TRENDING

8:07 » Vine iarna: cod galben de ninsori și viscol în cinci județe, precipitații în toată țara. Prognoza este valabilă până luni!

21:37 » Legătura dintre telefoanele mobile și cancerul cerebral. Ce spune o nouă evaluare a Organizației Mondiale a Sănătății

21:35 » „Ora cu și pentru animale”. Un județ propune un opțional unic în școlile din România

21:33 » Analiză: Trump plantează deja „semințele haosului și dezbinăriii”, în cazul în care ar pierde alegerile în fața Kamalei Harris

11:27 » O japoneză și-a cumpărat trei case și o cafenea pentru pisici după ce a dat pe mâncare echivalentul a 6 lei pe zi

Daca ti-a placut, distribuie acum!

O nouă specie de insectă descoperită în România a fost botezată după Simona Halep. Reacția sportivei

specie nouă de insectă a fost descoperită în judeţul Constanţa și a fost botezată oficial după jucătoarea de tenis Simona Halep. Anunțul a fost făcut de Universitatea de Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, ai cărei cercetători au făcut descoperirea.

„Noua specie a fost denumită Phlebotomus simonahalepae, în onoarea jucătoarei de tenis Simona Halep, care este născută la Constanţa”, potrivit unui comunicat al USAMV, citat de Agerpres.

Descoperirea a avut loc în timpul unui studiu pentru monitorizarea populaţiei de vectori din România, finanţat de ECDC (Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor) şi desfăşurat în zona Canaraua Fetii din judeţul Constanţa, iar rezultatele studiului au fost publicate în luna august a acestui an în prestigioasa revistă „Parasites & Vectors”.

„Ideea denumirii speciei în onoarea Simonei Halep ne-a venit în timpul unei conferinţe chiar despre flebotomi, conferinţă care s-a desfăşurat în Galapagos. Discutam cu Cristina Pop, autoarea studiului, şi i-am sugerat această denumire, mai ales că localitatea-tip unde s-a derulat studiul se află foarte aproape de locul de naştere al jucătoarei noastre de tenis. Cristina a fost imediat de acord şi ne-am bucurat mult ulterior să primim şi acordul Simonei Halep, prin managerul ei pe probleme juridice, care ne-a comunicat că este onorată de iniţiativa noastră”, a spus coordonatorul studiului, prof. dr. Andrei Mihalca, de la Disciplina de Parazitologie şi Boli parazitare.

„Dedicăm această descoperire ştiinţifică Simonei Halep, în semn de onoare şi de apreciere pentru performanţele sale şi pentru cum duce numele României în lume, aşa cum ne străduim şi noi în domeniul cercetării”, a adăugat el.

Flebotomii sunt insecte hematofage, cu răspândire pe toate continentele, dar mai abundente şi mai diverse în zonele cu climat cald. Anumite specii sunt responsabile de transmiterea unor boli grave la om şi animale, cum ar fi leishmanioza sau flebovirozele. În România, între anii 1910 şi 1970, au fost semnalate opt specii de flebotomi.

Sursa: Digi24


Daca ti-a placut, distribuie acum!
Alte articole care te-ar putea interesa...
LEAVE A COMMENT

Facebook
Închide
Închide