TRENDING

21:37 » Legătura dintre telefoanele mobile și cancerul cerebral. Ce spune o nouă evaluare a Organizației Mondiale a Sănătății

21:35 » „Ora cu și pentru animale”. Un județ propune un opțional unic în școlile din România

21:33 » Analiză: Trump plantează deja „semințele haosului și dezbinăriii”, în cazul în care ar pierde alegerile în fața Kamalei Harris

11:27 » O japoneză și-a cumpărat trei case și o cafenea pentru pisici după ce a dat pe mâncare echivalentul a 6 lei pe zi

11:25 » Locuri unde poți vizita cele mai frumoase cascade din România

Daca ti-a placut, distribuie acum!

Israelul decide să renunţe la politica ”certificatului verde”

covid vaccine passport

Sursă foto: lboro.ac.uk

Israelul a decis joi să renunţe la politica „certificatului verde” prin care se cerea dovada vaccinării, recuperării după COVID-19 sau un test negativ pentru a avea acces într-o serie de spaţii publice, în condiţiile în care valul de infectări cu noul coronavirus bate în retragere, relatează Reuters şi TPS.

În Israel, varianta Omicron, extrem de contagioasă, a coronavirusului a înregistrat un vârf spre sfârşitul lui ianuarie, numărul cazurilor raportate zilnic ajungând la circa 85.000, dar ulterior a început să scadă, miercuri cifra anunţată fiind circa 21.000.

„Valul se sparge”, a argumentat premierul Naftali Bennett, în debutul discuţiilor cu oficialii din sănătate consacrate relaxării restricţiilor.

Regulile certificatului verde au fost deja relaxate în Israel pe 4 februarie, dată după care documentul a mai fost cerut la intrarea într-o serie de locuri cum sunt cluburile de noapte sau sălile de festivităţi.

În valul anterior de coronavirus, Israelul a adoptat o politică a „vieţii împreună cu COVID-19”, prin care economia şi şcolile au rămas deschise în cea mai mare parte, deşi unele sectoare, precum şi cursurile, au avut de suferit după ce angajaţi, clienţi, profesori sau elevi s-au îmbolnăvit ori au fost nevoiţi să se izoleze, menţionează Reuters.

Premierul Bennett a precizat că părinţii vor avea în continuare obligaţia să-şi testeze copiii de coronavirus de două ori pe săptămână, iar testele vor mai fi cerute şi la accesul în căminele de vârstnici.

Israelul, care are o populaţie de circa 9,4 milioane, a înregistrat circa 3,5 milioane de cazuri de infectare cu coronavirus, de la începutul pandemiei, şi peste 9.700 de decese, unii experţi apreciind că este posibil ca până la jumătate din populaţie să se fi infectat cu Omicron.AGERPRES

 

Sursa: Romania24

Daca ti-a placut, distribuie acum!
Alte articole care te-ar putea interesa...
LEAVE A COMMENT

Facebook
Închide
Închide