Liviu Vârciu și-a făcut curaj și le-a vorbit tuturor despre starea în care se află, dar și cu problemele de sănătate pe care le are, după ce s-a vindecat de COVID-19. Cântărețul nu a reușit să se recupereze în totalitate, ba chiar mai este nevoit să facă vreo câteva vizite la spitale, pentru ca lucrurile să nu se înrăutățescă.
Din câte a povestit chiar partenerul de viață al Andei Călin ficatul i-a fost afectat și a fost nevoit să urmeze un tratament, dar nici plămânii nu sunt prea bine.
Din categoria persoanelor publice despre care s-a aflat că au fost infectate cu coronavirus se află și Liviu Vârciu, cel care la început a refuzat să dea orice fel de detaliu despre acest subiect. Întrebările au început să vină la adresa sa, din momentul în care a postat un videoclip pe contul lui de Instagram, în care era consultat de către medici.
Multe vedete au avut noroc și s-au confruntat cu o variantă ușoară a bolii, dar au fost și unele mai puțin norocoase care au fost internate în spital și care chiar și-au pierdut viața din cauza temutului virus.
Input your search keywords and press Enter.
