Naţionala de fotbal a României a revenit la Jocurile Olimpice după o absenţă de 57 de ani și a învins Honduras cu 1 – o. România a câștigat după un autogol al echipei adverse. Următorul meci al „tricolorilor” va avea loc duminică, 25 iulie, de la ora 14 (ora României), împotriva Coreei de Sud.
România a marcat unicul gol al partidei chiar înainte de pauză. Ciobanu a centrat din corner, Oliva a respins nefericit, iar mingea a intrat în poarta Hondurasului. Astfel, România a obţinut o victorie foarte importantă, prin autogolul lui Elvin Oliva (45+1).
Jucătorii antrenaţi de Mirel Rădoi nu au făcut un meci grozav, au fost dominaţi categoric în repriza secundă, însă au fost aproape perfecţi în apărare, notează Agerpres.
Portarul Aioani s-a remarcat mai ales la şutul lui Pineda de la 16 metri (10), însă nu a avut emoţii la balonul expediat de Benguche (22).
România a reuşit să se apropie de poarta adversă prin Ganea (33), al cărui şut a fost deviat în corner.
Honduras, semifinalistă la Jocurile din 2016, de la Rio, a fost aproape de deschiderea scorului, după o eroare a lui Marin (39), când Benguche l-a driblat pe Aioani, dar Ghiţă a respins din faţa porţii goale.
Finalul primei reprize a aparţinut tricolorilor. Raţiu a pătruns pe partea dreaptă şi a şutat periculos pe lângă poartă (42). România a deschis scorul la ultima faze a primei părţi: Ciobanu a executat un corner cu efect la colţul scurt, iar fundaşul Oliva a deviat mingea în propria poartă (45+1).
România a avut şi prima oportunitate notabilă din repriza secundă, însă Dobre a trimis pe lângă o minge întoarsă în careu de Ganea (61).
În min. 67, România a ratat şansa de a tranşa soarta partidei, Perello apărând şutul lui Sefer. Rapidistul a expediat primul şut pe poartă al echipei noastre. Tot el a fost periculos în min. 86, dar şutul său din careu nu i-a dat emoţii lui Perello.
Hondurasul a mai avut două şanse bune, prin Reyes (83), care a reluat peste poartă din careu o centrare de pe stânga, şi o reluare la colţul scurt a lui Martinez (90), la centrarea lui Decas.
1. România 3 puncte
2. Noua Zeelandă 3 puncte
3. Honduras 0 puncte
4. Coreea de Sud 0 puncte
În celălalt meci din grupă, echipa Noii Zeelande a învins selecţionata Coreei de Sud cu scorul de 1-0 (0-0).
Duminică 25 iulie se vor disputa partidele Noua Zeelandă – Honduras (ora României 11:00, Kashima) şi România – Coreea de Sud (ora României 14:00, Kashima), iar miercuri 28 iulie sunt programate ultimele meciuri din grupă, România – Noua Zeelandă (ora României 11:30, Sapporo) şi Coreea de Sud – Honduras (ora României 11:30, Yokohama). Primele două clasate se califică în sferturile de finală.
Sursa digi24
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un șofer din Timiș amendat pentru că nu a respectat semnificaţia indicatorului ,,Oprire” la trecerea de nivel cu
Daca ti-a placut, distribuie acum! Iarna se dezlănțuie în următoarele ore. Meteorologii au emis sâmbătă mai multe avertizări cod galben şi portocaliu de ninsori
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un român a postat un anunț în care s-a interesat cât ar putea să-l coste o casă de
Daca ti-a placut, distribuie acum! Mulți dintre noi nu mai simt aceeași plăcere când merg la job sau la afacerea pe care o
Daca ti-a placut, distribuie acum! Câteva mișcări necontrolate pot declanșa dureri lombare crunte. Medicii spun că există treburi casnice pe care le facem
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un incident foarte rar a avut loc în Australia, acolo unde o adolescentă în vârstă de 16 ani
Daca ti-a placut, distribuie acum! Forțele de ocupație ruse și-au aruncat toate forțele de care dispune pentru încercuirea orașului strategic Bahmut, a declarat
Daca ti-a placut, distribuie acum! Braşov, Cluj, Dâmbovița, Ilfov și Bucureşti ocupă primele cinci locuri în topul județelor cu cele mai multe acte
Daca ti-a placut, distribuie acum! Agitația cu pastilele de iodură de potasiu iscată în 2022 a trecut, dar informația și medicamentele ar trebui
Daca ti-a placut, distribuie acum! Jocurile video au devenit, în ultimii ani, un stil de viaţă pentru foarte mulţi tineri din România. Acest
Daca ti-a placut, distribuie acum! Din cauza creșterii îngrijorătoare a numărului de accidente pe munte, Salvamont România prezintă câteva măsuri pe care să
Daca ti-a placut, distribuie acum! O înregistrare video ce a fost postată pe Youtube s-a viralizat urgent în România. Zeci de utilizatori au
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un adolescent de 14 ani a murit, sâmbătă după-amiază, după ce mașina în mers în care se afla,
Daca ti-a placut, distribuie acum! Imagini apărute pe reţelele sociale, în care se presupune că ar fi un disident iranian încarcerat şi în
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un cuplu de români stabiliți în Italia au relatat cum a decurs o zi într-un spital din Milano,
Input your search keywords and press Enter.