Lava vulcanului Cumbre Vieja de pe insula spaniolă La Palma care a ajuns la Oceanul Atlantic a câştigat teren şi acoperă acum peste zece hectare în ocean, a declarat joi Institutul de vulcanologie din insulele Canare (Involcan), relatează AFP.
„Se estimează că depăşeşte deja zece hectare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Involcan, David Calvo, care a afirmat că vor fi efectuate măsurători mai precise în următoarele ore, folosindu-se drone.
Fluxul de lavă provenit de la vulcanul Cumbre Vieja, care a erupt în urmă cu unsprezece zile, a ajuns în cele din urmă la ocean în noaptea de marţi spre miercuri după ce a parcurs şase kilometri, distrugând tot în cale. De atunci, lava vulcanului a continuat să erupă și să curgă în ocean.
„Râurile de lavă continuă să coboare prin canalul format de marţi seară până la ocean”, a detaliat David Calvo.
Lava a ajuns la ocean fără a provoca pentru moment cele mai temute efecte ale sale: explozii şi valuri de apă clocotită. Cu toate acestea, contactul între lava cu o temperatură de peste 1.000 de grade şi apa oceanului a produs gaze potenţial toxice.
„Există încă o coloană de gaz, precum cea pe care am putut-o observa ieri”, a spus David Calvo, adăugând că vântul, care a ajutat miercuri la risipirea rapidă a acestor gaze, a fost din ce în ce mai slab joi.
Primăria din La Palma a cerut locuitorilor din mai multe cartiere din Tazacorte să rămână în case pentru a evita o posibilă intoxicaţie cu gaze.
Erupţia a distrus peste 500 de clădiri și a afectat aproximativ 476 de hectare de sol de pe această insulă, care are aproximativ 70.000 de hectare, conform declarațiilor făcute de autoritatea locală a insulei.
Sursa: digi24
| M | T | W | T | F | S | S |
|---|---|---|---|---|---|---|
| 1 | ||||||
| 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 |
| 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 |
| 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 |
| 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 |
| 30 | 31 | |||||
Input your search keywords and press Enter.
