Pacientul trăieşte, dar spitalul l-a declarat mort. Eroarea incredibilă s-a produs la Spitalul Judeţean Craiova. Lucrurile au mers până acolo, încât familia pacientului s-a pregătit inclusiv de înmormântare. Acum, rudele vor să depună plângere.
Bărbatul de 78 de ani a fost internat de trei ori în ultima lună la Spitalul Judeţean din Craiova, după ce, în urma unei crize epileptice, a căzut și s-a lovit puternic la cap. Duminică, rudele pacientului au fost anunțate că a murit. Au primit chiar și certificatul de deces. Surpriza s-a petrecut la morgă, unde a mers ginerele bărbatului.
– Le-am spus că nu este el. Mi-au spus: Cum, domnule, nu îți recunoști socrul?! Domnule, nu este el. Între timp, l-au dezvelit și am văzut că pe mână avea un tatuaj și atunci mai mult le-am spus că nu este, a povestit Ionel Voinea, ginerele pacientului.
– Încercau să vă convingă că e socrul dumneavoastră?
– Da, spunea ca e socru-meu, ceva de genu’. Și la un moment dat, s-a uitat pe mână și avea un bilețel și era alt nume.
La rândul ei, fiica pacientului, a povestit prin ce șoc a trecut: „Nu știu dacă puteți să vă dați seama ce simți în momentul în care te duci să îl iei de la morgă și afli că trăiește. Dar când am ajuns sus, am realizat că tatăl meu e acolo, tatăl meu trăia. Efectiv trăia. L-am strigat, era cu ochii deschiși, deci am stat 5 minute lângă el”, a relatat Ștefania Voinea.
„Am rămas tablou, speriați, mai ales că eu sunt cardiacă și să spui deodată că nu e mort, că e viu… Că a fost altul mort și pusese actele la soțul meu”, a declarat, vizibil marcată, și soția pacientului.
În tot acest timp, familia s-a pregătit de înmormântare.
„Trăim de trei săptămâni o traumă. Am chemat, am făcut groapa, la poartă – lume, cum se știe, la înmormântare, cum se fac obiceiurile la țară”, spune Petrișor Oprea – fiul pacientului.
„A cântat goarna, a bătut clopotul, a cărat apă. S-au pregătit”, confirmă o femeie din sat.
Rudele pacientului au bătut la poarta spitalului pentru a cere explicații.
„Acest incident este în urma suprasolicitării personalului din terapie intensivă. S-a declanșat o anchetă internă, vom vedea cine sunt vinovații și vom lua măsurile de rigoare”, a declarat Alice Dragoescu – șefa secției ATI de la Spitalul Judeţean Craiova.
„E o situație inacceptabilă și care sper să nu se mai întâmple altădată. Nu știu dacă ajută regretele ministrului sănătății”, a comentat Cseke Attila, ministrul interimar al sănătăţii.
Rudele vor să depună și o plângere la poliție.
Sursa: Digi24
Daca ti-a placut, distribuie acum! Ciolacu le-a spus șefilor OMV că nu discută legea offshore atât timp cât Austria se opune României în
Daca ti-a placut, distribuie acum! Furie în rândul militarilor ucraineni din prima linie, după ce liderii armatei au anunțat din greșeală eliberarea unui
Daca ti-a placut, distribuie acum! Proiect de lege: Închisoare de până la 25 de ani pentru producerea, vânzarea, transportul, deţinerea de droguri de
Daca ti-a placut, distribuie acum! Bărbat reţinut după ce a furat 70.000 de lei dintr-un autoturism. A intrat în mașină după ce a
Daca ti-a placut, distribuie acum! Șoferul care a omorât o familie de spanioli în Sibiu a fost condamnat la 20 de ani de
Daca ti-a placut, distribuie acum! Produsele cumpărate de români în perioada sărbătorilor ar putea fi ieftinite. Ministrul Agriculturii: „Cozonacul se numără printre ele”
Daca ti-a placut, distribuie acum! MApN a restricționat zborurile în spațiul aerian din nordul Dobrogei, la granița cu Ucraina Spațiul aerian din nordul
Daca ti-a placut, distribuie acum! Mama lui Vlad Pascu a fost reținută pentru 24 de ore, după ce a încercat să șantajeze martorii
Daca ti-a placut, distribuie acum! Muzeu de istorie vizitat, în miez de noapte, de un hoț. Bărbatul cunoștea clădirea și a spart un
Daca ti-a placut, distribuie acum! Bogdan Opriţa, Spitalul Floreasca: Nu pot spune cum şi pe unde a intrat în spital tânărul care s-a
Daca ti-a placut, distribuie acum! Încălțăminte fake de 6,4 milioane de euro, descoperită în Portul Constanța. Marfa “made in China” urma să ajungă
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un bărbat a fost filmat în timp ce lovea cu parul un urs care dormea liniștit în pădure.
Daca ti-a placut, distribuie acum! Rușii au atacat iar la granița României. Un submarin și o navă rusă au luat foc după ce
Daca ti-a placut, distribuie acum! Marcel Boloș: Trebuie să decid între viața bisericească și cea de partid. Deocamdată, alegerea mea este biserica Ministrul
Daca ti-a placut, distribuie acum! Boloș: Salariul minim va crește la 3.300 de lei brut. Vor fi majorate și pensiile Ministrul finanțelor, Marcel
Input your search keywords and press Enter.