BREAKING NEWS
  • 17:13 » Noua fântână arteziană din Satu Mare, distrusă de două autoutilitare MAI care au trecut peste ea
  • 17:10 » Franța. Legea certificatului de vaccinare, constituțională. Patronii de baruri au voie să ceară și actul de identitate
  • 17:04 » Sorana Cîrstea, prima reacție după calificarea în optimi la Australian Open
  • 16:56 » „Megaberg”, aisbergul uriaș desprins de Antarctica și topit complet în călătoria spre Sud. A eliberat și 1,5 miliarde de tone apă/ zi
  • 16:49 » Cod galben de ninsori și viscol, valabil până luni. Care sunt zonele vizate
Daca ti-a placut, distribuie acum!

Marian Vanghelie, sub control judiciar pentru 60 de zile. Alte șase persoane din dosarul său au fost arestate

Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri seară, arestarea preventivă a şase persoane inculpate în dosarul în care este cercetat şi fostul primar al Sectorului 5, Marian Vanghelie, acuzat de DNA de trafic de influenţă şi instigare la abuz în serviciu. În schimb, pentru fostul edil s-a decis plasarea sub control judiciar. Prejudiciul calculat de procurori în acest dosar de corupţie legat de achiziţii de produse la preţuri supraevaluate este de peste 256 de milioane de lei.

ACTUALIZARE ORA 2:30 Tribunalul Bucureşti a respins, vineri noaptea, cererea DNA de arestare preventivă a fostului primar al Sectorului 5 Marian Vanghelie, acuzat de DNA de trafic de influenţă şi instigare la abuz în serviciu. Judecătorii au dispus ca fostul edil să fie plasat sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile. O măsură similară îl vizează și pe fratele său.

Decizia nu este definitivă, iar DNA poate face contestaţie.

DNA solicitase tribunalului arestarea în acest caz a 13 inculpaţi, însă instanţa i-a împărţit în două loturi. În primul lot, judecătorii au dispus arestarea preventivă a şase persoane, însă în al doilea lot, în care se afla Marian Vanghelie şi fratele său, magistraţii au decis ca inculpaţii să fie cercetaţi în libertate, sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Știrea inițială:

În timp ce Marian Vanghelie aşteapta decizia instanţei, ordonanţa de reţinere emisă de procurori pe numele său a expirat, potrivit Agerpres.

Procurorii au solicitat arestarea preventivă pentru: fostul primar Marian Vanghelie; Paul, fratele lui Vanghelie; Marian Leonard Petre, fost director general al SC Economat Sector 5 SRL; Floricica Carmen Rămulescu, fost director achiziţii în cadrul Economat; Marian Lupaşcu, fost director general la SC Amenajare Edilitară şi Salubrizare SA; Loredana Ionela Zidărescu, fostă şefă a Direcţiei Investiţii şi Achiziţii Publice la societatea anterior menţionată.

De asemenea, anchetatorii au cerut arestarea a şapte administratori de societăţi comerciale care ar fi fost implicate într-un lanţ de fraudare a banilor publici.

Potrivit procurorilor DNA, la finele anului 2018, Marian Vanghelie, Marian Leonard Petre şi un om de afaceri ar fi constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat ulterior şi alte persoane, administratori ai unor societăţi comerciale, şi care ar fi avut ca scop obţinerea de foloase de către firmele controlate de fostul primar şi implicit de persoanele care au sprijinit grupul prin prejudicierea bugetului SC Economat Sector 5 SRL, unde acţionar majoritar este Consiliul Local Sector 5.

„Obţinerea acestor foloase s-ar fi realizat prin efectuarea de către SC Economat Sector 5 SRL a unor achiziţii de bunuri nelegale şi la preţuri supraevaluate (produse alimentare şi nealimentare între care patinoare artificiale, tarabe, nebulizatoare, agende, bomboane şi dulciuri, cântare comerciale, măşti FFP2 şi geluri dezinfectante etc.) de la societăţile controlate de aceştia. Grupul a acţionat în perioada 2018 – 2020 şi ar fi avut o structură bine determinată, ierarhia în cadrul acestuia fiind dată de rolul pe care fiecare membru îl avea în desfăşurarea activităţii infracţionale”, precizează DNA.

La vârful ierarhiei, spun procurorii, s-ar fi aflat Marian Daniel Vanghelie, urmat de Petre Marian Leonard – directorul general al Economat sector 5, şi un om de afaceri, suspect în cauză.

„Mecanismul de acţionare al grupului era unul complex. Astfel, după achiziţia bunurilor respective de către societăţile controlate de oamenii de afaceri de la diverşi furnizori, acestea erau revândute la suprapreţ către SC Economat Sector 5 SRL, în mod direct, dar şi prin crearea mai multor lanţuri comerciale în care erau interpuse aceleaşi societăţi, controlate de membrii grupării”, indică DNA.

Mai departe, arată anchetatorii, această societate ar fi revândut produsele respective la preţuri supraevaluate către aproape toate entităţile din subordinea Primăriei Sectorului 5 sau a Consiliului local Sector 5 – Administraţia Domeniului public, Administraţia Pieţelor Sector 5, Centrul Cultural şi de Tineret “Ştefan Iordache”, Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Sector 5, şcoli, grădiniţe etc.

DNA menţionează că au existat creşteri de preţuri chiar şi de 31 de ori faţă de preţul practicat de furnizorul iniţial. Spre exemplu, un capsator de plastic mediu a fost achiziţionat de SC Economat Sector 5 SRL cu preţul de 81,6 lei, în condiţiile în care preţul iniţial a fost de 2,59 lei.

„Prin demersurile menţionate mai sus, ar fi fost produs un prejudiciu estimat în valoare totală de peste 256 milioane lei”, precizează procurorii.

Într-un context asemănător, arată anchetatorii, în perioada 2016-2019, Marian Vanghelie ar fi pretins de la un om de afaceri un procentaj de 50% din profitul pe care societatea acestuia urma să îl realizeze din vânzarea de mărfuri supraevaluate către SC Economat Sector 5 şi ar fi primit suma totală de 80.463.800 lei, pentru a-şi exercita influenţa pe care a lăsat să se înţeleagă că o are asupra directorului general, Marian Leonard Petre, în scopul determinării acestuia să efectueze achiziţiile respective şi să asigure plata integrală, cu celeritate, a facturilor de vânzare.

Sursa:Digi24


Daca ti-a placut, distribuie acum!
Alte articole care te-ar putea interesa...
LEAVE A COMMENT

×

Dă-ne un like pe Facebook

Facebook
error: Continutul este protejat!
Închide
Închide