CotidianOnline
Stirile tale, zi de zi!
CotidianOnline
Stirile tale, zi de zi!
Autorităţile de la Beijing au anunţat duminică arestarea a şase persoane pentru falsificarea testelor PCR de depistare a COVID-19, care se realizează pe scară largă în ultimele săptămână în capitala Chinei, informează medii local citate de EFE, potrivit agerpres.
Persoanele arestate sunt angajaţi ai Laboratorului Medical Pushi, căruia i-a fost revocată licenţa ca instituţie medicală şi care era însărcinată cu efectuarea de teste în districtul Fangshan, una dintre zonele cele mai afectate de actualul focar de Omicron care s-a răspândit în capitala chineză.
Măsura a fost luată după ce Departamentul de sănătate al capitalei a observat că datele privind testele erau semnificativ mai mici decât cantitatea de analize realizate, fapt ce releva disimularea mai multor rezultate pozitive. Acest lucru a condus la o extindere semnificativă a focarului în chestiune, potrivit autorităţilor.
Capitala chineză este afectată de un focar de coronavirus declanşat la sfârşitul lunii aprilie, fapt ce i-a obligat pe rezidenţi să trăiască cu măsurile şi restricţiile impuse de autorităţi în baza politicii “zero Covid” prin care se doreşte să se evite ca centrul politic al ţării să intre într-un lockdown similar celui impus la Shanghai.
China menţine o politică strictă împotriva răspândirii COVID-19, ce constă în închiderea cvasi totală a frontierelor, izolarea tuturor persoanelor infectate în centre de carantină, teste masive de PCR şi limitarea deplasărilor în zonele unde a fost detectat vreun caz de coronavirus.
Sursa: Stiripesurse
Daca ti-a placut, distribuie acum! Piața globală de fuziuni și achiziții a scăzut cu 20% în prima jumătate a anului 2022, după recordul
Daca ti-a placut, distribuie acum! One United Properties cumpără un nou teren în Floreasca și dezvoltă un nou proiect rezidențial cu blocuri de
Daca ti-a placut, distribuie acum! 20 de ONG-uri cer Avocatului Poporului să evalueze constituționalitatea OUG-ului privind Cloud-ul guvernamental 20 de ONG-uri au cerut
Daca ti-a placut, distribuie acum! CNCAV se desființează. Andrei Baciu: A fost o reală onoare, o mândrie adevărată. 67 de oameni au lucrat
Daca ti-a placut, distribuie acum! Adela Cojan: Am fost țara din Europa cu cele mai mari controverse legate de vaccinul anti-COVID Populația din
Daca ti-a placut, distribuie acum! Transplantul, în creștere. ANT: Asistăm la o relansare a activității de donare. Peste 173 de vieți salvate doar
Daca ti-a placut, distribuie acum! Rusia, protest diplomatic împotriva Marii Britanii. Ministrul britanic al Apărării a spus că Putin are „complexul omului mic”
Daca ti-a placut, distribuie acum! Parcul cunoscut din București care și-a schimbat numele. E oficial, totul a fost aprobat la Primărie Care este
Daca ti-a placut, distribuie acum! Horoscop 1 iulie 2022. Zodia care primește oferte pentru un proiect important Horoscop 1 iulie 2022. Luna intră
Daca ti-a placut, distribuie acum! România, mai vulnerabilă la atacuri cibernetice decât ai crede: avertismentul experților Deja de câțiva ani, au început să
Daca ti-a placut, distribuie acum! „O nouă cortină de fier coboară între Moscova și Occident”, afirmă Lavrov Ministrul rus de externe Serghei Lavrov
Daca ti-a placut, distribuie acum! Banii dispar din contul de pensie Pilon 2. E posibil să nu mai primești nimic la bătrânețe? Cel
Daca ti-a placut, distribuie acum! Cine stă „pe ajutor social” n-are nicio scuză: sunt joburi la toate colțurile, piața muncii a explodat Specialiștii
Daca ti-a placut, distribuie acum! Stresul pe piele și efectul său cronic asupra îmbătrânirii pielii este încă studiat, dar există dovezi că pe
Daca ti-a placut, distribuie acum! Noua judete din vestul, nordul – vestul si centrul tarii se afla sub Cod portocaliu de canicula de
M | T | W | T | F | S | S |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | ||||
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
CotidianOnline
Stirile tale, zi de zi!
Input your search keywords and press Enter.