O persoană a murit la fiecare zece zile în accidente care au avut loc în anul 2021 pe șoselele din Bihor, arată o statistică publicată de Ebihoreanul.
Date îngrijorătoare, furnizate de Poliţia Bihor, arată că până acum, în anul 2021, în judeţ au decedat 22 de victime ale unor accidente rutiere, mai multe decât în tot anul 2019, când 19 vieţi au fost sfârşite pe şosele, sau în 2020, când numărul morţilor s-a ridicat la 18, dar şi mobilitatea a fost mai redusă, din cauza restricţiilor impuse de pandemia de Covid-19.
În total, în acest an, în Bihor au avut loc 78 de accidente grave, în timp ce anul trecut numărul lor a fost de 73, iar în 2019 de 110.
De asemenea, în primele şapte luni ale acestui an, pe şoselele din Bihor au fost rănite grav 71 de persoane (faţă de 65, în tot anul 2020, şi 108 în anul precedent), iar 16 victime au fost rănite uşor (în 2020, numărul lor a fost de 18, iar în 2019 de 33).
sursa: Ebihoreanul.ro
Input your search keywords and press Enter.