BREAKING NEWS
  • 1:35 » Desecretizarea informațiilor despre vaccinul Pfizer-BioNTech ar putea dura până la 55 de ani
  • 1:17 » Cercetătorii au dezvoltat medicamentul pentru diabetul de tip 1, care ar putea înlocui injecţia
  • 0:49 » Franța și Italia au semnat un tratat bilateral de cooperare aprofundată
  • 0:36 » Românii care vin din ţări din sudul Africii, carantinaţi 14 zile
  • 0:12 » România a semnat Acordul de împrumut cu Comisia Europeană pentru prima tranşă de 15 miliarde de euro din PNRR
Daca ti-a placut, distribuie acum!

România a primit medicamente pentru bolnavii de Covid, din partea Franței. Arafat: Vor ajunge suficient timp

Un ajutor oferit de Franţa – ce constă în medicamente necesare tratării pacienţilor bolnavi de COVID din secţiile ATI – a sosit, duminică, la Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei – Ciolpani (CNCCI).

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a precizat că aceste acţiuni se fac sub coordonarea Protecţiei civile europene.

„Noi, de la început, am discutat cu doamna ambasador al Franţei (Laurence Auer – n.r.) şi cu colegii de la Protecţia Civilă Franceză, Protecţia Civilă Europeană, Ministerul Sănătăţii din Franţa şi Ministerul de Externe din Franţa. Pentru noi, acest sprijin este unul extraordinar, pentru că arată solidaritatea europeană în momentele dificile. Şi vreau, pe această cale, să mulţumesc (…) pentru sprijinul acordat din partea colegilor din Franţa”, a afirmat Arafat, duminică, la Ciolpani, unde a fost prezent împreună cu ambasadorul Franţei, Laurence Auer, la sosirea ajutoarelor.

Laurence Auer şi-a exprimat bucuria că Franţa trimite acest ajutor de urgenţă pentru a ajuta România în criza medicală.

„Acestea sunt medicamente pentru reanimare (ATI), exact acelea care sunt necesare astăzi în spitale. Am lucrat cu ministrul Arafat şi cu ministrul Sănătăţii şi cu autorităţile române, pentru că Mecanismul european de protecţie civilă este unul care funcţionează foarte bine, iar aceste medicamente vor fi livrate imediat. Miercuri vor sosi şi alte ajutoare, echipamente”, a spus Auer.

Arafat a menţionat că se discută cu Polonia şi Ungaria pentru transferul altor pacienţi bolnavi de COVID-19.

„Continuăm cu transferurile, dar, în acelaşi timp, vor începe să sosească şi echipele medicale care vor lucra cu noi în spitale. Şi asta va fi din nou anunţat când vedem primele echipe care sosesc. Deja avem o echipă care are primii antemergători, care analizează totul, unde vor lucra, cum vor face şi în cursul săptămânii vom avea prima echipă care vine, pe lângă echipa din Republica Moldova, care este deja în Iaşi”, a adăugat Arafat.

Potrivit lui Arafat, medicamentele vor ajunge “destul timp” şi planul de distribuire va fi făcut de Ministerul Sănătăţii.

„Ministerul Sănătăţii va face planul de distribuire şi Unifarm va face distribuirea cu maşini refrigerate, pentru că unele dintre ele trebuie să fie păstrate la temperaturi între 2 şi 8 grade. Dozele astea sunt foarte importante pentru menţinerea pacienţilor intubaţi, ventilaţi, sedaţi, care trebuie să fie relaxaţi muscular ca să poată să fie îngrijiţi în secţiile de Terapie Intensivă când nu mai pot respira normal. Sunt medicamente pentru toate secţiile de terapie intensivă şi vor ajunge pentru un timp suficient. Depinde de consum. Este foarte greu de estimat”, a mai spus Arafat.

sursa: digi24.ro


Daca ti-a placut, distribuie acum!
Alte articole care te-ar putea interesa...
LEAVE A COMMENT

×

Dă-ne un like pe Facebook

Facebook
error: Continutul este protejat!
Închide
Închide