CotidianOnline
Stirile tale, zi de zi!
CotidianOnline
Stirile tale, zi de zi!
Judeţele care au înregistrat, sâmbătă, cele mai multe infectări cu SARS-CoV-2. Municipiul Bucureşti, pe primul loc
Municipiul Bucureşti îşi păstrează primul loc în topul negativ al judeţelor cu cele mai multe cazuri noi de infectări cu noul coronavirus, la fel ca în ziua precedentă, deşi numărul de infectări cunoaşte o uşoară scădere. Judeţul Timiş ocupă locul al II-lea, după ce vineri se afla pe locul al III-lea, fiind urmat de Cluj. Numărul de persoane internate cu COVID-19 este mai mic decât în ziua anterioară.
Cu alte cuvinte, în Municipiul Bucureşti au fost raportate 1.389 de cazuri noi, în Timiş s-au raportat 642 de noi infectări, mai mult decât în ziua precedentă, iar în Cluj 595.
La nivel naţional, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 10.062 cazuri noi de persoane infectate cu COVID-19, cu 178 mai mult decât în ziua anterioară. 952 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 3.418, cu 72 mai puţin decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 455 de persoane, cu unul mai puţin decât în ziua anterioară. Dintre cei 455 de pacienţi internaţi la ATI, 43 asunt vaccinaţi.
Din totalul pacienţilor internaţi, 229 sunt minori, 220 fiind internaţi în secţii, similar cu ziua anterioară şi 9 la ATI, cu unul mai puţin decât în ziua anterioară. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 11.337.430 de teste RT-PCR şi 6.565.203 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 20.815 teste RT-PCR (9.642 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 11.173 la cerere) şi 41.315 teste rapide antigenice.
Numărul de persoane pozitive de astăzi este rezultat doar din testele efectuate în ultimele 24 de ore. Pe teritoriul României, 48.643 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 4.260 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 56.757 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 31 de persoane.
sursa: adevarul.ro
Daca ti-a placut, distribuie acum! Badantă româncă, bătută cu bastonul și legată cu o curea de către bătrânul italian pe care îl îngrijea
Daca ti-a placut, distribuie acum! Amenințare cu bombă la complexul Bega din Timișoara Un barbat a sunat la 112 si le-a spus politistilor
Daca ti-a placut, distribuie acum! Acuzat că a încercat să-și ucidă fosta soție, fostul șef al Poliției Locale din Oradea a fost condamnat
Daca ti-a placut, distribuie acum! Rubla se apreciază puternic față de euro și dolar la Bursa de la Moscova: A ajuns la nivelul
Daca ti-a placut, distribuie acum! Se întâmplă și la case mai mari, nu numai în România – Persoane arestate la Beijing pentru falsificarea
Daca ti-a placut, distribuie acum! Când vin temperaturile de peste 30 de grade? Prognoza meteo pentru două săptămâni Vremea va fi în general
Daca ti-a placut, distribuie acum! ‘Trebuie să fim pregătiți pentru orice scenariu’: România va centraliza stocurile de alimente Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
Daca ti-a placut, distribuie acum! China îi cere lui Biden să nu-i „subestimeze determinarea fermă” de a-şi „apăra suveranitatea şi integritatea teritorială” China
Daca ti-a placut, distribuie acum! Nicușor Dan: Iarna 2022-2023 va fi mai bună din punct de vedere al termoficării Primarul general al Capitalei,
Daca ti-a placut, distribuie acum! Instanța Supremă a amânat procesul prin care Elena Udrea încearcă să scape de condamnarea de 6 ani Un
Daca ti-a placut, distribuie acum! Lukașenko acuză Polonia și NATO că vor să pună mâna pe vestul Ucrainei „aşa cum a fost înainte
Daca ti-a placut, distribuie acum! Psihologul Aaron T. Beck a venit inițial cu teoria distorsiunilor cognitive în anii 60, iar de atunci mulți
Daca ti-a placut, distribuie acum! Cioburile aduc noroc? Există multe tradiții și superstiții legate de cioburi, atât pe plaiurile mioritice, cât și în
Daca ti-a placut, distribuie acum! Cine este Tom Ford? În timp ce studia arhitectura la campusul parizian al Școlii de Design Parsons, Tom
Daca ti-a placut, distribuie acum! Pentru a rezolva corect o problemă, este adesea important să urmăm o serie de pași, model cunoscut drept
CotidianOnline
Stirile tale, zi de zi!
Input your search keywords and press Enter.