TRENDING

14:54 » Ce sancțiuni riscă Diana Șoșoacă după scandalul din Parlamentul European. În ce condiții îi poate fi suspendat sau retras mandatul

14:45 » Rusia consideră „prezența concentrată” a navelor NATO în Marea Neagră drept o ameninţare: Suntem atenţi la România şi Bulgaria

14:41 » Percheziții acasă la Bianca Drăgușanu, acuzată de evaziune fiscală din vânzarea de haine. Polițiștii au dus-o la audieri

14:37 » Canicula face victime în România. 3 oameni au murit, numărul apelurilor la 112 crește. Arafat: „Oamenii nu mai pot”

14:29 » Un polițist din Sibiu este acuzat că a inventat un accident rutier. Ar fi mințit în procesul verbal ca să-și ajute un prieten

Daca ti-a placut, distribuie acum!

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Canicula va persista, dar vor fi și episoade cu temperaturi mai scăzute

ANM a emis, luni, prognoza meteo pe regiuni pentru următoarele două săptămâni, 17 iunie-1 iulie. Vremea va continua să fie caniculară în toate regiunile din țară, iar valorile se vor ridica până la 38 de grade Celsius. Sunt anunțate și episoade de instabilitate atmosferică și temperaturi mai scăzute.

Vremea în Banat

Până spre sfârșitul primei săptămâni vremea se va încălzi, va deveni caniculară, iar disconfortul termic se va accentua. Temperaturile maxime se vor ridica, de la 31 de grade în prima zi, până în jurul a 37 de grade în ultimele zile, iar a minimelor, de la 15 grade, la 19…21 de grade. În 23 și 24 iunie vremea se va răci, iar temperaturile vor scădea cu aproximativ 4 grade minimele, și 7…8 grade, maximele. În zilele care vor urma, nu vor mai fi variații termice semnificative în ceea ce privește media minimelor, dar a maximelor va fi în ușoară creștere. Vor fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică, aproape în fiecare zi, începând cu data de 23 iunie.

Vremea în Crișana

Până sâmbătă, 22 iunie, vremea se va încălzi, iar disconfortul termic se va accentua treptat, și în ultimele zile va fi caniculă. Media temperaturilor maxime va urca de la 29 de grade în prima zi, până în la 36 de grade în ultimele, iar a minimelor, de la 15 grade, la 18…20 de grade. Pe 23 și 24 iunie vremea se va răcori, temperaturile urmând să scadă cu 3…4 grade minimele, și cu 6…7 grade maximele. În zilele care vor urma minimele termice vor fi aproximativ constante, dar maximele vor crește ușor și treptat. Vor fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică, aproape în fiecare zi, începând cu data de 22 iunie.

Vremea în Transilvania

Vremea se va încălzi, iar disconfort termic se va accentua treptat, până spre sfârșitul primei săptămâni. Media temperaturilor maxime va urca, de la 28 de grade în prima zi, până în jurul a 34 de grade în ultimele trei, iar a minimelor, de la 13 grade, la 15…17 grade. Pe 23 și 24 iunie temperaturile vor scădea, cu 3…4 grade minimele și cu 6…7 grade maximele. În zilele care vor urma media minimelor termice va fi aproximativ constantă, dar a maximelor va avea un ușor trend de creștere. Probabilitatea pentru perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică, va fi mai ridicată în intervalul 23 – 28 iunie.

Vremea în Maramureș

Până spre finalul primei săptămâni valorile de temperatură vor fi în creștere, iar disconfort termic se va accentua. Media temperaturilor maxime va urca, de la 27 de grade în prima zi, până în jurul a 33 de grade în ultimele trei – patru zile, iar a minimelor, de la 14 grade, la 16…18 grade. În 23 și 24 iunie temperaturile vor scădea, cu 3…4 grade minimele și cu 6…7 grade maximele. În zilele care vor urma media minimelor termice va fi aproximativ constantă, dar a maximelor va avea un ușor trend de creștere. Probabilitatea pentru perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică, va fi mai ridicată la finalul primei săptămâni și în primele zile ale celei de a doua.

Vremea în Moldova

Vremea se va încălzi, iar disconfort termic se va accentua treptat, în special în jumătatea sudică a regiunii, până spre sfârșitul primei săptămâni. Media temperaturilor maxime va crește de la 29 de grade în prima zi, până la 33 … 34 de grade în ultimele trei, iar a minimelor, de la 14 grade, la 17…19 grade. Pe 23 și 24 iunie temperaturile vor scădea, cu aproximativ 4 grade minimele și cu 5…6 grade maximele. În zilele următoare media minimelor termice va fi aproximativ constantă, dar a maximelor va avea un ușor trend de creștere. Probabilitatea pentru perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică, va fi mai ridicată în intervalul 23 – 28 iunie.

Vremea în Dobrogea

Vremea va fi caldă, în special în prima săptămână când și disconfortul termic va fi ridicat. Media temperaturilor, pe întreaga regiunie, va avea variații, în general, între 29 și 32 de grade în cazul maximelor și între 17 și 20 de grade în cel al minimelor. Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, cu o probabilitate mai mare în primele zile ale intervalului, dar mai ales în cea de a doua săptămână.

Vremea în Muntenia

Până spre sfârșitul primei săptămâni vremea se va încălzi treptat, va fi caniculă pe arii tot mai extinse, iar disconfortul termic se va accentua. Media temperaturilor maxime va urca, de la 33 de grade în prima zi, până în jurul a 37 de grade în ultimele trei, iar a minimelor, de la 15…16 grade, la 19…21 de grade. În intervalul 23 și 25 iunie temperaturile vor scădea cu 4…5 grade minimele și 6…7 grade, maximele. În zilele care vor urma, nu vor mai fi variații termice semnificative în ceea ce privește media minimelor, dar a maximelor va fi în ușoară creștere. Vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică, pe alocuri în prima săptămână și pe arii mai extinse în cea de a doua.

Vremea în Oltenia

Până în data de 22 iunie, vremea va deveni extrem de caldă, va fi caniculă pe arii tot mai extinse, iar disconfortul termic se va accentua. Media temperaturilor maxime va urca, de la 33 de grade în prima zi, până spre 37…38 de grade în ultimele trei, iar a minimelor, de la 15 … 16 grade, la 19 … 21 de grade. În intervalul 23 și 25 iunie temperaturile vor scădea cu 4 … 5 grade minimele și aproximativ 6…7 grade, maximele. În zilele care vor urma, nu vor fi variații termice semnificative în cazul mediei minimelor, dar a maximelor va fi în ușoară creștere. Probabilitatea pentru perioade cu instabilitate atmosferică va fi mai mare în cea de a doua săptămână.

Vremea la munte

Vremea va fi într-un proces de încălzire, iar disconfortul termic va crește, până spre finalul primei săptămâni. Media temperaturilor maxime va urca, de la 19 de grade în prima zi, până spre 24 … 25 de grade în ultimele trei, iar a minimelor, de la 9 … 10 grade, la 14 … 16 grade. În zilele de 23 și 24 iunie temperaturile vor scădea cu 4 … 5 grade minimele și aproximativ 6…7 grade, maximele. În zilele care vor urma temperaturile nu vor avea variații importante. Vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică, pe alocuri în prima săptămână și pe arii mai extinse în cea de a doua.

sursa digi24.ro


Daca ti-a placut, distribuie acum!
Alte articole care te-ar putea interesa...
LEAVE A COMMENT

Facebook
Închide
Închide