O adolescentă din oraşul Tulcea a sărit de la etajul al patrulea al unui bloc, iar alte două persoane s-au intoxicat cu fum, după ce apartamentul în care se aflau a fost cuprins de incendiu, în noaptea de miercuri spre joi, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta, transmite Agerpres.
Adolescenta, în vârstă de 15 ani, a sărit de la etaj înainte de sosirea pompierilor şi a fost găsită conştientă în faţa blocului, cu multiple traumatisme provocate de căderea de la înălţime. Ea a fost transportată la spital, împreună cu cele două persoane intoxicate cu fum, care s-au autoevacuat.
Pentru stingerea incendiului au intervenit cinci echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime, o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Tulcea, precum şi o ambulanţă SAJ.
La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta generalizat într-un dormitor al apartamentului, iar în urma intervenţiei s-a împiedicat extinderea flăcărilor.
Sursa: G4Media
| M | T | W | T | F | S | S |
|---|---|---|---|---|---|---|
| 1 | ||||||
| 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 |
| 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 |
| 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 |
| 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 |
| 30 | 31 | |||||
Input your search keywords and press Enter.
