Daca ti-a placut, distribuie acum!
“POATE AŞ SPUNE DA”. CONDIŢIA LUI PIŢURCĂ PENTRU A VENI LA STEAUA

Victor Piţurcă (65 de ani) ar fi de acord să preia Steaua, dar doar în momentul în care clubul din Ghencea îşi va propune performanţe şi obiective clare.
De la reînfiinţarea secţiei de fotbal a CSA, în 2017, fostul selecţioner a fost unul dintre apropiaţii proiectului, pe care l-a susţinut public ori de câte ori a avut ocazia. S-a vehiculat varianta ca Piţi să devină noul antrenor al echipei, una care va deveni realitate doar în momentul în care militarii vor putea promova în Casa Liga 1, după cum susţine chiar fostul atacant al Stelei:
“Steaua e acolo unde am câştigat trofee şi cel mai mare trofeu din viaţa unui fotbalist, Liga Campionilor (n.r. Cupa Campionilor Europeni în 1986). Poate, la ora respectivă, dacă şi-ar propune ceva poate aş putea spune «da», dar asta nu e sigur”, a declarat Piţurcă, pentru ProSport.
Dezamăgit de modul în care merg lucrurile la echipă, Piţurcă nu înţelege cum s-a ajuns în situaţia în care Steaua joacă în Liga 2, dar nu poate urca pe prima scenă:
“Am stat şi am gândit tot timpul ăsta. Nu mi-a convenit că Steaua nu se bate pentru promovare. Acest brand uriaş al fotbalului românesc şi al Europei iată că stagnează în Liga 2 şi n-am înţeles de ce. Probabil că a fost şi o greşeală, dar una voită, pentru că altfel nu înţeleg de ce Steaua nu se bate pentru promovare. Să joci, pur şi simplu, meciuri amicale… Îl văd pe săracul Daniel Opriţa că se zbate pe bancă. Vrea să câştige, el e extrem de ambiţios şi vrea lucrul ăsta, dar pentru ce?”, a mai spus fostul antrenor al naţionalei.
sursa:telekom sport
Daca ti-a placut, distribuie acum!