Mai mult de o treime dintre speciile de arbori din întreaga lume se află în pericol de dispariție, potrivit unui studiu care arată pentru prima dată care sunt cele mai amenințate specii. Cel mai mare risc vizează copacii de pe insule. Pe lista celor mai amenințați arbori sunt specii ce includ magnolii, arțarul sau abanosul.
Printre arborii cu cel mai mare risc de dispariţie se numără specii ce includ magnolii şi cele din genul Dipterocarpus, care se găsesc în pădurile tropicale din sud-estul Asiei. Stejarul, arţarul şi abanosul sunt vizaţi, de asemenea, de această ameninţare, se indică într-un raport publicat miercuri de Organizaţia Internaţională a Grădinilor Botanice (Botanic Gardens Conservation International – BGCI), care cuprinde rezultatele unor studii făcute timp de cinci ani.
Raportul privind situaţia arborilor la nivel mondial (”State of the World’s Trees”), arată că 17.500 de specii de copaci – aproximativ 30% din total – sunt în pericol de dispariţie. Totodată, 440 de specii au mai puţin de 50 de exemplare rămase în mediul natural.
Cel puţin 180 de specii de arbori sunt direct ameninţate de creşterea nivelului apelor şi de fenomenele meteorologice extreme, se arată în document, cu precădere cele de pe insule, precum varietăţile de magnolie din Caraibe, scrie The Guardian.
FOTO: The Guardian
Cu toate că speciile de arbori din statele cu cea mai mare diversitate sunt cele mai expuse riscului de dispariţie, varietăţile de copaci de pe insule prezintă cel mai mare risc proporţional.
”Acest lucru este deosebit de îngrijorător deoarece multe insule au specii de copaci care nu se găsesc nicăieri altundeva”, se precizează în raport.
Astfel, numărul speciilor de arbori ameninţaţi cu dispariţia este dublu în comparaţie cu numărul total al mamiferelor, păsărilor, amfibienilor şi reptilelor aflate în situaţie similară, se arată în document.
”Acest raport este un apel de trezire pentru toată lumea, la nivel mondial, că arborii au nevoie de ajutor“, a declarat secretarul general al BGCI, Paul Smith, citat într-un comunicat.
Copacii ajută la susţinerea ecosistemului natural şi sunt consideraţi vitali pentru combaterea încălzirii globale şi a schimbărilor climatice. De aceea, dispariţia unei singure specii de arbori poate duce la pierderea multor altora.
”Fiecare specie de arbore contează – pentru milioane de alte specii care depind de copaci şi pentru oamenii din întreaga lume”, a subliniat Smith.
Mii de varietăţi de copaci din primele şase ţări cu cea mai mare diversitate de specii de arbori sunt expuse riscului de dispariţie, potrivit concluziilor prezentate în raport.
Cele mai multe sunt în Brazilia, unde 1.788 de specii sunt expuse acestui pericol. Următoarele cinci ţări sunt: Indonezia, Malaezia, China, Columbia şi Venezuela.
Primele trei ameninţări cu care se confruntă speciile de arbori sunt defrişările pentru înfiinţarea culturilor agricole, pentru utilizarea lemnului şi pentru creşterea animalelor, potrivit raportului.
Totodată, schimbările climatice şi fenomenele meteorologice extreme reprezintă ameninţări cu o frecvenţă în creştere.
În raport se recomandă extinderea ariilor protejate pentru speciile amenințate, campanii de plantare cu accent pe speciile cu cel mai mare risc, colaborare globală mai strânsă, mai multă finanțare pentru eforturile de conservare și eforturi mai mari pentru a sprijini speciile din grădinile botanice.
sursa- digi24
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un șofer a avut surpriza neplăcută să constate că încă mai are THC în organism, după două săptămâni.
Daca ti-a placut, distribuie acum! Proprietarii de case au discuții nesfârșite cu vecinii, care se încheie de multe ori cu procese în instanță.
Daca ti-a placut, distribuie acum! Unul dintre cei mai iubiți fotbaliști români împlinește astăzi 58 de ani. Fost căpitan şi selecţioner al echipei
Daca ti-a placut, distribuie acum! Te crezi as în noţiuni de cultură generală? Vezi cât eşti de informat cu ajutorul acestor 27 de
Daca ti-a placut, distribuie acum! După aproape un an de război, armata Ucrainei încă rezistă în fața celei considerate a doua putere militară
Daca ti-a placut, distribuie acum! Gheorghe Hagi a împlinit duminică, 5 februarie, 58 de ani. Este cel mai bun marcator din istoria naţionalei
Daca ti-a placut, distribuie acum! Fotbalistul brazilian Dani Alves se află la închisoare de 15 zile, fără posibilitatea de a ieși pe cauțiune,
Daca ti-a placut, distribuie acum! ANAF a publicat și lista neagră a celor cu datorii în care figurează 35.417 persoane juridice, printre cei
Daca ti-a placut, distribuie acum! Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis duminică mai multe avertizări de fenomene extreme: viscol, ninsori și ger
Daca ti-a placut, distribuie acum! Iarna, puținii localnici rămași în satele aflate în Munții Poiana Ruscă, în Ținutul Pădurenilor (video), au de înfruntat
Daca ti-a placut, distribuie acum! Alina, o româncă stabilită de zeci de ani în Spania, a ajuns șomeră și stă în stradă din
Daca ti-a placut, distribuie acum! Cercetătorul care a modificat genetic trei copii spune că s-a grăbit. Dar nu-și cere scuze. Omul de știință
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un nou studiu publicat la sfârșitul lunii ianuarie arată că progresul copiilor în materie de învățare a încetinit
Daca ti-a placut, distribuie acum! Cercetătorul care a modificat genetic trei copii spune că s-a grăbit. Dar nu-și cere scuze. Omul de știință
Daca ti-a placut, distribuie acum! O alimentație echilibrată, din care nu trebuie să lipsească citricele, broccoli, pătrunjelul, ardeiul, nucile, alunele și grâul asigură,
Input your search keywords and press Enter.