Războiul oaselor – cel mai mare conflict din paleontologia americană

Othniel Charles Marsh și Edward Drinker Cope sunt două nume pe care am fi putut să le găsim cu ușurință în istoria științei alături de cele ale marilor naturaliști ai secolului al XIX-lea și în panoplia savanților care au scris istoria evoluției. Puțini știu că acești doi paleontologi americani au făcut cunoscuți omenirii unii dintre dinozaurii considerați astăzi emblematici. Triceratops, Stegosaurus, Diplodocus, Allosaurus sau Camarasaurus sunt doar câteva dintre speciile dinozauriene descoperite de cei doi.

Și totuși, numele lor au rămas în istorie din cu totul alte motive. Mai precis, pentru cea mai mare feudă din lumea științei. Un război surd, tipic Vestului Sălbatic, care s-a întins pe întreaga durată a vieții lor, i-a făcut pe Cope și Marsh să piardă tot ceea ce câștigaseră, atât pe plan personal, cât și științific. Iar, peste toate acestea, la final, știința să fie cea mai mare perdantă.

Protagoniștii

Edward Cope s-a născut în iulie 1840, într-o familie înstărită de Quakeri (grupare religioasă) din Philadelphia. Fără griji în ceea ce privește finanțele sau propriul viitor, Cope urmează cursurile unei școli fondate și susținute financiar de grupul religios din care făcea parte și familia sa. Deși studiază algebra, chimia, gramatica, astronomia sau latina, tânărul Cope se arată extrem de interesat de științele naturii, vizitând adesea Academia de Științe Naturale și scriind primul tratat științific la vârsta de doar 19 ani.

Tatăl său îi cumpără o fermă și îi propune să devină fermier, o meserie care i-ar fi asigurat un trai îndestulat pentru tot restul vieții, însă Edward este convins să își urmeze aspirațiile științifice. Urmează cursurile de anatomie comparată de la Universitatea din Pennsylvania în 1861 și 1862, în clasa profesorului Joseph Leidy, unul dintre cei mai mari și mai influenți paleontologi americani din istorie. În același timp, începe să studieze limbile franceză și germană, imperios necesare în formarea sa științifică.

Se specializează în studiul reptilelor și al amfibienilor și publică nu mai puțin de 37 de lucrări științifice într-un timp record. De asemenea, devine membru al Academiei de Științe Naturale și al Societății Filosofice Americane, aceasta din urmă publicându-i cele mai multe dintre studii.

Pe de altă parte, Othniel Charles Marsh a avut un destin aflat la polul opus față de Cope. Născut în octombrie 1831, într-o familie cu posibilități modeste, din Lockport, New York, Marsh nu părea să aibă foarte multe șanse de a răzbate pe scara socială și de a deveni altceva decât un ajutor la fermă. Șansa sa s-a numit George Peabody, un unchi extrem de bogat, bancher și filantrop renumit în America secolului al XIX-lea.

Acesta îl sprijină pe Marsh finanțându-i studiile, iar Othniel se dovedește un tânăr extrem de avid de cunoaștere. În 1856 absolvă cursurile Academiei Phillips din Andover, iar în 1860 pe cele ale Colegiului Yale. În următorii doi ani studiază geologia și mineralogia la Sheffield Scientific School, pentru ca, din 1862 și până în 1865, să se concentreze asupra paleontologiei și anatomiei la Berlin, Heidelberg și Breslau. Reîntors în SUA în 1866, Marsh devine profesor de paleontologie la Universitatea Yale și îl convinge pe influentul său unchi să fondeze Muzeul de Istorie Naturală Peabody la Yale.

Germania este țara în care Marsh și Cope se întâlnesc, în 1863, pentru prima dată. Marsh, la vârsta de 32 de ani, student la Universitatea din Berlin, iar Cope, un tânăr de 23 de ani, ce încerca să evite ororile Războiului Civil călătorind prin Europa și profitând de această ocazie pentru a vizita cele mai faimoase muzee și societăți ale Bătrânului Continent.

Marsh avea deja două diplome universitare, față de Cope care învățase doar ceea ce dorise, fără a se concentra prea mult asupra diplomelor. În schimb, Cope, în ciuda vârstei sale fragede, publicase deja 37 de lucrări științifice față de cele numai două ale lui Marsh. Cei doi se împrietenesc, stau împreună pentru mai multe zile, iar Marsh îi oferă compatriotului său un tur al orașului Berlin.

Chiar și după plecarea lui Cope, cei doi vor continua să schimbe scrisori, fosile și fotografii, în ceea ce părea o colaborare fructuoasă între doi tineri cu aspirații științifice înalte.

Ruptura

Reîntors în SUA, Cope se bucură de influența familiei sale, cea care face tot posibilul ca tânărul să primească un post de profesor de zoologie la Colegiul Haverford, o micuță școală finanțată, printre alții, chiar de tatăl lui Cope. Acestuia i se oferă chiar și o diplomă de masterat onorifică pentru a putea ocupa postul respectiv, una dintre cele mai importante distincții ale vremii, cu atât mai mult cu cât universitățile americane încă nu ofereau titluri de doctor în știință. Edward se căsătorește cu Annie Pim, o membră a comunității Quakerilor, și au împreună o fată pe nume Julia Biddle Cope, născută în 1866.

În tot acest timp, Cope călătorește în numeroase ocazii în vestul Americii de Nord, în așa numitul Vest Sălbatic, un veritabil El Dorado pentru orice paleontolog. În 1867 demisionează din postul de profesor de zoologie și se mută cu familia la Haddonfield, New Jersey, pentru a fi alături de fostul său profesor, Joseph Leidy, primul paleontolog american.

În fapt, Haddonfield era locul în care Leidy descoperise scheletul aproape complet al unui dinozaur pe care avea să îl numească Hadrosaurus, primul de acest gen din istorie, iar în 1868, cu ajutorul unei echipe internaționale din care făcea parte și Cope, Leidy oferea lumii primul schelet biped al unui dinozaur, expunându-l la Academia de Științe Naturale din Philadelphia. Tot în 1868, Cope publică două lucrări științifice în care descrie două noi specii dinozauriene, Elasmosaurus și Laelaps (dinozaur cunoscut ulterior sub numele de Dryptosaurus).

Însă Cope nu era singurul interesat de Vestul Sălbatic și de descifrarea unui trecut pe care nimeni nu îl intuise până nu demult. Marsh, revenit în SUA în 1866, călătorește cu o echipă în vestul țării. Colegii săi sunt impresionați de frumusețile naturale ale acestui loc ce se dezvăluia americanilor, însă Marsh vedea mult mai mult. Față de Alpii europeni sau alte zone muntoase ale lumii, Vestul Sălbatic avea o particularite: era arid de foarte multă vreme.

Acest lucru a permis păstrarea fosilelor într-o stare excepțională. Iar Vestul abunda în fosile. Era nevoie doar de inițiativa unui om curajos care să dezvolte o știință aflată încă în fașă. Între timp, Marsh află de expoziția de la Academia de Științe Naturale din Philadelphia și de prezentarea schetului de Hadrosaurus. El îi scrie lui Cope și, în virtutea prieteniei ce îi lega, îi solicită acestuia să îi permită să viziteze situl de la Haddonfield.

A fost o decizie pe care Cope avea să o regrete amarnic. Fără să bănuiască nimic, acesta este încântat să îi prezinte amicului său celebrul sit. Curând, avea să afle cu stupoare că situl de la Haddonfield secase brusc. Secretul? Marsh îi plătise în secret pe muncitori pentru a-i trimite orice fosilă către propriul laborator. Cope, pur și simplu, nu putea concepe un astfel de mod de a lucra. Însă pentru Marsh, codurile de etică ale gentlemanilor nu existau.

Marsh se purta asemenea unui om de afaceri rapace. Vedea o ocazie și încerca să profite de pe urma ei la maximum. A fost ruptura care nu numai că nu s-a vindecat niciodată între cei doi, ba mai mult, s-a adâncit până la paroxism.

În același an, Edward Cope publicase, așa cum am menționat, un nou raport științific asupra unei reptile marine, pe care a numit-o Elasmosaurus platyurus. Specialist în reptile, Cope părea cea mai îndreptățită voce pentru o asemenea sarcină. Însă nimeni nu văzuse vreodată un plesiozaur, așa cum era și animalul descris de Cope, astfel că acesta face o greșeală uriașă. El confundă gâtul lung al animalului cu coada acestuia și îi plasează craniul în partea opusă a scheletului.

O eroare pe care Marsh nu avea să o lase nepedepsită. În consecință, Marsh se asigură că toată lumea va afla de această nefericită întâmplare, publicând un articol în care evidenția greșeala rivalului său, o greșeală recunoscută chiar de mentorul acestuia, Joseph Leidy. Ulterior, Marsh avea să se scuze, subliniind că Leidy a fost cel care a observat eroarea, și nu el.

Pentru Cope și pentru orgoliul său era însă prea mult. Umilit, acesta cheltuie o mică avere încercând că cumpere și să distrugă tot tirajul publicației în care apăruse observația asupra studiului său. Dar era prea târziu. Onoarea sa fusese pătată, iar vechiul prieten, Marsh, îi devenise cel mai mare dușman.

Citește articolul complet pe stiintasitehnica.com