instituției a decis ca toți cei care împlinesc vârsta de 65 de ani sa iasă la pensie. Arhiepiscopul Tomisului a împlinit 65 de ani în 12 decembrie 2020, transmite Info Sud-Est. Referitor la pensionarea lui ÎPS Teodosie, conducerea Universității ”Ovidius” a transmis că ”și în cazul invocat vor fi aplicate prevederile specifice ale Legii Educației Naționale și ale Codului Muncii”. Hotărârea Senatului nr. 623/29.07.2021 stabilește că în absența metodologiei prevăzute Legea nr. 1/2011 privind Norma universitară și statutul personalului didactic şi de cercetare din învăţământul superior, nu se poate da curs solicitărilor cu privire la menținerea calității de titular după vârsta pensionării. Altfel spus, niciun cadru didactic nu va mai putea fi titular în Universitatea ”Ovidius” după vârsta pensionării. Decizia UOC poate fi consultată pe site-ul universității. Arhiepiscopia Tomisului, condusă de ÎPS Teodosie, a transmis pentru Info Sud-Est că înaltul prelat a depus cerere de prelungire a activității după vârsta de pensionare ”la solicitarea Decanului și a Consiliului Profesoral” din cadrul Facultății de Teologie. ÎPS Teodosie a fost ales decanul Facultății de Teologie în 17 septembrie 2002 și a rămas în această funcție timp de 14 ani, până în anul 2016. Teodosie a fost și prorector al UOC în perioada martie 2012-iunie 2014. Odată pensionat, ÎPS Teodosie nu va mai putea deține nicio funcție în universitate și nu va mai putea face parte din Consiliul Facultății de Teologie. Arhiepiscopul Tomisului va mai putea activa în universitate doar în sistem ”plata cu ora”.
Daca ti-a placut, distribuie acum! Opt indivizi, printre care și doi dintre frații Turu, au scăpat basma curată într-un dosar în care au
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un nou cutremur cu magnitudinea 7,5 a avut loc luni în Turcia, la ora locală 13.23, transmite CNN Turk.
Daca ti-a placut, distribuie acum! Cinci cutremure au avut loc luni dimineaţă în decurs de două ore în zona seismică Vrancea. Conform datelor
Daca ti-a placut, distribuie acum! 43 de decese și 2.799 de cazuri noi de COVID au fost înregistrate în ultima săptămână, potrivit buletinului
Daca ti-a placut, distribuie acum! Polițiștii au reușit să salveze, luni dimineață, o femeie care a fost băgată de iubitul ei în portbagajul
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un dialog șocant cu trei membri ai Batalionului Bratstvo dezvăluie detalii din misiunile lor. Este vorba despre un
Daca ti-a placut, distribuie acum! Au fost începute lucrările de amenajare a lacului aferent terenului din vecinătatea Complexului Turistic de Natație. Lacul este inclus
Daca ti-a placut, distribuie acum! DJ 714 Moroeni – Sanatoriu, care duce către zona montană din Dâmbovița, cunoscut sub numele „pe Orzea”, este
Daca ti-a placut, distribuie acum! Următoarea pandemie poate fi chiar după colț, iar lumea rămâne nepregătită, deși pierderile de vieți omenești în ultimii
Daca ti-a placut, distribuie acum! Peste o treime dintre adolescenții consultați de World Vision România (35.6%) au primit mesaje online, cu tentă sexuală,
Daca ti-a placut, distribuie acum! O femeie de 79 de ani, din județul Argeș, și-a dat în judecată fiica și ginerele cerând anularea
Daca ti-a placut, distribuie acum! Specialiştii spun că, pe teritoriul României, cel puţin o dată la 40 de ani are loc un cutremur
Daca ti-a placut, distribuie acum! O femeie din Marea Britanie, care susţine că a avut o relaţie amoroasă cu controversatul afacerist Andrew Tate,
Daca ti-a placut, distribuie acum! Secretarul de stat Raed Arafat a spus luni că echipa care pleacă în Turcia este formată din 60
Daca ti-a placut, distribuie acum! În anii ’70, știută doar în elita vremurilor, se desfășura povestea unei adopții: celebra artistă Mia Braia îndrăgise
Input your search keywords and press Enter.