CotidianOnline
Stirile tale, zi de zi!
CotidianOnline
Stirile tale, zi de zi!
Meteorologii au emis, vineri, noi alerte meteo. ANM anunță ploi torenţiale până sâmbătă dimineață. 19 județe se află sub avertizare Cod portocaliu de ploi ce depășesc 40 – 60 l/mp.
Prima alertă Cod galben este în vigoare în intervalul vineri ora 13.00 – ora 21.00.
În Oltenia, sudul Banatului, cea mai mare parte a Transilvaniei și Moldovei, local în Muntenia și în zona montană aferentă acestor regiuni, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25…35 l/mp.
Astfel de fenomene se vor semnala şi în restul teritoriului, dar pe suprafeţe mai mici şi pentru intervale scurte.
Avertizarea Cod portocaliu a intrat în vigoare tot la ora 13.00 și expiră la ora 21.00.
În județele Vâlcea, Olt, Argeș, Teleorman, Dâmbovița, Sibiu, Brașov, Covasna, Harghita, Suceava, Neamț, Botoșani și Iași, precum și în zona de munte a județelor Caraș-Severin, Hunedoara, Gorj, Alba, Bacău și Prahova vor fi perioade cu ploi abundente, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 40…60 l/mp.
La altitudini de peste 2.000 de metri, ploile vor determina topirea și cedarea apei din troienele de 70…90 cm, încă existente pe crestele Carpaților Meridionali.
O altă alertă Cod galben va fi în vigoare de vineri ora 21.00 până sâmbătă ora 9.00, când în jumătatea nordică a Moldovei, precum și în zona de munte a județelor Harghita, Bacău, Covasna și Brașov va continua să plouă, iar cantitățile de apă vor depăși local 20…30 l/mp.
Sursa: digi24
Daca ti-a placut, distribuie acum! Alte 9 cazuri de variola maimuţei au fost raportate în ultima săptămână Nouă cazuri de infecţie cu variola maimuţei
Daca ti-a placut, distribuie acum! Medicii de familie îl critică pe Rafila și se plâng că nu vor mai putea primi bolnavi la
Daca ti-a placut, distribuie acum! Apelul Ministerului Afacerilor Interne, după ce trei oameni s-au înecat în doar câteva ore: „Nu vă mai riscați
Daca ti-a placut, distribuie acum! Ministerul Sănătății revine cu precizări despre pastilele cu iod: Se iau numai în caz de expunere după un
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un câine abandonat a fost salvat din pădure, la Brașov. Era legat cu sârmă de un copac și
Daca ti-a placut, distribuie acum! Mierea chinezească, gata să domine din nou piața europeană, în defavoarea mierii din Ucraina În 2018, europenii au
Daca ti-a placut, distribuie acum! Polițiști, angajați CFR și pensionari militari ies în stradă de luni și cer salarii și pensii mai mari
Daca ti-a placut, distribuie acum! Perspective îngrijorătoare privind evoluția economiei românești în 2022: „Mediul macroeconomic se va înrăutăți, rata șomajului va crește, iar
Daca ti-a placut, distribuie acum! Ministerul Transporturilor a avizat studiul de prefezabilitate pentru Drumul Expres București-Târgoviște ,,Valahia Expres” Ministerul Transporturilor a avizat studiul
Daca ti-a placut, distribuie acum! Guvernul urgentează construirea stațiilor de încărcare pentru mașini electrice cu bani din PNRR: Stațiile nu vor mai avea
Daca ti-a placut, distribuie acum! Studiu: Oamenii care lucrează constant pe salarii mici pot înregistra un declin cognitiv „semnificativ mai rapid” mai târziu
Daca ti-a placut, distribuie acum! Sportiva de 23 de ani de origine rusă, dar reprezentând Kazahstanul, a avut nevoie de trei seturi pentru
Daca ti-a placut, distribuie acum! Actorul în vârstă de 58 de ani a purtat pe covorul roșu un sacou maro, din in, și
Daca ti-a placut, distribuie acum! Într-un interviu acordat revistei GQ la sfârşitul lunii iunie, starul american a vorbit despre senzaţia de a trăi
Daca ti-a placut, distribuie acum! „Condamn cu fermitate declarațiile care aduc atingere drepturilor și integrității femeilor! Femeile sunt egale cu bărbații Este de
CotidianOnline
Stirile tale, zi de zi!
Input your search keywords and press Enter.