„Ziua Imnului Naţional, celebrată în fiecare an pe 29 iulie, este o sărbătoare încărcată de profunde semnificaţii pentru românii de pretutindeni. Poemul patriotic „Un răsunet” al lui Andrei Mureşanu a fost intonat pentru prima dată în 1848, pe acordurile create de Anton Pann. Acesta a devenit în mod oficial Imnul Naţional al României în anul 1990 şi a avut un rol catalizator în dezvoltarea conştiinţei şi a identităţii naţionale”, transmite președintele Klaus Iohannis.
Șeful statului arată că „imnul „Deşteaptă-te, române!” reprezintă un simbol al unităţii, care arată devotamentul românilor faţă de principiile şi valorile fundamentale ale statului nostru modern: libertate, demnitate, dreptate şi respect faţă de lege”.
„Versurile imnului transmit cu multă emoţie un mesaj puternic, un îndemn la solidaritate şi curaj. Ziua Imnului Naţional ne oferă prilejul de a rememora faptele glorioase ale înaintaşilor noştri, care s-au sacrificat pentru o ţară suverană, indivizibilă şi democratică. Imnul transmite, totodată, esenţa idealurilor naţiunii române şi ne-a insuflat hotărâre şi speranţă în momentele de răscruce ale istoriei, dând glas sentimentelor patriotice ale poporului nostru”, spune şeful statului.
Preşedintele mai afirmă că ”în prezent, traversăm un moment dificil, marcat de agresiunea armată a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei”.
„În contextul internaţional actual, în faţa unor provocări fără precedent, România îşi continuă demersurile de consolidare a relaţiei transatlantice, promovează protejarea drepturilor omului, garantarea siguranţei cetăţenilor şi asumarea unor valori fundamentale, precum libertatea şi solidaritatea. Astăzi, mai mult ca oricând, mesajul imnului are un impact puternic, făcând apel la unitate naţională, curaj, demnitate şi responsabilitate. La mulţi ani Imnului Naţional al României! La mulţi ani, români!”, se arată în mesajul preşedintelui.
sursa: digi24.ro
Daca ti-a placut, distribuie acum! Ministerul Educației a virat banii pentru bursele elevilor pe lunile septembrie și octombrie Ministerul Educaţiei a anunţat că
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un bărbat din Satu Mare a aflat că are BMW când a mers să plătească impozitele Un bărbat
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un băiat din Sibiu, în vârstă de 12 ani, este căutat de Poliție, după ce a plecat în
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un șofer a lăsat mașina pe o stradă care urma să fie asfaltată. Muncitorii au acoperit-o cu folie
Daca ti-a placut, distribuie acum! Proprietarul Ferrari și-a cumpărat o mașină Dacia și îi place foarte mult: Avem și șofer la ea iero
Daca ti-a placut, distribuie acum! Percheziţii la persoane care ar fi vândut droguri, inclusiv unor copii de 13 ani. Suspecţii cereau între 50
Daca ti-a placut, distribuie acum! O polițistă din Iași ar fi fost prinsă la furat haine în mall. Tânăra, una dintre cele mai
Daca ti-a placut, distribuie acum! Neymar este acuzat că a exploatat o fostă angajată. Femeia îi cere jucătorului aproape 400.000 de euro despăgubiri
Daca ti-a placut, distribuie acum! Carambol cu cinci mașini, în București. Două persoane au fost duse la spital Cinci mașini au fost grav
Daca ti-a placut, distribuie acum! Profitul net al OMV Petrom a scăzut cu 72% față de primele 9 luni de anul trecut Grupul
Daca ti-a placut, distribuie acum! Carrefour preia magazinele Cora. Consiliul Concurenței a aprobat tranzacția Carrefour anunţă finalizarea tranzacţiei cu Grupul Louis Delhaize şi
Daca ti-a placut, distribuie acum! Ce spune Iranul despre posibilitatea ca Ronaldo să fie biciuit de 99 de ori pentru că a îmbrățișat
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un blogger militar rus spune că și-a închis canalul de Telegram după ce „trădătorii” i-au furat ratonul, care
Daca ti-a placut, distribuie acum! Copiii sub 14 ani nu vor mai avea voie să conducă trotinete electrice în București și apar zonele
Daca ti-a placut, distribuie acum! FOTO. Microbuz cu 12 persoane, implicat în accident rutier în Dâmboviţa. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie
M | T | W | T | F | S | S |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | ||||
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Input your search keywords and press Enter.