TRENDING
  • 13:09 » O femeie, cadru militar în Bucureşti, a fost arestată după ce şi-ar fi bătut fetiţa de 2 luni. Copila a ajuns la spital cu fracturi
  • 13:02 » Scandalul redirecționării pacienților de la public la privat. Rafila: Ar trebui stabilite niște sancțiuni
  • 12:58 » Cătălin Cherecheş rămâne în închisoare. Curtea de Apel Cluj a respins contestaţia fostului primar
  • 12:50 » Irina Podnosova, fosta colegă de facultate a lui Putin, a fost confirmată ca președintă a Curții Supreme a Rusiei
  • 12:47 » Președintele conservator al Poloniei s-a întâlnit cu Donald Trump, la New York
Daca ti-a placut, distribuie acum!

Nu avem autostrăzi și drumuri `ca afară`, dar ne facem Waze românesc / Ce știe să facă și ce se poate raporta prin CESTRIN

Șoferii din România ar putea să aibă acces în scurt timp la un serviciu public prin care să raporteze locurile de pe autostrăzi sau drumuri unde sunt probleme, precum gropi, marcaje lipsă, parapete stricate, lucrări, obstacole sau pericole, după cum a aflat Hotnews.ro. „Ideea e bună”, apreciază Asociația Pro Infrastructura, însă totul ține de cât de deștept va fi implementată: „Riscul de a sifona niște bani e mare”.

Autoritățile de la Drumuri au fost de curând mandatate printr-un nou act normativ să pună bazele unui „sistem național pentru raportarea voluntară, accesibil online tuturor utilizatorilor drumurilor” prin care să colecteze raportări privind problemele și obstacolele întâmpinate.

Ordonanța Guvernului pentru modificarea și completarea Legii nr. 265/2008 privind gestionarea siguranței circulației pe infrastructura rutieră, publicată în Monitorul Oficial din 28 ianuarie:

„Administratorul punctului național de acces (…) realizează un sistem național pentru raportarea voluntară, accesibil online tuturor utilizatorilor drumurilor, pentru a facilita colectarea detaliilor privind evenimentele transmise de utilizatorii drumurilor și de vehicule și a oricăror altor informații legate de siguranță care sunt percepute de cel care informează ca fiind un pericol real sau potențial pentru siguranța infrastructurii rutiere.”

Compania de Drumuri prin CESTRIN (Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică) este cea care operează Punctul National de Acces, un sistem de raportare al problemelor de pe drumuri. Serviciul însă este mai degrabă unul cu acces restrâns, disponibil pentru înregistrare doar companiilor (precum cele de transport) sau autorităților locale.

Într-un răspuns oficial transmis la solicitarea HotNews.ro, CNAIR anunță că vede noul „sistem național pentru raportarea voluntară” mai degrabă ca o „nouă aplicație ce trebuie dezvoltată”.

Surse apropiate situației au explicat pentru HotNews.ro că practic șoferii români ar putea avea la dispoziție o aplicație dedicată accesibilă și de pe telefon prin care să poată raporta problemele de pe drumuri. În baza celor semnalate, șoferi ar putea primi confirmări oficiale, iar sesizările ar urma să fie trimise spre rezolvare către autoritatea sau direcția responsabilă de respectivul sector de drum.

Ce fel de probleme de pe drumuri ar putea raporta șoferii

Printre problemele ce ar putea fi raportate ar fi carosabil deteriorat, marcaje sau semnale lipsă, drumuri cu acces îngreunat din cauza condițiilor meteo, zone de accident nesecurizate, zone cu vizibilitate reduse, vehicule pe contrasens, blocaje sau obstacole, precum și zonele cu lucrări rutiere de scurtă durată.

CNAIR a transmis pentru HotNews.ro cum arată deocamdată structura datelor pe care le colectează în cadrul Punctului Național de Acces, serviciul disponibil pentru transportatori sau autorități locale:

content-image

Momentan planul e ca viitorul serviciu de raportare disponibil oricărui șofer de care se va ocupa CNAIR prin CESTRIN să fie destinat rețelei de autostrăzi și drumuri naționale (peste 17.000 de km), însă el ar putea fi extins și la drumuri județene și locale prin încheierea unor parteneriate cu autoritățile locale astfel încât o sesizare de la un șofer aflat pe un drum județean să fie redirecționată automat către administratorul de drum potrivit, CJ sau primărie.

CNAIR a transmis pentru HotNews.ro că „CESTRIN are experiența, cunoștințele și viziunea de ansamblu cum ar trebui implementată (n.r. aplicația) și cum ar arăta astfel încât anumite informații să fie integrate, acolo unde se poate, și în Punctul Național de Acces”.

Pe de altă parte, deocamdată nu este clar dacă pentru noul serviciu se va apela la vreo achiziție prin licitație sau dacă sistemul va fi dezvoltat intern, au explicat pentru HotNews.ro surse instituționale.

Mai există și discuția unor aspecte tehnice care ar putea cântări în decizia de a realiza sistemul printr-o licitație, precum găzduirea unui sistem care ar putea necesita resurse tehnice destul de mari mari (să permită transmiterea și găzduirea de fotografii, clipuri video sau documente trimise de utilizatori etc).

Similar, CESTRIN a mai realizat și o altă aplicație web-GIS cu toate spațiile de parcare și servicii de pe rețeaua națională de drumuri și autostrăzi:

Pro Infrastructura: „Ideea e bună, dar contează cum va fi pusă în practică. Riscul e să faci o treabă de mântuială, să mai cheltui niște bani”

„Ideea e bună, dar contează mult cum va fi pusă în practică”, a declarat pentru HotNews.ro Ionuț Ciurea, președintele executiv al Asdociației Pro Infrastructura, una dintre cele mai vocale organizații din zona societății civile pe domeniul infrastructurii.

„Trebuie gândită bine aplicația, trebuie promovată și apoi trebuie întreținută în timp”, a spus Ciurea.

„Riscul de a mai sifona niște bani este mare pe un astfel de proiect”, apreciază reprezentantul API.

„Riscul să faci o chestie de mântuială e mare, să se mai cheltuie niște bani și să nu rămână nimic util în urmă. Ideea în sine e bună, dar trebuie aplicată cum trebuie și nu e atât de simplu cum pare la prima vedere. Nu munca pe termen scurt e cea mai complicată, ci e un proiect pe termen lung, cu o implicare reală dacă vrei să fie cu adevărat utilă”, spune Ciurea.

Potrivit acestuia, ca să fie un serviciu cu adevărat util dincolo de raportarea problemelor trebuie pus mare accent și pe rezolvarea lor, să simtă șoferii că ceea ce raportează chiar se remediază.

Pe de altă parte, reprezentantul Pro Infrastructura sugerează că „o scurtătură” pentru autorități în a obține rapid date cu problemele existente de pe rețeaua de drumuri ar putea fi realizarea unui modul de integrare cu serviciile Waze.

„Oamenii folosesc deja Waze pe scară largă. Poți face un parteneriat să obții foarte multe date direct de acolo. Waze-ul este foarte popular în România, sunt deja acolo suficiente alerte cu gropi și probleme. Colaborarea cu Waze-ul ar fi utilă și la popularizare, să apelezi la comunitatea Waze. Le poți face pe amândouă până la urmă, nu exclude una pe cealaltă”, spune Ciurea.

Sursa:Stiripesurse


Daca ti-a placut, distribuie acum!
Alte articole care te-ar putea interesa...
LEAVE A COMMENT

Facebook
Închide
Închide