Perechea română formată din Simona Halep și Gabriela Ruse s-a calificat în optimile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de tenis WTA 1.000 de la Indian Wells din California. Marea competiție este printre cele mai râvnite din acest an, deoarece este dotată cu premii de 8.150.470 de dolari.
Halep şi Ruse au obţinut victoria după o oră şi 49 de minute, în faţa favoritelor numărul şapte. Cele două au avut un parcurs deosebit și s-au completat într-un mod favorabil.
Sportivele din România au condus inițial cu scorul de 3-0, însă la scurt timp au pierdut patru ghemuri la rând. Halep şi Ruse au salvat o minge de set la 4-5, apoi au făcut break şi au reuşit să se impună cu scorul de 7 la 5 pe tabela de marcaj.
Cele două sportive au revenit fabulos și au salvat la limită două mingi de set la 5-6 şi s-a ajuns în tiebreak, încheind tabela de marcaj cu 9-7. Halep şi Ruse au reușit să obțină un cec de 31.500 de dolari şi 120 de puncte WTA. Cele două vor juca în optimi contra cehoaicelor Marie Bouzkova și Lucie Hradecka.
Input your search keywords and press Enter.