Poliția Municipiului Giurgiu l-a reținut miercuri pe preotul din satul Oinacu sub acuzația că s-a masturbat în mașina parcată în fața unui liceu, potrivit unui comunicat al instituției, care nu precizează însă numele bărbatului. Identitatea acestuia a fost făcută publică de Episcopia Giurgiu, care a anunțat într-un comunicat că preotul a fost suspendat din funcție până la încheierea anchetei oficiale.
Poliția a fost sesizată prin apel la 112 de către un tânăr de 18 ani, care a anunțat faptele preotului.
Sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, bărbatul bănuit de săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri a fost reținut, pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Giurgiu, potrivit poliției.
Comunicatul Episcopiei Giurgiu:
Vă aducem la cunoştinţă că, urmare a Notei telefonice întocmite de Pr. Cons. DUMITRACHE Eduard, în urma conversației cu reprezentanții I.P.J. Giurgiu, Episcopia Giurgiului a luat act, cu regret, de faptul că în acest moment se află în faza de audieri la Inspectoratul Județean de Poliție, Pr. CONSTANTIN Mirel de la Parohia Oinacu care este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “ultraj contra bunelor moravuri”.
Ținând cont de gravitatea acuzațiilor referitoare la comportamentul indecent, Chiriarhul a dispus suspendarea sus-numitului preot, până la finalizarea anchetei desfășurate de către organismele abilitate.
Episcopia Giurgiului se va adresa, în scris, Inspectoratului Județean al Poliției Giurgiu, solicitând punerea la dispoziție a probelor din dosar, în vederea trimiterii sus-numitului în judecata Consistoiului Eparhial dacă rezultatul audierilor aflate în desfășurare vor impune acest lucru.
Totodată, cel în cauză va fi convocat de urgență la sediul Protoieriei Giurgiu pentru declarații.
Menționăm că, pe perioada suspendării, suplinirea Parohiei Oinacu va fi asigurată de PC. Pr. DUȚU Stelian.
sursa: g4media.ro
Daca ti-a placut, distribuie acum! Ministerul Educației a virat banii pentru bursele elevilor pe lunile septembrie și octombrie Ministerul Educaţiei a anunţat că
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un bărbat din Satu Mare a aflat că are BMW când a mers să plătească impozitele Un bărbat
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un băiat din Sibiu, în vârstă de 12 ani, este căutat de Poliție, după ce a plecat în
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un șofer a lăsat mașina pe o stradă care urma să fie asfaltată. Muncitorii au acoperit-o cu folie
Daca ti-a placut, distribuie acum! Proprietarul Ferrari și-a cumpărat o mașină Dacia și îi place foarte mult: Avem și șofer la ea iero
Daca ti-a placut, distribuie acum! Percheziţii la persoane care ar fi vândut droguri, inclusiv unor copii de 13 ani. Suspecţii cereau între 50
Daca ti-a placut, distribuie acum! O polițistă din Iași ar fi fost prinsă la furat haine în mall. Tânăra, una dintre cele mai
Daca ti-a placut, distribuie acum! Neymar este acuzat că a exploatat o fostă angajată. Femeia îi cere jucătorului aproape 400.000 de euro despăgubiri
Daca ti-a placut, distribuie acum! Carambol cu cinci mașini, în București. Două persoane au fost duse la spital Cinci mașini au fost grav
Daca ti-a placut, distribuie acum! Profitul net al OMV Petrom a scăzut cu 72% față de primele 9 luni de anul trecut Grupul
Daca ti-a placut, distribuie acum! Carrefour preia magazinele Cora. Consiliul Concurenței a aprobat tranzacția Carrefour anunţă finalizarea tranzacţiei cu Grupul Louis Delhaize şi
Daca ti-a placut, distribuie acum! Ce spune Iranul despre posibilitatea ca Ronaldo să fie biciuit de 99 de ori pentru că a îmbrățișat
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un blogger militar rus spune că și-a închis canalul de Telegram după ce „trădătorii” i-au furat ratonul, care
Daca ti-a placut, distribuie acum! Copiii sub 14 ani nu vor mai avea voie să conducă trotinete electrice în București și apar zonele
Daca ti-a placut, distribuie acum! FOTO. Microbuz cu 12 persoane, implicat în accident rutier în Dâmboviţa. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie
M | T | W | T | F | S | S |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | ||||
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Input your search keywords and press Enter.