Peste 400 de sancțiuni aplicate, 29 de permise de conducere reținute si 6 certificate de înmatriculare retrase de polițiști.
La data de 29 iulie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier și cei de la formațiunile de profil din teritoriu, alături de efective de la ordine publică, au desfășurat o razie în județul Dâmbovița, pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea gradului de siguranță al cetățenilor.
Astfel, polițiștii au aplicat 402 sancțiuni contravenționale, a căror valoare se ridică la 85.990 de lei. Din totalul sancțiunilor, 356 au fost pentru nerespectarea prevederilor O.U.G 195/2002 privind circulția pe drumurile publice, dintre care 138 de sancțiuni au fost pentru viteză excesivă și 56 pentru abaterile comise de pietoni și bicicliști.
Alte 42 de sancțiuni au fost pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. De asemenea, polițiștii au retras 6 certificate de înmatriculare, au dispus suspendarea dreptului de utilizare în cazul a 4 autovehicule și au reținut 29 de permise de conducere, dintre care 24 au fost pentru depășirea regimului legal de viteză.
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un șofer a avut surpriza neplăcută să constate că încă mai are THC în organism, după două săptămâni.
Daca ti-a placut, distribuie acum! Proprietarii de case au discuții nesfârșite cu vecinii, care se încheie de multe ori cu procese în instanță.
Daca ti-a placut, distribuie acum! Unul dintre cei mai iubiți fotbaliști români împlinește astăzi 58 de ani. Fost căpitan şi selecţioner al echipei
Daca ti-a placut, distribuie acum! Te crezi as în noţiuni de cultură generală? Vezi cât eşti de informat cu ajutorul acestor 27 de
Daca ti-a placut, distribuie acum! După aproape un an de război, armata Ucrainei încă rezistă în fața celei considerate a doua putere militară
Daca ti-a placut, distribuie acum! Gheorghe Hagi a împlinit duminică, 5 februarie, 58 de ani. Este cel mai bun marcator din istoria naţionalei
Daca ti-a placut, distribuie acum! Fotbalistul brazilian Dani Alves se află la închisoare de 15 zile, fără posibilitatea de a ieși pe cauțiune,
Daca ti-a placut, distribuie acum! ANAF a publicat și lista neagră a celor cu datorii în care figurează 35.417 persoane juridice, printre cei
Daca ti-a placut, distribuie acum! Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis duminică mai multe avertizări de fenomene extreme: viscol, ninsori și ger
Daca ti-a placut, distribuie acum! Iarna, puținii localnici rămași în satele aflate în Munții Poiana Ruscă, în Ținutul Pădurenilor (video), au de înfruntat
Daca ti-a placut, distribuie acum! Alina, o româncă stabilită de zeci de ani în Spania, a ajuns șomeră și stă în stradă din
Daca ti-a placut, distribuie acum! Cercetătorul care a modificat genetic trei copii spune că s-a grăbit. Dar nu-și cere scuze. Omul de știință
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un nou studiu publicat la sfârșitul lunii ianuarie arată că progresul copiilor în materie de învățare a încetinit
Daca ti-a placut, distribuie acum! Cercetătorul care a modificat genetic trei copii spune că s-a grăbit. Dar nu-și cere scuze. Omul de știință
Daca ti-a placut, distribuie acum! O alimentație echilibrată, din care nu trebuie să lipsească citricele, broccoli, pătrunjelul, ardeiul, nucile, alunele și grâul asigură,
Input your search keywords and press Enter.