Două fetițe au fost găsite luni intoxicate cu monoxid de carbon în baia casei, în localitatea Retevoiești, județul Argeș.
La fața locului au intervenit un echipaj SMURD de prim ajutor calificat și un echipaj SAJ, ulterior s-a cerut sprijin și echipajului SMURD de terapie intensivă mobilă.
Cele două fetițe cu vârste de 10 ani și 9 ani au fost preluate de către echipajele medicale în stare de conștiență și transportate la spital, deoarece saturația de oxigen era mică.
Conform ISU, în baie, apa era încălzită cu ajutorul unui boiler pe lemne și de acolo ar fi venit fumul care a fost inhalat de cele două copile.
Sursa: Romania24
Input your search keywords and press Enter.