CotidianOnline
Stirile tale, zi de zi!
CotidianOnline
Stirile tale, zi de zi!
Accesul la apa curentă este considerat un lucru garantat în aproape toată Europa. Dar nu și pentru mii de săteni cehi care locuiesc lângă o gigantică mină de cărbune de suprafață, aflată chiar dincolo de granița cu Polonia, relatează BBC.
Milan Starec, un bărbat în vârstă de 39 de ani din satul Uhelna, spune că s-a întâmplat de multe ori în ultimii ani să deschidă robinetul și să nu curgă nimic. Nivelul apei scade din cauza minei Turow, despre care spune că se apropie în fiecare an de granița cu Cehia.
„Există un puț comun în satul nostru și toate casele sunt conectate la el. Dacă dispare apa din acest puț, atunci satul nostru va rămâne pe uscat, pentru că nu avem altă posibilitate de a obține apă”, a spus el pentru BBC . Puțul are 65 de metri adâncime, iar anul trecut nivelul apei a scăzut cu 8 metri.
Cehia a solicitat deja Curții Europene de Justiție să amendeze Polonia cu 5 milioane de euro pe zi pentru că nu a respectat ordinul Curții de a opri exploatarea minieră de la Turow. Miniștrii polonezi și cehi urmează să se întâlnească joi la Praga, în încercarea de a soluționa disputa.
Iar apa nu este singura problemă. Mâna Turow contribuie la poluarea cu CO2 – o problemă specială pentru Polonia, al cărei sector energetic depinde în continuare în proporție de aproximativ 80% de cărbune.
Mina este deținută de cea mai mare companie de electricitate din Polonia, PGE, controlată de stat. Angajații trebuie să pompeze apa din groapă într-un râu din apropiere pentru a preveni transformarea minei într-un lac enorm. Starec spune că pomparea drenează 40 de litri în fiecare secundă și din apele subterane situate în partea cehă a frontierei.
„Multe dintre satele din această zonă au aceeași problemă”, se plânge el.
În această regiune există multe mine în aer liber din care se extrage lignit, majoritatea alimentând centrale electrice din Cehia și Germania.
Dar, spre deosebire de celelalte, Turow se află atât la granița cu Germania, cât și cu Cehia, iar mineritul are un impact direct asupra ambelor țări. Potrivit unui studiu geologic, exploatarea continuă ar contamina și scădea nivelul apelor subterane și ar provoca erodarea solului în orașul german Zittau.
Ani de-a rândul, cehii au încercat – și nu au reușit – să rezolve problema, sugerând că Polonia ar trebui să finanțeze îmbunătățirea gestionării apei.
Însă, când Turow a obținut o prelungire de șase ani a licenței miniere, în 2020, autoritățile cehe au sesizat Curtea Europeană, care, luna trecută, a dispus suspendarea imediată a mineritului, în așteptarea unei hotărâri definitive.
Înainte de aceasta, Polonia extins din nou licența pentru mina Turow, până în 2044.
Varșovia a refuzat să pună în aplicare hotărârea, motivând că mina Turow este esențială pentru securitatea energetică, deoarece generează aproximativ 5% din energia electrică a Poloniei.
Suspendarea exploatării miniere ar lăsa centrala electrică adiacentă fără combustibil, ceea ce ar însemna o oprire temporară care amenință existența a 80.000 de oameni, spune PGE.
Această centrală este, de asemenea, singurul furnizor de căldură și apă caldă către spitale, școli și 1.400 de locuințe din orașul Bogatynia din Polonia.
Săptămâna trecută, mii de angajați din sectorul energetic al Poloniei au protestat la Varșovia față de potențialele pierderi de locuri de muncă în Turow și în alte mine asemănătoare.
Oamenii și-au exprimat nemulțumirea față de politica climatică a UE. În fața biroului Comisiei Europene, protestatarii au ridicat pancarte cu cuvintele „Jos mâinile de pe Turow” și „Ieri Moscova, astăzi Bruxelles ne ia suveranitatea”.
„Acesta este un avertisment pentru Comisia Europeană: jos labele de pe economia poloneză și de pe angajații polonezi. Trăim într-un stat național și nu suntem o colonie a statului german”, a spus liderul sindicatului Solidaritatea, Piotr Duda.
Timp de secole, cărbunele a alimentat economia Poloniei, iar această țară este una dintre puținele state europene care încă construiesc centrale electrice pe cărbune.
Dar centrele de cărbune sunt viabile doar pentru că primesc subvenții de stat, spune economistul Instrat Pawel Czyzak.
„Incapacitatea guvernului de a stabili o dată pentru eliminarea cărbunelui blochează transformarea sectorului energetic, deoarece face dificilă obținerea de finanțare pentru proiecte energetice și accesul la fondurile UE”, a spus el pentru BBC.
Polonia va fi cel mai mare beneficiar al Fondului de tranziție justă al UE, pentru a ajuta la recalificarea muncitorilor din regiunile dependente de cărbune. Dar mai întâi guvernul trebuie să elaboreze planuri pentru a elimina treptat acest sector.
Și trebuie să ajungă la o înțelegere și cu cehii vecini.
Milan Starec crede că, după ani de frustrări, se întrevede „un final fericit”. El ar vrea să vadă mina Turow închisă peste cinci ani sau cel târziu până în 2030.
„M-aș bucura dacă mineritul s-ar opri mâine, dar sunt 4.000 de oameni care lucrează în mină și nu doresc să las pe cineva fără adăpost”, spune el.
Sursa: digi24
Daca ti-a placut, distribuie acum! Incendiu de proporții la o hală din Timișoara ISU Timiș: “Astăzi la ora 15:35, am fost solicitați să
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un bărbat a refuzat să oprească la semnalul polițistului, l-a lovit cu mașina și a fugit Un bărbat
Daca ti-a placut, distribuie acum! Și-a lăsat nevasta și copiii pentru o refugiată ucraineancă pe care a primit-o în casă Tony Garnett, în
Daca ti-a placut, distribuie acum! Variola maimuței. Ce este, cum se transmite și cât de gravă e boala? OMS: „Acesta nu este un
Daca ti-a placut, distribuie acum! Media din clasele V-VIII ar putea să nu mai conteze la admiterea la liceu. Cîmpeanu: Notele și-au pierdut
Daca ti-a placut, distribuie acum! Măsuri preventive în România după răspândirea variolei maimuței în Europa. Rafila: Vom avea o cantitate mică de vaccin
Daca ti-a placut, distribuie acum! Ediție nouă a evenimentului „Săptămâna Prevenirii Criminalității” În perioada 22 – 27 mai a.c., Poliția Română organizează, la
Daca ti-a placut, distribuie acum! VIDEO Manevre simple care pot salva vieți: Cum acordăm primul ajutor unei persoane care și-a pierdut cunoștința O
Daca ti-a placut, distribuie acum! Cutremur cu magnitudinea 3,2 în judeţul Prahova, duminică dimineaţa Un cutremur cu magnitudinea 3,2 pe Richter s-a produs
Daca ti-a placut, distribuie acum! Ministerul Sănătății: În România nu a fost înregistrat niciun caz de variola maimuței și nu există nicio suspiciune
Daca ti-a placut, distribuie acum! Îl ştii drept Maverick în Top Gun, Rain Man, Lestat în Interviu cu un vampir, Jerry Maguire sau
Daca ti-a placut, distribuie acum! Până la sosirea echipajului de poliție, a început ploaia, iar localnicii au plecat. Numai că natura s-a dezlănțuit,
Daca ti-a placut, distribuie acum! În fiecare an, pe 10 mai, în România este marcată Ziua Regelui, ziua în care Carol I a
Daca ti-a placut, distribuie acum! “Din perspectiva banilor și a resurselor suplimentare pentru explorarea, distribuția resurselor energetice pe care le are – n.r.,
Daca ti-a placut, distribuie acum! Grigore Nepotu este un tânăr de 30 de ani care ajută 23 de comune din regiunea Moldovei să
CotidianOnline
Stirile tale, zi de zi!
Input your search keywords and press Enter.