Conducerea Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) recomandă studenților săi să se vaccineze, pentru a reduce, astfel, riscul de infecție cu noul coronavirus sau de dobândire a unor forme severe, potrivit unui comunicat de presă transmis joi de instituția de învățământ.
„Considerăm că imunizarea prin vaccinare este cea mai bună cale de apărare de care dispunem în acest moment pentru a lupta împotriva acestei pandemii și, în acest sens, am susținut campania de vaccinare de la debutul său. Vaccinarea ne-a oferit speranța unei ieșiri din pandemie”, au spus preşedintele Senatului SNSPA, Iordan Bărbulescu, şi rectorul Remus Pricopie.
Decizia în privința începerii anului universitar 2021-2022 va fi luată în a doua parte a lunii septembrie, după cum se arată în comunicat: „Ne dorim să începem noul an universitar 2021-2022 în format clasic, la sediul nostru din Bd. Expoziției. Vom evalua toate scenariile și, în a doua parte a lunii septembrie 2021, vom lua o decizie, în funcție de situaţia epidemiologică în care se va afla țara noastră, la acel moment”.
Potrivit comunicatului, peste 80% dintre profesorii instituției de învățământ s-au vaccinat anti-Covid cu schema completă.
Conducerea SNSPA a declarat că „Valul 4 – Delta este acum o certitudine pentru România și, în acest context, vaccinarea este singura soluție care protejează sănătatea, sănătatea familiilor voastre și sănătatea comunității noastre. Recomandăm studenților să se vaccineze, pentru a reduce atât riscul de îmbolnăvire, cât și riscul de a dezvolta o formă severă a bolii”.
Sursa: Edupedu
Daca ti-a placut, distribuie acum! Chiar dacă sunt microbist, mai precis îmi place fotbalul și am o echipă favorită, nu am mai fost
Daca ti-a placut, distribuie acum! Când a fost propusă lansarea lui în politica mare, fostul președinte l-a numit „Premierul de la Grivco” și
Daca ti-a placut, distribuie acum! Români din SUA au răspuns la întrebarea „Ce înseamnă visul american pentru voi?”. Pe lângă multă muncă, românii
Daca ti-a placut, distribuie acum! Codul rutier 2023 prevede amenzi usturătoare pentru cei care ignoră obligativitatea montării anvelopelor de iarnă pe drumurile acoperite
Daca ti-a placut, distribuie acum! Dacă vă gândiți să cumpărați o mașină nouă, aceste șapte sfaturi de specialitate vă pot ajuta să vă
Daca ti-a placut, distribuie acum! Când temperaturile scad sub zero grade Celsius, o avalanșă de probleme pică pe capul șoferilor. Stratul gros de
Daca ti-a placut, distribuie acum! De pe suprafața Pământului observăm doar circa 0,5% din planetă. Adânc sub crusta terestră este mantaua de rocă
Daca ti-a placut, distribuie acum! Novak Djokovici și Stefanos Tsitsipas au disputat finala Australian Open cu o miză uriașă: grecul, aflat la prima
Daca ti-a placut, distribuie acum! Douăzeci şi cinci de persoane şi-au pierdut viaţa, 21 sunt date dispărute şi circa 38.000 au fost strămutate
Daca ti-a placut, distribuie acum! Kelly Gleeson a murit după ce a suferit o intoxicație alimentară. Femeia și-a petrecut cea mai mare parte
Daca ti-a placut, distribuie acum! De mai bine de 24 de ore nu există curent electric în mai multe zone din Dâmbovița. Pe
Daca ti-a placut, distribuie acum! Satele de munte din județul Buzău se află sub zăpadă de două zile. La Bisoca, localitate aflată între
Daca ti-a placut, distribuie acum! Populaţia din urmă cu un secol primea sarcini clare din partea edililor cu privire la modul de acţiune
Daca ti-a placut, distribuie acum! Salvamontiştii din Valea Jiului – echipa Uricani intervin duminică seara pentru recuperarea trupului unei femei care a fost
Daca ti-a placut, distribuie acum! Anchetatorii redau, în dosarul în care frații Tate sunt arestați preventiv pentru trafic de persoane și viol, mărturia
Input your search keywords and press Enter.