Printre sportivii talentați ai asociației Club Sportiv Marin Marius Mihai Martial Arts Târgoviște se află și Ionescu Daniel, un tânăr de 16 ani din Nucet. Într-un interviu exclusiv, el a povestit cum a ajuns să fie pasionat de artele marțiale, cine a fost sistemul lui de suport de-a lungul acestei călătorii și cum arată viața lui acum.

ionescu-daniel

Daniel a povestit cum inspirația de a intra în lumea artelor marțiale a venit de când era mic, urmărind diverse canale TV pe care erau difuzate meciuri și lupte. În urmă cu trei ani, el a descoperit un luptător din UFC și a început să se uite la videoclipurile sale de pe YouTube, inspirându-se din tehnicile și experiențele acestuia. A simțit o chemare către artele marțiale, așa că, în urmă cu șapte luni, a decis să își dea o șansă – să vadă dacă este cu adevărat pasionat de lumea luptelor, dacă o poate transforma și într-o carieră; și așa, Daniel a început să meargă la antrenamente.

După doar două luni, a ajuns campion național la Wushu Kungfu, unul din cele mai complexe stiluri de arte marțiale. În prezent, el deține titlurile de campion național la Wushu Kungfu, vicecampion național la Wushu Kungfu și vicecampion național la Kempo – Sumo. Cel mai important meci pentru el a fost și cel mai recent, moment când și-a depășit recordul personal – a doborât adversarul în 6 secunde.

Cu toate că, la fiecare meci, îi este teamă că nu va câștiga, Daniel își pune toate forțele în ceea ce face, indiferent de rezultat. Au existat momente de stres, tristețe și chiar frică – dar antrenamentele l-au ajutat să se obișnuiască cu aceste emoții și să le controleze, spune el. Se antrenează 2 ore în fiecare zi, respectiv 4 ore în timpul campionatelor. Chiar și atunci când pierde, își găsește motivația antrenându-se în continuare, dorind să nu renunțe la visul lui și mergând pe ideea că perseverența este cheia succesului.

ionescu-daniel2

După fiecare victorie, bucuria pe care o simte îi arată că merită tot efortul depus: “Momentul acela când câștigi și se cântă Imnul României mă emoționează și mă face să mă simt mândru”. Își sărbătorește victoriile alături de cei care îl sprijină constant – familie, prieteni și colegii de antrenament. Cel mai mare sprijin îl are din partea mamei sale și a antrenorului.

Daniel a simțit că ceva lipsește din viața lui până când și-a descoperit pasiunea. Nu regretă că nu a început mai devreme, crezând că rezultatele puteau fi diferite. În schimb, acum știe care îi este scopul și are un țel. Visul lui este să continue în lumea artelor marțiale și, în viitor, să devină chiar el antrenor și să dea mai departe ceea ce a învățat.

Rămâne doar să stăm cu ochii pe tânărul sportiv. Se anunța ceva măreț!