Regretatul cântăreț pop Michael Jackson va fi interpretat de nepotul său în vârstă de 26 de ani, Jaafar Jackson, în filmul biografic “Michael”, a anunțat studioul Lionsgate, citat de Reuters. “Michael” va explora “omul complicat care a devenit Regele muzicii pop”, a precizat Lionsgate într-un comunicat. Filmul va include “toate aspectele” vieții sale și ”performanțele sale cele mai notabile”, a precizat acesta.
Producția va începe în acest an, iar filmul va fi regizat de Antoine Fuqua și produs de Graham King, ambii spunând că Jaafar Jackson are o abilitate naturală în a-l imita pe unchiul său și a-i da viață.
“A fost clar că el este singura persoană care poate prelua acest rol”, a declarat King într-un comunicat de presă, adăugând că “abia așteaptă ca lumea să îl vadă pe marele ecran în rolul lui Michael Jackson”.
Lionsgate nu a abordat în mod direct unul dintre cele mai controversate aspecte ale poveștii lui Jackson – procesul său pentru acuzații de abuz sexual asupra copiilor în 2005 și acuzațiile suplimentare împotriva cântărețului prezentate în documentarul din 2019, “Leaving Neverland”.
În 2005, Jackson a fost achitat de un juriu din California în cazul de abuz sexual în care a fost implicat un băiat de 13 ani. Documentarul din 2019 a urmărit relatările lui Wade Robson și James Safechuck, care au susținut că s-au împrietenit cu Jackson și au fost abuzați de acesta de la vârsta de 7, respectiv 10 ani, la începutul anilor 1990.
Michael Jackson, unul dintre cei mai faimoși oameni de pe planetă
Jackson a fost un copil-vedetă alături de grupul pop al familiei sale, Jackson 5, și a urmat o carieră solo care l-a transformat într-unul dintre cei mai faimoși oameni de pe planetă înainte de a muri în 2009, la vârsta de 50 de ani.
Printre hiturile sale se numără albumul “Thriller” din 1982, care conținea melodia care dă titlul albumului, precum și “Billie Jean”. Jaafar Jackson este fiul fratelui mai mare al lui Michael Jackson, Jermaine Jackson, care este, de asemenea, cântăreț și producător.
sursa: observatornews.ro
Daca ti-a placut, distribuie acum! Mai țineți minte cum acum aproape 5 luni, mai marii României în frunte cu „excelența sa” Klaus dădeau
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un grav accident de circulație s-a produs, în această după-amiază, pe DN 72A, Târgoviște-Câmpulung, în zona pădurii Priseaca.
Daca ti-a placut, distribuie acum! Horoscop 22 martie 2023 Berbec O zi în care nativii Berbec sunt nerăbdători să pună în practică idei
Daca ti-a placut, distribuie acum! Valorile termice diurne vor fi în scădere faţă de ziua precedentă, cu precădere în sud şi sud-est. Cerul
Daca ti-a placut, distribuie acum! Sălile de jocuri de noroc ar putea să nu mai funcţioneze în micile localităţi, dar nici la parterul
Daca ti-a placut, distribuie acum! Şapte liceeni au fost reţinuţi în ancheta drogurilor vândute la colegii din Bucureşti. Judecătorii i-au considerat pericol public. Suspecţii
Daca ti-a placut, distribuie acum! O firmă care oferă servicii de catering pentru mai multe unităţi de învăţământ din Bucureşti a fost închisă temporar
Daca ti-a placut, distribuie acum! Marți de dimineață, în jurul orei 03.20, un incendiu violent a izbucnit la o anexă gospodărească din comuna
Daca ti-a placut, distribuie acum! O tânără de 29 s-a aflat la un pas de moarte, marți după-amiază, după ce s-a răsturnat cu
Daca ti-a placut, distribuie acum! Scene de groază s-au petrecut, în noaptea de 11 spre 12 marie, în satul Ogrea, comuna Valea Lungă.
Daca ti-a placut, distribuie acum! Şoferii condamnați pentru ucidere din culpă, comisă sub influența alcoolului sau drogurilor ori fără permis auto, vor avea interdicția de a
Daca ti-a placut, distribuie acum! Cauza decesului bebelușului care a fost găsit aruncat într-o pungă la groapa de gunoi din Oravița se va
Daca ti-a placut, distribuie acum! Comisia Europeană cere autorităților de la București, potrivit unei scrisori consultate de G4Media, să modifice radical actualul proiect
Daca ti-a placut, distribuie acum! „Bă, ej nebun?” Avem obiectiv strategic enunțat de liderii actualei coaliții „CiuColacu”, acela al promovării „PATRIOTISMULUI ECONOMIC”, adicătelea
Daca ti-a placut, distribuie acum! EUROPARLAMENTARUL EUGEN TOMAC, LA SĂRBĂTOAREA „LINCOLN DAY” Europarlamentarul Eugen Tomac s-a aflat, la finele săptămânii trecute, în Statele
Input your search keywords and press Enter.