La eveniment au luat parte numeroşi tineri, ţinând în mâini baloane şi steguleţe în culorile curcubeului. Participanţii au fost îndemnaţi de către organizatori să poarte măşti, fiind anunţaţi că acestea pot fi puse la dispoziţie în mod gratuit.
Asociaţia Accept, organizatoare a evenimentului, transmisese anterior pe Facebook faptul că îşi asumă consecinţele depăşirii numărului maxim de 500 de participanţi prevăzut de lege, în contextul pandemiei.
“Primăria Municipiului Bucureşti, prin Comisia de Ordine Publică, a semnat cu Asociaţia ACCEPT un protocol pentru organizarea Bucharest Pride în baza legii, pentru o participare de 500 de persoane. Ne opunem în continuare restricţionării accesului la marş, întrucât considerăm că restricţiile aplicate libertăţii de întrunire şi de exprimare de către autorităţile centrale sunt disproporţionate, mai ales în condiţiile ratei de incidenţă COVID de astăzi din Bucureşti, sub 0.3 la mia de locuitori. Ne asumăm, ca organizatori ai Bucharest Pride toate consecinţele încălcării restricţiei de 500 de persoane participante şi invităm autorităţile să sancţioneze ACCEPT şi nu participanţii”, a precizat Teodora Ion-Rotaru, director executiv ACCEPT.
În replică la Bucharest Pride, sute de persoane s-au adunat în Piaţa Universităţii, în zona Fântâni. Acestea au ascultat rugăciuni, cântece, dar şi o serie de discursuri în care s-au adus critici la adresa Marşului diversităţii, cu atât mai mult cu cât acesta a fost organizat în postul ce precede sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului. Vorbitorii s-au declarat şi împotriva vaccinării obligatorii.
În jurul orei 19.00 participanţii la Bucharest Pride au ajuns la rândul lor în Piaţa Universităţii, unde au ascultat muzică şi discursuri în care a fost evidenţiată importanţa libertăţii de exprimare, a respectării drepturilor minorităţilor sexuale, dar şi a vizibilităţii.
Jandarmeria a asigurat respectarea unei distanţe între cele două evenimente.
În cursul zilei de sâmbătă, anterior Bucharest Pride, câteva sute de persoane au participat la “Marşul pentru normalitate”, organizat de Partidul Noua Dreaptă. Oamenii au avut steaguri tricolore şi pancarte pe care se putea citi: “Stop parteneriatelor, căsătoriilor şi adopţiilor homosexuale”, “Nu promovării ideologiei de gen”, “Nu îndoctrinării sexuale în şcoli”, “Nu LGBT”.
Mulţi manifestanţi au purtat icoane şi cruci de lemn. Marşul a fost organizat în sprijinul valorilor familiei tradiţionale, fiind replica anuală a manifestării Bucharest Pride.
Jandarmeria a dezminţit vineri informaţia potrivit căreia ar fi încheiat un acord cu organizatorii marşului Bucharest Pride astfel încât să poată fi depăşit numărul maxim de participanţi prevăzut de lege.
“Dezminţim informaţia vehiculată în spaţiul public şi facem apel la responsabilitate din partea organizatorului pentru desfăşurarea adunării publice în condiţii de maximă siguranţă şi cu respectarea strictă a cadrului legal în vigoare, astfel încât sănătatea şi securitatea participanţilor şi ale celorlalţi cetăţeni să poată fi asigurate”, se arăta într-o informare transmisă, vineri seara, de Jandarmeria Bucureşti.
Sursa: Agerpres.ro
Daca ti-a placut, distribuie acum! Opt indivizi, printre care și doi dintre frații Turu, au scăpat basma curată într-un dosar în care au
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un nou cutremur cu magnitudinea 7,5 a avut loc luni în Turcia, la ora locală 13.23, transmite CNN Turk.
Daca ti-a placut, distribuie acum! Cinci cutremure au avut loc luni dimineaţă în decurs de două ore în zona seismică Vrancea. Conform datelor
Daca ti-a placut, distribuie acum! 43 de decese și 2.799 de cazuri noi de COVID au fost înregistrate în ultima săptămână, potrivit buletinului
Daca ti-a placut, distribuie acum! Polițiștii au reușit să salveze, luni dimineață, o femeie care a fost băgată de iubitul ei în portbagajul
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un dialog șocant cu trei membri ai Batalionului Bratstvo dezvăluie detalii din misiunile lor. Este vorba despre un
Daca ti-a placut, distribuie acum! Au fost începute lucrările de amenajare a lacului aferent terenului din vecinătatea Complexului Turistic de Natație. Lacul este inclus
Daca ti-a placut, distribuie acum! DJ 714 Moroeni – Sanatoriu, care duce către zona montană din Dâmbovița, cunoscut sub numele „pe Orzea”, este
Daca ti-a placut, distribuie acum! Următoarea pandemie poate fi chiar după colț, iar lumea rămâne nepregătită, deși pierderile de vieți omenești în ultimii
Daca ti-a placut, distribuie acum! Peste o treime dintre adolescenții consultați de World Vision România (35.6%) au primit mesaje online, cu tentă sexuală,
Daca ti-a placut, distribuie acum! O femeie de 79 de ani, din județul Argeș, și-a dat în judecată fiica și ginerele cerând anularea
Daca ti-a placut, distribuie acum! Specialiştii spun că, pe teritoriul României, cel puţin o dată la 40 de ani are loc un cutremur
Daca ti-a placut, distribuie acum! O femeie din Marea Britanie, care susţine că a avut o relaţie amoroasă cu controversatul afacerist Andrew Tate,
Daca ti-a placut, distribuie acum! Secretarul de stat Raed Arafat a spus luni că echipa care pleacă în Turcia este formată din 60
Daca ti-a placut, distribuie acum! În anii ’70, știută doar în elita vremurilor, se desfășura povestea unei adopții: celebra artistă Mia Braia îndrăgise
Input your search keywords and press Enter.