Chirurgul Paul Ichim a comentat vizita în România a unei delegaţii OMS în contextul în care românii refuză să se vaccineze.
„OMS a intrat deja în panică, văzând cerbicia dacilor liberi, de la vlădică la opincă. Vlădică-i ocupată cu totul altceva decât cu administraţia, iar opinca face informarea gen Moromete, pe la birturi/crâşmă(un fel a spune). În sfârşit, am o explicaţie coerentă de ce mergem vai de capul nostru de câteva decenii. Reacţia neamului nostru în pandemie, reprezintă exemplul cel mai bun. Chestia asta a arătat cât de lipsiţi de educaţie şi de solidaritate suntem, “compensând” însă printr-o fudulie şi încăpăţânare direct proporţionale cu prostia”, a scris, pe Facebook, medicul Paul Ichim.
Chirurgul gălăţean a mai spus că România îşi va strica imaginea dacă prin refuzul românilor de a se vaccina o să apară o nouă mutaţie a virusului SARS CoV-2.
„Cred că suntem unul dintre popoarele cel mai uşor de manipulat de pe glob. Am ajuns să îngrozim organizaţia mondială a sănătăţii cu ce facem noi în ţară pe subiectul asta, iar asta, o să ne aducă în mod sigur o “dragoste şi o stimă neţărmurită” din partea celorlalte ţări, mai ales dacă ne punem să clocim o tulpină autohtonă, cât să schimbe echilibrul epidemiologic global. Apropos, unde-s aia de ne dădeau după nu ştiu ce studii, drept un neam dotat intelectual? Probabil şi ei au emigrat sătui să convieţuiască cu atâtea ….genii”, este concluzia medicului gălăţean.
Sursa: Mediafax
| M | T | W | T | F | S | S |
|---|---|---|---|---|---|---|
| 1 | ||||||
| 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 |
| 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 |
| 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 |
| 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 |
| 30 | 31 | |||||
Input your search keywords and press Enter.
