CotidianOnline
Stirile tale, zi de zi!
CotidianOnline
Stirile tale, zi de zi!
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko s-a declarat îngrijorat luni de ceea ce a numit acţiuni ale Occidentului pentru a „dezmembra” Ucraina şi a acuzat Polonia că vrea să anexeze partea de vest a acestei ţări, relatează Reuters.
El nu a oferit nicio dovadă în sprijinul afirmaţiilor sale.
„Ceea ce ne îngrijorează este că ei sunt pregătiţi, polonezii şi NATO, să ia vestul Ucrainei, aşa cum a fost înainte de 1939”, a spus Lukaşenko în timpul unei întâlniri televizate cu preşedintele rus Vladimir Putin.
Potrivit lui Lukaşenko, un aliat apropiat al lui Putin, Kievul ar trebui să ceară ajutor, în cele din urmă, pentru prevenirea confiscării vestului Ucrainei.
Moscova a sugerat în trecut că Polonia încearcă să stabilească un control asupra teritoriilor istorice poloneze din Ucraina, acuzaţie despre care Varşovia spune că este o dezinformare, scrie Agerpres.
Polonia este unul dintre cei mai puternici susţinători ai Ucrainei, trimiţând arme peste graniţă şi primind peste trei milioane de refugiaţi ucraineni.
Belarus a declarat în martie că forţele sale armate nu iau parte la ceea ce Moscova numeşte „operaţiunea specială” din Ucraina, dar a servit drept rampă de lansare pentru ca Rusia să trimită mii de soldaţi peste graniţă la 24 februarie.
Conform unui pact de neagresiune semnat în 1939 chiar înainte de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, Germania nazistă şi Uniunea Sovietică au împărţit Polonia între ele. Cea mai mare parte a teritoriului ocupat de Moscova este acum fie în Belarus, fie în Ucraina, în timp ce Kaliningradul este o enclavă a Rusiei.
Sursa: Digi24
Daca ti-a placut, distribuie acum! Piața globală de fuziuni și achiziții a scăzut cu 20% în prima jumătate a anului 2022, după recordul
Daca ti-a placut, distribuie acum! One United Properties cumpără un nou teren în Floreasca și dezvoltă un nou proiect rezidențial cu blocuri de
Daca ti-a placut, distribuie acum! 20 de ONG-uri cer Avocatului Poporului să evalueze constituționalitatea OUG-ului privind Cloud-ul guvernamental 20 de ONG-uri au cerut
Daca ti-a placut, distribuie acum! CNCAV se desființează. Andrei Baciu: A fost o reală onoare, o mândrie adevărată. 67 de oameni au lucrat
Daca ti-a placut, distribuie acum! Adela Cojan: Am fost țara din Europa cu cele mai mari controverse legate de vaccinul anti-COVID Populația din
Daca ti-a placut, distribuie acum! Transplantul, în creștere. ANT: Asistăm la o relansare a activității de donare. Peste 173 de vieți salvate doar
Daca ti-a placut, distribuie acum! Rusia, protest diplomatic împotriva Marii Britanii. Ministrul britanic al Apărării a spus că Putin are „complexul omului mic”
Daca ti-a placut, distribuie acum! Parcul cunoscut din București care și-a schimbat numele. E oficial, totul a fost aprobat la Primărie Care este
Daca ti-a placut, distribuie acum! Horoscop 1 iulie 2022. Zodia care primește oferte pentru un proiect important Horoscop 1 iulie 2022. Luna intră
Daca ti-a placut, distribuie acum! România, mai vulnerabilă la atacuri cibernetice decât ai crede: avertismentul experților Deja de câțiva ani, au început să
Daca ti-a placut, distribuie acum! „O nouă cortină de fier coboară între Moscova și Occident”, afirmă Lavrov Ministrul rus de externe Serghei Lavrov
Daca ti-a placut, distribuie acum! Banii dispar din contul de pensie Pilon 2. E posibil să nu mai primești nimic la bătrânețe? Cel
Daca ti-a placut, distribuie acum! Cine stă „pe ajutor social” n-are nicio scuză: sunt joburi la toate colțurile, piața muncii a explodat Specialiștii
Daca ti-a placut, distribuie acum! Stresul pe piele și efectul său cronic asupra îmbătrânirii pielii este încă studiat, dar există dovezi că pe
Daca ti-a placut, distribuie acum! Noua judete din vestul, nordul – vestul si centrul tarii se afla sub Cod portocaliu de canicula de
M | T | W | T | F | S | S |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | ||||
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
CotidianOnline
Stirile tale, zi de zi!
Input your search keywords and press Enter.