BREAKING NEWS
  • 22:56 » O retrospectivă tristă a celor 21 luni de școală în pandemie
  • 22:23 » Siria a devenit noul „narco-stat de pe Marea Mediterană”, condus de clanul Assad
  • 21:55 » Statele baltice îndeamnă să facă întoarcere pe Nord Stream 2
  • 21:15 » Grímsvötn: Islanda crește nivelul de alertă pentru cel mai activ vulcan din țară
  • 20:20 » IVAN VASILE IVANOFF, LANSARE DE CARTE LA MUZEUL DE ISTORIE
Daca ti-a placut, distribuie acum!

 Masca redevine obligatorie pe stradă de astăzi, în localitățile cu rată de infectare mai mare de 6 la mie. Care sunt excepțiile

Masca de protecție devine obligatorie pe stradă în localitățile unde rata de infectare este mai mare de 6 la mie. Măsura se aplică de astăzi, după ce ordinul comun al ministerului Sănătății și ministerului Afacerilor Interne va fi publicat în Monitorul Oficial.

Ministrul Sănătății și ministrul Afacerilor Interne au emis ordinul comun privind obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice deschise, în localitățile în care rata de infectare este mai mare de 6 la mie. Persoanele care desfășoară activități, inclusiv sportive, în mod individual sau împreună cu persoanele cu care locuiesc sunt exceptate.

„Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății și Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne au semnat Ordinul pentru completarea Ordinului ministrului Sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne nr. 874/81/2020 privind instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie, a triajului epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă

Conform documentului, în localitățile în care incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori, se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, în toate spațiile publice deschise.

Vor fi exceptate de la obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice deschise, persoanele care desfășoară activități, inclusiv sportive, în mod individual sau împreună cu persoanele cu care locuiesc.

Alte excepții se pot stabili, la propunerea direcţiilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, prin hotărâri ale comitetelor judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă.

Documentul se va publica astăzi în Monitorul Oficial al României.

sursa: digi24.ro


Daca ti-a placut, distribuie acum!
Alte articole care te-ar putea interesa...
LEAVE A COMMENT

×

Dă-ne un like pe Facebook

Facebook
error: Continutul este protejat!
Închide
Închide