SpaceX, compania miliardarului Elon Musk, va lansa anul viitor un satelit către Lună în cadrul unei misiuni plătite integral cu criptomoneda Dogecoin a anunţat duminică societatea canadiană Geometric Energy Corporation, care va conduce misiunea selenară, relatează AFP şi Reuters.
Satelitul DOGE-1 va fi lansat la bordul unei rachete Falcon-9 a SpaceX în primul trimestru al anului 2022, a declarat compania din Calgary într-un comunicat, scrie Agerpres.
În formă cubică şi cu o greutate de 40 de kilograme, satelitul va avea ca scop obţinerea „informaţiilor despre spaţiul selenar cu ajutorul senzorilor şi a camerelor de luat vederi de la bord”, a precizat compania.
„DOGE-1 Mission to the Moon” va fi „prima încărcătură comercială selenară din istorie plătită în totalitate cu Dogecoin”, a indicat Geometric Energy Corporation, fără a specifica valoarea tranzacţiei.
„Suntem încântaţi să lansăm DOGE-1 pe Lună!”, a declarat Tom Ochinero, vicepreşedintele departamentului de vânzări comerciale din cadrul SpaceX, adăugând că „misiunea va demonstra aplicarea criptomonedelor dincolo de orbita Pământului şi va pune bazele comerţului interplanetar”.
Anunțul a venit la scurt timp după ce Elon Musk a promovat criptomoneda în cadrul emisiunii umoristice Saturday Night Live (SNL). În timpul emisiunii, miliardarul a spus, în glumă, că Dogecoin este “o păcăleală”, iar după această afirmație Dogecoin a scăzut puternic, după ce atinsese o valoare record cu doar câteva ore înainte.
În timpul emisiunii, întruchipând un expert financiar, Musk a mai spus că Dogecoin este “viitorul banilor, un vehicul financiar de neoprit care va cuceri toată lumea”.
Dogecoin, o criptomonedă pornită în glumă în 2013, a crescut cu peste 20.000% în ultimul an, potrivit CoinGeko. Elon Musk a încurajat această creștere, alături de investitorul Mark Cuban, Snoop Dogg și Gene Simmons.
sursa digi24
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un şofer a intrat cu maşina în magazinul unei benzinării din municipiul Arad, joi, peretele din sticlă fiind
Daca ti-a placut, distribuie acum! O persoană a rămas încarcerată într-un autoturism în urma coliziunii cu un camion, pe drumul naţional DN 2,
Daca ti-a placut, distribuie acum! Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a transmis, joi, un comunicat referitor la cazul bebelușului care a murit în urma
Daca ti-a placut, distribuie acum! Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de inundaţii,
Daca ti-a placut, distribuie acum! Mai multe percheziții au avut loc joi în trei localităț din Sibiu unde polițiștii susțin că ar fi
Daca ti-a placut, distribuie acum! Arheologii egipteni au scos la iveală patru morminte de demnitari din perioada faraonilor şi o mumie de peste
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un bărbat de 41 de ani a intrat, joi după-masa, în incinta unui magazin având asupra sa un
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un bărbat în vârstă de 34 de ani este cercetat de poliţiştii din Olt după ce a înfometat
Daca ti-a placut, distribuie acum! Ionuț Gârbea locuiește într-o localitate din județul Bacău. Are puțin peste 30 de ani și a fost penultimul
Daca ti-a placut, distribuie acum! Jumătate din țară e sub cod galben de ninsori, viscol și polei începând de joi, transmite Administrația Națională
Daca ti-a placut, distribuie acum! O femeie de 66 de ani a decedat într-un incendiu care i-a cuprins casa, în comuna bihoreană Sălard,
Daca ti-a placut, distribuie acum! Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Satu Mare a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul fetei
Daca ti-a placut, distribuie acum! Patru persoane au fost rănite joi dimineaţă, în urma unui accident în care au fost implicate trei maşini,
Daca ti-a placut, distribuie acum! Valoarea parcurilor și zonelor verzi care există în Sibiu a depășit un miliard de lei, ceea ce reprezintă
Daca ti-a placut, distribuie acum! Actorul Jeremy Renner încerca să împiedice plugul său de deszăpezire să alunece şi să-l lovească pe nepotul său
Input your search keywords and press Enter.