BREAKING NEWS
  • 19:25 » Lista farmaciilor care testează gratuit pentru Covid-19, publicată de Ministerul Sănătății
  • 20:44 » ALIMENTEAZĂ ȘI STAȚIA DE CARBURANȚI RST TE PREMIAZĂ
  • 23:59 » Imagini cu accidentul rutier de pe DN1, de la Sinaia. Patru persoane, printre care și doi copii, au ajuns la Spital – FOTO
  • 23:57 » „România va avea o mare problemă financiară și de mediu, dacă nu implementează Sistemul Garanție-Returnare” – oficial din MMAP
  • 23:53 » Următorul turneu mondial al Coldplay va fi net-zero carbon
  • 23:45 » În Prahova se află locul cu cel mai pur aer de pe planetă. Păcat că investițiile nu sunt pe măsură
  • 23:44 » Explozie a cazurilor COVID în Marea Britanie. Cea mai ridicată rată a infectărilor se înregistrează în rândul copiilor

Paradoxul Rusia: economie mediocră – mare putere militară!

Petrișor Peiu
ANALIST
Petrișor Gabriel Peiu este doctor al Universității Politehnica din București (1996), a fost consilier al premierului Radu Vasile (1998-1999) și al premierului Adrian Nastase (2001-2002), subsecretar de stat pentru politici economice (2002-2003) și vicepreședinte al Agentiei pentru Investiții Străine (2003-2004). Este coordonator al Departamentului de Analize Economice al Fundației Universitare a Mării Negre (FUMN).

Politicienii și militarii din Europa și America vorbesc din ce în mai mult despre Rusia, din 2014 încoace. Cei mai mulți cu îngrijorare, cei mai mulți ca despre un pericol crescut și actual. Mărimea forței militare rusești, precum și apropierea sa de granița Uniunii Europene au provocat teamă în capitalele estice ale Uniunii. În România, din 2014 până astăzi au curs râuri de cerneală și s-au scris mii de articole și sute de cărți despre pericolul rusesc. Dar foarte puțini au încercat să-l și descrie.

Până la urmă, de ce ne este teamă de Rusia? Este ea o putere atât de mare? Are atât de multe și de eficiente mijloace să ne distrugă lumea noastră?

Rusia este cea mai întinsă țară a planetei, cu o suprafață de 17 milioane de kilometri pătrați și este a noua cea mai populată țară de pe glob, cu 146 de milioane de oameni (143,8 milioane de oameni fără populația din Crimeea). Dar America singură are o populație mai mult decât dublul Rusiei (332 de milioane de oameni), iar Uniunea Europeană are o populație triplă față de cea a Rusiei ( 447 milioane de oameni)!

Dacă ne uităm la mărimea economiei sale, exprimată în prețuri comparabile după metodologia PPP (la paritatea puterii de cumpărare) vom observa că economia rusă nu reprezintă mai mult de 3% din totalul planetar de peste 141 000 de miliarde de dolari internaționali 2020 (moneda de referință pentru metodologia PPP, a prețurilor comparabile). Poate o economie de doar 3% din cea a globului să susțină o amenințare atât de mare la adresa Europei? Iată cum se împarte economia globală (valoarea adăugată produsă, adică PIB – produsul intern brut însumat al tuturor statelor) între primele 10 națiuni ale lumii, cu toate cifrele exprimate în miliarde de dolari:

Economia globală:      141.756 miliarde dolari internaționali

1          China  26. 656 (18,5% din economia globală)
2          Statele Unite: 22.675 (15,5 % din economia globală)
—        Uniunea Europeană: 20.918 ( 14,5 % din economia globală)
3          India   10.207
4          Japonia:  5.585
5          Germania:  4.743
6          Rusia  4.328 (3% din economia globală)
7          Indonezia:  3.507
8          Brazilia:   3.328
9          Franța:  3.231
10        Marea Britanie:   3.174

În cifre comparabile, repet, economia rusă nu depășește o cincime din economia americană sau o cincime din cea a Uniunii Europene. Dacă ne uităm la indicatorul PIB/locuitor, cu 29.485, Federația Rusă este abia a 50-a cea mai prformantă din lume. Dacă am fi luat în calcul valorile nominale, PIB-ul ar fi fost de trei ori mai mic: 1.710 miliarde de dolari și Rusia ar fi fost abia  a 11–a cea mai mare economie a lumii. Iar PIB/locuitor nominal, de doar 11.654 de dolari ar reprezenta a 59-a performanță de pe glob.

Doar pentru comparație, să spunem că România, cu un PIB/locuitor (PPP) de 32.950 de dolari, este pe locul 44 în lume și că deasupra rușilor, în clasamentul global al PIB/locuitor (PPP), se află și Croația și Lituania, ba chiar și micuța Panama. Nu pare, totuși, cam straniu să te sperii totuși de o țară care nu poate depăși performanța economică a Lituaniei sau a Croației?

Vor zice unii că rezervele de țiței ale rușilor sunt de trei ori mai mari decât cele ale americanilor, iar rezervele de gaz ale rușilor sunt de cinci ori mai mari decât cele ale americanilor. Iar Uniunea Europeană nici nu prea contează când vorbim de rezerve de petrol sau de gaz. Hai să vedem clasamentele mondiale (în stânga pentru țiței și în dreapta pentru gaze naturale) ale marilor deținători de rezerve de hidrocarburi:

Ei, dar hai, fie, să ne uităm și la clasamentul marilor producători de țiței (stânga) și gaze naturale (dreapta):

Acum înțelegeți? Nu e de-ajuns să ai țiței și gaze în subsolul patriei. Dacă nu le exploatezi, nici nu contează. Ce folos au venezuelenii de pe urma faptului că au cele mai mari resurse de petrol din lume? Ei nu le exploatează și, drept consecință, abia au ce mânca. Cam asta e și povestea rușilor: deși au rezerve de țiței de trei ori mai mari și rezerve de gaz de cinci ori mai mari decât americanii, unchiul Sam extrage și mai mult gaz și mai mult țiței, deci contează mai mult pe piață.

Poate părea cam arid ce vă spun și fără prea mare legătură cu noi, cu Europa. Dar nu este așa, iată cum arată tabloul importurilor Uniunii Europene de țiței în 2020 față de 2019:

Ponderea petrolului rusesc în importurile UE a scăzut de la 28% la 26,4%.

Hai să vedem și tabloul importurilor de gaze din Uniune, unde ponderea importurilor din Rusia a scăzut de la 44,7% la 39,3%:

Da, s-a redus dependența Uniunii de hidrocarburile rusești. Poate vă întrebați și de ce? Răspunsul este simplu: față de 2019, au apărut importurile de țiței (9,2% din total) și de gaz (6,7%) americane! Vedeți, dragi cititori, cât de mult contează producția și ce efecte are? Păi nu îți bei cafeluța mai liniștit pe Unter den Linden sau pe Champs-Élysées știind că Unchiul Sam are grijă de mașinile din garajul tău și de centrala de încălzire din casa ta?

Pierderea de suflu în compeția hidrocarburilor a făcut Moscova să fie atentă la cine să își încordeze mușchii. Și cum Uniunea Europeană ar fi o pradă prea mare pentru ruși, aceștia s-au concentrat asupra Ucrainei și au decis să o lase fără gaz pe conductele care merg spre Europa de Vest, pentru a o lipsi de 3% din PIB. Și astfel înțelegem marea miză a gazelor pentru ruși: să înlocuiască conductele Soyuz și Drujba, care trec prin ostila Ucraină, cu modernele Nord Stream (1și 2) și cu sistemul Blue Stream –Turk Stream care trec prin apele neutre ale Mării Baltice și ale Mării Negre. Iar arțăgoșii polonezi pot să-și păstreze conducta Yamal:

De fapt, Uniunea Europeană este jumătate din piața de export a Rusiei, cu Germania și Olanda cumpărând mai multe hidrocarburi rusești decât măreața Chină:

Sursa: AICI

Moscova trăiește, astăzi, cu spaima de a nu se repeta istoria și de a pierde un nou război rece din cauza rămânerii în urmă a economiei, așa cum s-a mai întâmplat în anii 70 și 80 ai secolului trecut, atunci când URSS o fost sufocată de stagnarea economică, iar America defila pe scena economică a lumii, cu ritmuri de creștere extrem de înalte:

Vladimir Putin probabil nu a uitat că, dacă la moartea lui Napoleon, rușii aveau un PIB/locuitor (PPP) de 56% din media vest-europenilor, în 1950 acest procentaj ajungând să fie maxim (62%), în 1990 PIB/locuitor (PPP) în URSS nu era mai mult de 43% din media vest-europeană. Lecția istoriei nu a fost uitată nici după 2014, atunci când Rusia a fost lovită de efectul sancțiunilor, motiv pentru care eficienții, dar puțin spectaculoșii conducători ai Băncii Centrale (Elvira Nabiullina) și ai Ministerului de Finanțe (Anton Siluanov) au condus cu rigoare o economie extrem de bine controlată macroeconomic, care și-a revenit, totuși, după sancțiuni, cu rate de creștere pozitive după șocul din 2015-2016:

Sursa: AICI

Și dacă a rezistat la șocul sancțiunilor, economia rusă a rezistat și la șocul pandemiei: economia s-a contractat cu 3,1%, după o creștere de aproape 2% în 2019 (UE s-a contractat cu 6,1% , Germania cu 4,8%, Franța cu 8,1%, țările estice mai puțin (Polonia -2,7%, România -3,9%, SUA cu 2,3%, iar economia chineză a crescut modest cu 1,9%).

Rusia a rămas exportator net, excedentul comercial marcând chiar o creștere de 1,9%, iar deficitul bugetar a fost de numai 3,8% din PIB, de două ori și jumătate mai mic față de cel al României. Mai important, el vine după un surplus de 1,8% în 2019. Buna administrare a finanțelor rusești s-a datorat atât unei colectări mai bune cât și reducerii cheltuielilor.

Cheltuielile federale au crescut anul trecut (28% din PIB), dar nu au depășit maximul din 2008 (40% din PIB):

Sursa: AICI

Și dacă sancțiunile au adus deficite bugetare mari (peste 3% în 2015 și 2016):

Acestea au fost cu greu corectate în 2017-2019, atingându-se execedente bugetare importante, dar pandemia a adus din nou finanțele publice pe „roșu”:

Tot acest echilibru bugetar, cu greu atins și admirat la scenă deschisă de către încruntații de la FMI, este afectat de creșterea cheltuielilor militare. Deși Rusia are abia al patrulea buget militar al lumii (doar 3% din sumele alocate în lume pentru apărare, de 13 ori mai puțin decât americanii):

Ponderea cheltuielilor pentru apărare în PIB (4,3% în 2020) este mult mai mare decât la rivalii săi occidentali (3,7% pentru americani, 2,2 % pentru britanici, 2,1% pentru francezi și 1,4% pentru germani):

Dezechilibrarea finanțelor publice din cauza cheltuielilor supradimensionate pentru apărare au făcut ca Rusia să se împrumute extrem de scump, deși are o datorie publică mică în raport cu media europeană. Cu mai puțin de 19% pondere în PIB a datoriei publice (de trei mai mică decât în cazul României):

Rusia este nevoită să se împrumute la dobânzi de două și jumătate mai mari decât cele la care se împrumută România:

Și totuși, cu atâtea dificultăți economice, Rusia rămâne a doua forță militară a lumii și principalul motiv de spaimă al est-europenilor.

Iată, de exemplu, o listă cu principalele cinci arme moderne lansate de Moscova anul trecut, în plină pandemie:

–           A cincea generație a avionului de luptă  Sukhoi Su-57, care face ca doar SUA, China și Rusia să dețină acest tip de avion
–           Submarinele dotate cu rachete balistice cu propulsie nucleară  955A Borei-A și K-549 Knyaz Vladimir
–           Racheta  hipersonică anti-navă 3M22 Zircon/Tsirkon
–           Navele amfibii (LHD) de asalt  Project 23900 Ivan Rogov și Mitrofan Moskalenko, care vor înlocui corvetele de clasă Mistral franțuzești nelivrate din 2015
–           Drona de altitudine medie și de lung parcurs  (MALE) Orion, probabiul cea mai importantă realizare a Rusiei din 2020.

Are cineva senzația că Rusia nu se dotează cu armament modern?

În 2018, Rusia și-a redus cheltuielile militare cu 3,5%, ieșind din topul primelor 5 bugete de apărare din lume. În 2019 a urmat o revenire pe locul 5 global, cu un buget de apărare de peste 65 de miliarde de dolari (o creștere cu 4,5%), ceea ce reprezenta 3,95 din PIB.

În iulie anul trecut, pe fondul pandemiei, regimul de la Moscova a decis scăderea cu 5% a bugetului pentru apărare până în 2023. Acest lucru este în puternic contrast cu evoluția mondială, de creștere a bugetelor militare cu 2,6% până la valoarea de 1,98 trilioane de dolari, la nivel global. Statele Unite au avut un buget de apărare de 778 miliarde de dolari anul trecut (+4,4% față de 2019 și 39% din cheltuielile mondiale de apărare). A urmat China, India, Rusia și Marea Britanie.

Rusia a cheltuit pentru apărare 61,7 miliarde de dolari anul trecut, în creștere cu 2,5% față de 2019 (în ruble), dar cu 6,6% mai puțin decât proiecția bugetară inițială. Pentru înțelegerea cifrelor, nu trebuie uitată evoluția ratei de schimb rublă-dolar, care a plecat de la 70 ruble/dolar în iunie și a ajuns la 77,5 ruble/dolar în octombrie, scăzând spre finalul anului la 74 ruble/dolar.

Cum poate, până la urmă, să fie Rusia o mare putere militară, deși nu are performanțe economice bune? Fără pretenția de a da toate răspunsurile, iată câteva dintre ele: în primul rând, cheltuielile militare de azi nu reflectă situația stocurilor de armament. În al doilea rând, dacă am reprezenta cheltuielile militare ale Rusiei în dolari internaționali (metodologia PPP) celor 65 de miliarde de dolari nominali le-ar corespunde 166 de miliarde de dolari internaționali; cu toate acestea, raportul față de SUA tot ar fi 1:5.

În al treilea rând vorbim, la ruși, de salarii mult mai mici: un locotenent colonel primește lunar 1.330 USD, iar un căpitan britanic 4.000 USD.

În al cincilea rând, se poate menționa prioritizarea dezvoltării anumitor clase de armament (rachetele nucleare, lansatoarele multiple de rachete, artileria, corvetele etc.)

Apoi să nu uităm că 40% din bugetul apărării s-a cheltuit pentru înzestrare (o pondere dublă față de standardul NATO). Și, nu în ultimul rând, Rusia are o povară mică a militarilor aflați în teatre de operațiuni (doar 20.000 față de 220.000 în cazul SUA). Asta fără a-i lua în calcul pe cei 28.000 de militari din Crimeea…

În ultimii ani, valoarea exporturilor de apărare ale Rusiei a fost relativ stabilă, în pofida sancțiunilor aplicate unor țări care au optat pentru cumpărarea armelor rusești și a altor măsuri adoptate de Statele Unite și alte țări. Legătura dintre stat și industria de apărare în Rusia face ca exporturile de armament rusești, menținute la valori ridicate, să reprezinte un joc geopolitic major.  Moscova consideră că exporturile de armament sunt o parte a „lumii multipolare”, ele fiind destinate statelor care își mențin politici externe și de apărare independente, naționale. Adică exporturile rusești de armament subminează rolul de lider global pe care SUA și le-au asumat.

Pe de altă parte, Rusia posedă încă o impresionantă  expertiză științifică și tehnologică, care îi permite dezvoltarea de armament sofisticat. Mai posedă Rusia și masive facilități industriale, specializate militar. Și nu în ultimul rând, Rusia beneficiază, în anii din urmă, de colaboarea dintre universitățile mari ale sale și companiile tehnologice chinezești, ceea ce permite susținerea competiției cu americanii.

Ca o concluzie, putem spune că Rusia nu a ieșit încă din „modelul sovietic”, nereușind să devină o economie suficient de competitivă, rămânând într-o clasă inferioară economiilor occidentale. Nici măcar parcursul spectaculos al Chinei nu îi este accesibil.

Dar sancțiunile nu și-au atins scopul de a produce Rusiei o cădere economică dureroasă și pe termen lung. Și cu toate că rămâne o economie mediocră, Rusia este a doua putere militară a lumii și reușeșete să creeze o concurență reală lumii occidentale în plan regional. Iar modul cum a reușit să dezvolte armament de top în ultima perioadă este, totuși, o performanță.

Și astfel ajungem la întrebarea esențială: cât timp se poate menține acest paradox: economie mediocră – putere militară?

sursa spotmedia

Daca ti-a placut, distribuie acum!
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Alte articole care te-ar putea interesa...
×

Dă-ne un like pe Facebook

Facebook
error: Continutul este protejat!
Închide
Închide