CotidianOnline
Stirile tale, zi de zi!
CotidianOnline
Stirile tale, zi de zi!
La 35 de ani de la marea catastrofă nucleară din Ucraina, subiectul Cernobîl revine în atenție. Unii oameni de știință spun că reactorul care a explodat pe 26 aprilie 1986 pare să se fi „reactivat”. Cercetătorii ucraineni au observat reacții nucleare care au loc acolo și care pot deveni periculoase. Informațiile au apărut într-un articol din revista americană „Science”. Specialiștii români din domeniu spun, însă, că aceste date nu au fost transmise oficial și că nu există nicio informare în acest sens la nivel internațional.
După accidentul din 1986, reactorul care a explodat la centrala nucleară de la Cernobîl a fost „îmbrăcat” într-un sarcofag. Acum, senzorii au înregistrat un număr din ce în ce mai mare de neutroni, semnalul unei reacții de fisiune nucleară, ce ar veni dintr-una din incintele inaccesibile ale reactorului. „Este precum jarul dintr-o groapă pentru grătar”, a comentat Neil Hyatt, chimist de la Universitatea Shefield din Marea Britanie.
Petre Cornel Min, șeful Centrului de Răspuns la Urgențe de la CNCAN, a declarat la Digi24 că informațiile apărute în articolul din revista „Science” nu sunt transmise pe cale oficială. „La CNCAN suntem în permanent contact cu Agenția Internațională (pentru Energie Atomică – n.r) de la Viena, inclusiv cu autoritățile din Ucraina. Aceste informații apărute în articol nu au fost transmise, deci nu sunt informații oficiale. Nu avem informații legate de (existența unor) îngrijorări”, a spus oficialul român.
„Dacă este e să discutăm despre cele descrise în acest articol (apărut în Science – n.r.), am putea să ne gândim că situația din acest moment de la amplasamentul din Cernobîl, putem să precizăm că emitere de radiații există în mod constant, practic din 1986 până în acest moment. Este o emitere constantă de radiații de la materialul rămas pe amplasamentul centralei nucleare. Există posibilitatea unor reacții de fisiune spontană, dar nu o reacție de fisiune care să producă neutroni și să întrețină o reacție de fisiune în lanț”, a explicat specialistul.
„Așa cum cunoaștem noi situația de la amplasamentul de la Cernobîl, există un sistem de monitorizare în ceea ce privește radiațiile de pe acest amplasament și încă o dată vă precizez că nu avem aceste informații de creștere a nivelului de neutroni sau a oricărui tip de radiații”, a subliniat Petre Cornel Min. În cazul în care ar exista totuși astfel de evoluții, strict tehnic, consecințele ar fi o expunere la nivel local, a precizat el.
„Nu poate fi vorba de o reacție de fisiune întreținută în lanț. Este probabil, cu o anumită probabilitate, să existe o reacție de fisiune spontană, adică emitere de neutroni. Asta presupune că nu ar exista o situație în care să se elibereze o cantitate în atmosferă care să fie răspândită pe distanțe lungi. După cum știm, zona Cernobîl, 30 de kilometri în jurul centralei, e o zonă de excludere, în care practic nu există așezări umane sau desfășurare de activități”, a arătat Petre Cornel Min.
„Din cunoștințele pe care le avem în acest moment, strict tehnic, nu există posibilitatea repetării accidentului din 1986 pe amplasamentul de la Cernobîl”, a dat asigurări oficialul de la CNCAN. „În plus, pe lângă sistemele pe care le au ucrainenii, sunt alte sisteme la nivel european, la nivel internațional, de detectare a radiației. Noi suntem în contact permanent cu aceste sisteme. Dacă nivelul de radiații ar fi crescut, am avea informații imediat”, a subliniat Petre Cornel Min.
sursa digi24
Daca ti-a placut, distribuie acum! Incendiu de proporții la o hală din Timișoara ISU Timiș: “Astăzi la ora 15:35, am fost solicitați să
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un bărbat a refuzat să oprească la semnalul polițistului, l-a lovit cu mașina și a fugit Un bărbat
Daca ti-a placut, distribuie acum! Și-a lăsat nevasta și copiii pentru o refugiată ucraineancă pe care a primit-o în casă Tony Garnett, în
Daca ti-a placut, distribuie acum! Variola maimuței. Ce este, cum se transmite și cât de gravă e boala? OMS: „Acesta nu este un
Daca ti-a placut, distribuie acum! Media din clasele V-VIII ar putea să nu mai conteze la admiterea la liceu. Cîmpeanu: Notele și-au pierdut
Daca ti-a placut, distribuie acum! Măsuri preventive în România după răspândirea variolei maimuței în Europa. Rafila: Vom avea o cantitate mică de vaccin
Daca ti-a placut, distribuie acum! Ediție nouă a evenimentului „Săptămâna Prevenirii Criminalității” În perioada 22 – 27 mai a.c., Poliția Română organizează, la
Daca ti-a placut, distribuie acum! VIDEO Manevre simple care pot salva vieți: Cum acordăm primul ajutor unei persoane care și-a pierdut cunoștința O
Daca ti-a placut, distribuie acum! Cutremur cu magnitudinea 3,2 în judeţul Prahova, duminică dimineaţa Un cutremur cu magnitudinea 3,2 pe Richter s-a produs
Daca ti-a placut, distribuie acum! Ministerul Sănătății: În România nu a fost înregistrat niciun caz de variola maimuței și nu există nicio suspiciune
Daca ti-a placut, distribuie acum! Îl ştii drept Maverick în Top Gun, Rain Man, Lestat în Interviu cu un vampir, Jerry Maguire sau
Daca ti-a placut, distribuie acum! Până la sosirea echipajului de poliție, a început ploaia, iar localnicii au plecat. Numai că natura s-a dezlănțuit,
Daca ti-a placut, distribuie acum! În fiecare an, pe 10 mai, în România este marcată Ziua Regelui, ziua în care Carol I a
Daca ti-a placut, distribuie acum! “Din perspectiva banilor și a resurselor suplimentare pentru explorarea, distribuția resurselor energetice pe care le are – n.r.,
Daca ti-a placut, distribuie acum! Grigore Nepotu este un tânăr de 30 de ani care ajută 23 de comune din regiunea Moldovei să
CotidianOnline
Stirile tale, zi de zi!
Input your search keywords and press Enter.