În postul Paștelui, cel mai lung din calendarul ortodox, credincioșii renunță la multe alimente care nu sunt permise în această perioadă. Trufandalele de primăvară sunt ușor de preparat, dar și foarte hrănitoare. Urzicile se află pe lista celor mai gustoase bucate de post.
Două rețete gustoase regăsim în cartea regretatului gastronom, Radu Anton Roman, “Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti”, editura Paideia.
Despre miraculoasa urzică notează şi etnologul Ion Ghinoiu în lucrarea “Obiceiuri populare de peste an”.
“Buruiana lui Marţ, populara denumirea a urzicii, e un aliment fortifiant după lunga iarnă, leac pentru vindecarea bolilor. Prin calităţile sale deosebite (prezenţa perilor urticanţi, rezistenţa la frig şi secetă, apariţia ei concomitent cu topirea zăpezii, valoarea practică şi terapeutică) urzica a fost asemuită cu iutele şi puternicul zeu Marte. Urzica este o plantă sacră, mâncată în anumite zile sau perioade ale primăverii: Dochia, Săptămâna Patimilor, Sâmbăta Paştelui şi altele. Pentru a fi iuţi şi sănătoşi de-a lungul anului, tinerii se sorcovesc cu frunze de urzică în zilele de Sângiorz, Paşte, Arminden”.
Ingrediente:
o legătură de urzici tinere
100 g morcovi
100 g rădăcină de pătrunjel
100 g ceapă
25 g bulion
100 ml ulei
50 g făină
o legătură de pătrunjel
1,5 l borş de putină, sare.
Preparare:
Se aleg urzicile tinere, se curăţă de codiţe, se opăresc bine, se trec prin maşina de tocat şi se pun la fiert în apă cu sare. După 20 de minute se adaugă ceapa tocată fin şi zarzavatul tăiat rondele (după ce au fost călite împreună în ulei). Făina se căleşte în restul de ulei şi se stinge cu laptele amestecat cu apă, se lasă să fiarbă 15 minute şi se adaugă la urzici. La sfârşit se pune borşul de putină, care a fost fiert separat, şi se presară verdeaţa tocată fin.
Ingrediente:
5 legături de urzici
2 linguri ulei
1 ceapă medie
1 lingură făină sare
2 căţei de usturoi
Mod de preparare:
“După curăţarea şi spălarea urzicilor (în apă rece), se la fiert într-o oală în care fierbea deja apa cu sare, dar în momentul în care apa clocoteşte. Se lasă la fiert aproximativ 15-, apoi se strecoară (din zeamă se mai păstrează o cană pentru a omogeniza mâncarea). Se toacă mărunt, se adaugă sare după gust şi lingura de făină pe care o omogenizăm în acest amestec. Între timp, ceapa se pune la calit, iar în momentul când aceasta este rumenită se adaugă piureul de urzici peste şi, puţin câte puţin, se încorporează şi zeama oprită. Mâncarea se mai lasă pe foc mic 10 minute, apoi se adaugă şi 2-3 căţei de usturoi tăiaţi mărunt. Se serveşte cu mămăligă. Poftă bună!“, arată regretatul gastronom în lucrarea sa.
sursa: adevarul.ro
Daca ti-a placut, distribuie acum! Județul Dâmbovița va fi în sărbătoare timp de cinci zile! Astăzi, 31 mai, vor începe Zilele Județului Dâmbovița,
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un bărbat de 38 de ani, din București, este cercetat de polițiști pentru infracțiunea de punere în circulație
Daca ti-a placut, distribuie acum! Nereguli grave au fost găsite de către inspectorii Autorității Naționale Sanitare Veterinare și Siguranța Alimentelor în mai multe
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un taximetrist din comuna Ulmi, în vârstă de 51 de ani, s-a ales cu dosar penal după ce
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un copil de 12 ani din comuna Ștefan cel Mare, județul Vaslui, a murit, miercuri după-amiază, lovit de
Daca ti-a placut, distribuie acum! Familiile vulnerabile din România au plătit 3 milioane de facturi, în valoare totală de 678 milioane lei, prin
Daca ti-a placut, distribuie acum! Horoscop 31 mai 2023 Berbec Diplomația este cheia zilei pentru Berbeci. Este o zi dedicată relațiilor de orice
Daca ti-a placut, distribuie acum! Vremea va fi caldă. În Banat, Crişana, Carpaţii Occidentali şi Meridionali şi local în Oltenia, precum şi în
Daca ti-a placut, distribuie acum! Gheorghe Dincă, supranumit “monstrul din Caracal” a fost condamnat definitiv, marţi, la 30 de ani de închisoare. Ştefan
Daca ti-a placut, distribuie acum! După mai bine de o săptămână de grevă, Klaus Iohannis pare să fie cel care va stinge conflictul dintre profesori
Daca ti-a placut, distribuie acum! O femeie de 50 de ani a murit, marţi, după ce a căzut într-o hazna, într-o localitate din judeţul
Daca ti-a placut, distribuie acum! Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi, vineri, la Palatul Cotroceni, pe Regele Charles al III-lea. Vizita monarhului britanic va
Daca ti-a placut, distribuie acum! Și în această săptămână, ca și în perioada anterioară, prin intermediul AJOFM Dâmbovița sunt oferite persoanelor aflate în
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un adolescent de 19 ani, din Ploiești, a fost reținut de polițiștii din Târgoviște. Acesta este bănuit de
Daca ti-a placut, distribuie acum! Odată cu finalizarea lucrărilor de modernizare la Stadionul Municipal ”Eugen Popescu” din Târgoviște, s-a amenajat și o parcare
Input your search keywords and press Enter.