Bărbatul de 63 de ani din Gorj, care a omorât, la începutul lunii decembrie, o familie de spanioli în urma unui accident rutier pe care el l-a provocat, și-a aflat, zilele trecute, pedeapsa: 20 de ani de închisoare pentru omor. Totodată, șoferul ar urma să plătească și daune morale familiei victimelor de 850.000 de euro, scrie Ora de Sibiu. Decizia dată de Tribunalul Sibiu nu este definitivă. În accidentul care a avut loc pe 4 decembrie 2022 la Hula Bradului, în județul Sibiu, au murit 4 persoane: două fete de 15, respectiv 21 de ani și părinții lor. Familia, originară din Spania, se afla în vacanță în România, iar la volanul mașinii închiriate era tânăra de 21 de ani, venită în țara noastră cu o bursă Erasmus. Șoferul de 63 de ani din Gorj venea din Italia și, așa cum reiese și din ancheta penală care a urmat, a condus fără oprire cel puțin o zi și jumătate înainte de impactul mortal. Avea o viteză de 128 km/h într-o zonă cu limită de 50 și a lovit frontal mașina în care se afla familia din Spania. În urma accidentului, părinții au murit pe loc, tânăra de 21 de ani în Ambulanță, iar mezina familie câteva zile mai târziu, la spital, scrie sursa citată. În urmă cu o lună, șoferul vinovat de producerea accidentului a cerut în instanță să îi fie schimbată încadrarea din omor în ucidere din culpă. Magistrații nu i-au acceptat cererea. Tot atunci au ieșit la iveală și detalii revoltătoare din dosarul teribilului accident. Potrivit anchetatorilor, bărbatul era rupt de oboseală, făcuse depășiri la limită, dar și un alt accident înainte. Ca să nu adoarmă la volan, se lovea cu capul de tetieră, dădea muzica la maximum și urla singur în mașină. În rechizitoriu apar și transcrierile mai multor înregistrări audio, schimbate prin intermediul aplicației WhatsApp cu iubita lui: “Am ațipit de multe ori și Dumnezeu m-a ţinut în braţe de fiecare dată, dar până la urmă tot am lovit parapetul”, îi transmitea bărbatul concubinei sale, cu doar câteva ore înainte de accident. Decizia dată de Tribunalul Sibiu pe 8 septembrie 2023 nu este definitivă.
sursa:digi24
Daca ti-a placut, distribuie acum! Ciolacu le-a spus șefilor OMV că nu discută legea offshore atât timp cât Austria se opune României în
Daca ti-a placut, distribuie acum! Furie în rândul militarilor ucraineni din prima linie, după ce liderii armatei au anunțat din greșeală eliberarea unui
Daca ti-a placut, distribuie acum! Proiect de lege: Închisoare de până la 25 de ani pentru producerea, vânzarea, transportul, deţinerea de droguri de
Daca ti-a placut, distribuie acum! Bărbat reţinut după ce a furat 70.000 de lei dintr-un autoturism. A intrat în mașină după ce a
Daca ti-a placut, distribuie acum! Șoferul care a omorât o familie de spanioli în Sibiu a fost condamnat la 20 de ani de
Daca ti-a placut, distribuie acum! Produsele cumpărate de români în perioada sărbătorilor ar putea fi ieftinite. Ministrul Agriculturii: „Cozonacul se numără printre ele”
Daca ti-a placut, distribuie acum! MApN a restricționat zborurile în spațiul aerian din nordul Dobrogei, la granița cu Ucraina Spațiul aerian din nordul
Daca ti-a placut, distribuie acum! Mama lui Vlad Pascu a fost reținută pentru 24 de ore, după ce a încercat să șantajeze martorii
Daca ti-a placut, distribuie acum! Muzeu de istorie vizitat, în miez de noapte, de un hoț. Bărbatul cunoștea clădirea și a spart un
Daca ti-a placut, distribuie acum! Bogdan Opriţa, Spitalul Floreasca: Nu pot spune cum şi pe unde a intrat în spital tânărul care s-a
Daca ti-a placut, distribuie acum! Încălțăminte fake de 6,4 milioane de euro, descoperită în Portul Constanța. Marfa “made in China” urma să ajungă
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un bărbat a fost filmat în timp ce lovea cu parul un urs care dormea liniștit în pădure.
Daca ti-a placut, distribuie acum! Rușii au atacat iar la granița României. Un submarin și o navă rusă au luat foc după ce
Daca ti-a placut, distribuie acum! Marcel Boloș: Trebuie să decid între viața bisericească și cea de partid. Deocamdată, alegerea mea este biserica Ministrul
Daca ti-a placut, distribuie acum! Boloș: Salariul minim va crește la 3.300 de lei brut. Vor fi majorate și pensiile Ministrul finanțelor, Marcel
Input your search keywords and press Enter.