Italia analizează o posibilă revizuire a modului în care sunt calculate facturile la electricitate, în încercarea de a controla preţurile într-un moment în care costurile la energie sunt la un nivel ridicat, au declarat marţi, pentru Reuters, două surse din apropierea acestui dosar.
Ministrul italian pentru Tranziţia Ecologică, Roberto Cingolani, a spus luni că preţurile cu amănuntul la electricitate în Italia ar urma să crească cu 40% în următorul trimestru, influenţate de preţurile internaţionale mai mari la gaze naturale şi scumpirea certificatelor de emisii.
O astfel de majorare de preţuri, dacă va fi confirmată de Autoritatea de reglementare care stabileşte preţurile la electricitate pe piaţa reglementată odată la trei luni, ar veni după o creştere de 9,9% în al doilea trimestru. Creşterea din perioada aprilie-iunie ar fi fost de aproximativ 20%, dacă autorităţile de la Roma nu ar fi injectat resurse în valoare de 1,2 miliarde de euro pentru a diminua aşa-numitele „costuri de sistem”.
O majorare cu 40% a facturilor la electricitate ar însemna costuri mai mari cu 1.300 de euro pe an pentru familii, a estimat Asociaţia pentru protecţia consumatorilor, Assoutenti.
Reforma ar include o revizuire a costurilor de sistem din facturile consumatorilor
Reforma avută în vedere ar include o revizuire a costurilor de sistem din facturile consumatorilor, a dezvăluit una dintre sursele citate de Reuters, adăugând că o propunere ar putea fi înregistrarea lor în codul general al impozitelor.
Potrivit lui Davide Tabarelli, preşedintele centrului de reflexie Nomisma Energia, scoaterea costurilor de sistem din factura finală plătită de consumatori ar putea contrabalansa creşterile de preţuri la materii prime, care în opinia sa „sunt destinate să continue să crească”. „Dar nu va fi uşor, pentru că multe din aceste elemente au legătură cu energia”, a spus Davide Tabarelli.
Costurile de sistem, care includ lucruri precum cheltuieli pentru a acoperi stimulentele pentru energia regenerabilă şi siguranţa nucleară, reprezintă, în medie, peste 20% din factura finală pentru italieni.
În procedura sa trimestrială de revizuire, Autoritatea de reglementare din Italia stabileşte preţurile la electricitate pentru consumatori pe piaţa reglementată cu amănuntul, care reprezintă aproximativ o treime din piaţa totală. Italia intenţionează să finalizeze liberalizarea pieţei de electricitate cu amănuntul în 2023.
Planurile autorităţilor intervin într-un moment în care guvernele din întreaga Europă sunt presate să limiteze creşterea facturilor la energie pentru a ajuta familiile şi micile afaceri
Planurile autorităţilor de la Roma intervin într-un moment în care guvernele din întreaga Europă sunt presate să limiteze creşterea facturilor la energie pentru a ajuta familiile şi micile afaceri, în condiţiile în care economiile ies încet din pandemie.
De exemplu, premierul spaniol Pedro Sanchez a anunţat luni că Spania va plafona preţurile la gaze, va reduce taxele şi va redirecţiona profiturile companiilor energetice, în cadrul unui pachet de măsuri destinate să reducă preţurile la electricitate care au crescut exploziv în ultima perioadă.
Cererea ridicată de gaze naturale, livrările limitate şi scumpirea certificatelor de emisii au crescut preţurile la electricitate în multe ţări, iar preţurile pentru perioada următoare arată că este puţin probabil ca problema să dispară înaintea iernii.
Sursa: digi24
Daca ti-a placut, distribuie acum! Ciolacu le-a spus șefilor OMV că nu discută legea offshore atât timp cât Austria se opune României în
Daca ti-a placut, distribuie acum! Furie în rândul militarilor ucraineni din prima linie, după ce liderii armatei au anunțat din greșeală eliberarea unui
Daca ti-a placut, distribuie acum! Proiect de lege: Închisoare de până la 25 de ani pentru producerea, vânzarea, transportul, deţinerea de droguri de
Daca ti-a placut, distribuie acum! Bărbat reţinut după ce a furat 70.000 de lei dintr-un autoturism. A intrat în mașină după ce a
Daca ti-a placut, distribuie acum! Șoferul care a omorât o familie de spanioli în Sibiu a fost condamnat la 20 de ani de
Daca ti-a placut, distribuie acum! Produsele cumpărate de români în perioada sărbătorilor ar putea fi ieftinite. Ministrul Agriculturii: „Cozonacul se numără printre ele”
Daca ti-a placut, distribuie acum! MApN a restricționat zborurile în spațiul aerian din nordul Dobrogei, la granița cu Ucraina Spațiul aerian din nordul
Daca ti-a placut, distribuie acum! Mama lui Vlad Pascu a fost reținută pentru 24 de ore, după ce a încercat să șantajeze martorii
Daca ti-a placut, distribuie acum! Muzeu de istorie vizitat, în miez de noapte, de un hoț. Bărbatul cunoștea clădirea și a spart un
Daca ti-a placut, distribuie acum! Bogdan Opriţa, Spitalul Floreasca: Nu pot spune cum şi pe unde a intrat în spital tânărul care s-a
Daca ti-a placut, distribuie acum! Încălțăminte fake de 6,4 milioane de euro, descoperită în Portul Constanța. Marfa “made in China” urma să ajungă
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un bărbat a fost filmat în timp ce lovea cu parul un urs care dormea liniștit în pădure.
Daca ti-a placut, distribuie acum! Rușii au atacat iar la granița României. Un submarin și o navă rusă au luat foc după ce
Daca ti-a placut, distribuie acum! Marcel Boloș: Trebuie să decid între viața bisericească și cea de partid. Deocamdată, alegerea mea este biserica Ministrul
Daca ti-a placut, distribuie acum! Boloș: Salariul minim va crește la 3.300 de lei brut. Vor fi majorate și pensiile Ministrul finanțelor, Marcel
Input your search keywords and press Enter.