Mihai Ghebrea, la prima vedere, este un om care impune respect. Cu o statură impetuoasă și un timbru vocal puternic, lasă impresia unui om cu care nu e loc de glume în conversație. Trebuie doar să ai puțină răbdare și să-l vezi în mijlocul „copiilor lui”. Chiar dacă biologic nu sunt ai lui, a simțit dintotdeauna responsabilitatea pe care o simte orice părinte și a făcut tot ce i-a stat în putință să le aștearnă la picioare un drum cât mai puțin anevoios, astfel încât să reușească în viață. Azi, „copiii” lui Mihai Ghebrea locuiesc în apartamente de tip familial, își gătesc singuri, se gospodăresc, merg la școală și unii dintre ei au cele mai bune rezultate la învățătură.

Însă acesta e tabloul de azi care, până să se prezinte în această lumină feerică, a suferit multe retușuri și multe încercări nereușite.

Mihai Ghebrea este unul dintre copiii abandonați în orfelinatele comuniste ce nu a știut poate niciodată ce înseamnă aceea o familie. Iar când spun familie, mă refer la acea noțiune foarte familiară mie, ție și altora asemenea nouă. A fost bătut, trimis la cerșit, abuzat, maltratat și a suportat acele orori despre care s-au făcut de-a lungul vremii documentare. Noi le-am văzut la televizor, dar probabil niciunul dintre noi nu le-am somatizat, pentru că nu le-am trăit pe pielea noastră.

Cineva, la un moment dat, a știut să-i arate calea spre învățătură, iar de atunci a început să se construiască drumul lui Mihai în viață. A absolvit facultatea, a mai făcut și două masterate, s-a angajat ca asistent social și a luptat pentru drepturile copiilor ca el.

Simt însă că descrierea vieții lui în câteva cuvinte nu are nicio valoare, așa că te invit să-l cunoști pe Mihai Ghebrea în interviul de mai jos și sper ca, la final, să-ți strângi copiii în brațe sau să săruți mâna părinților tăi, așa cum am făcut și eu.

sursa: life.ro