Un studiu efectuat în Israel arată că a treia doză de vaccin anti-Covid sporește cu până la 6 ori protecția împotriva spitalizării și simpotmelor grave în rândul persoanelor de peste 60 de ani. Sursă foto: Getty Images
O a treia doză a vaccinul anti-Covid-19 produs de Pfizer a îmbunătățit semnificativ protecția față de infectare și simptomele grave ale bolii printre israelienii cu vârste de la 60 de ani în sus, comparativ cu cei care au primit două doze, arată datele publicate duminică de Ministerul Sănătății, conform Reuters.
Datele au fost prezentate, joi, la o întâlnire a panelului ministerial de experți în vaccinare și încărcate pe site-ul ministerului duminică, deși nu au fost publicate toate detaliile studiului.
Descoperirile sunt asemenătoare cu statistici separate raportate săptămâna trecută de către furnizorul de servicii de sănătate al Israelului, unul dintre cele câteva organizații ce administrează doze suplimentare pentru a încerca limitarea răspândirii variantei Delta a coronavirusului.
Oficialii ministerului au prezentat defalcat statisticile Institutului Gertner din Israel și a Institutului KI, spunând că printre persoanele în vârstă de 60 de ani și peste această vârstă, protecția oferită împotriva infectării, la 10 zile după vaccinare, a fost de patru ori mai mare decât după două doze.
O a treia pentru cei de peste 60 de ani a oferit, după 10 zile, o protecție de la cinci la șase ori mai mare împotriva simptomelor grave ale bolii și spitalizării.
Acea grupă de vârstă este în mod special vulnerabilă la Covid-19 iar în Israel a fost prima care a fost inoculată când a început campania de vaccinare la sfârșitul lui decembrie.
În ultimele săptămâni, Ministerul Sănătății a spus că imunitatea s-a diminuat în timp pentru seniori precum și în cazul tinerilor. Majoritatea persoanelor vaccinate care s-au îmbolnăvit grav în Israel aveau peste 60 de ani și alte boli.
Israelul a început, pe 30 iulie, administrarea celei de-a treia doze pentru persoanele de peste 60 de ani. Joi, statul a coborât pragul pentru administrarea dozei suplimentare la vârsta de 40 de ani și a inclus femeile însărcinate, profesorii și lucrătorii din domeniul sănătății sub acea vârstă. A treia doză este administrată doar celor care au primit a doua doză cu cel puțin cinci luni înainte.
SUA a anunțat planuri pentru a oferi a treia doză pentru toți americanii, citând date care arată diminuarea protecției. Canada, Franța și Germania au anunțat astfel de campanii.
În lupta începută în iunie cu varianta Delta, Israelul are una dintre cele mai mari rate de infectare per capita. Aproape de 1,5 milioane de oameni din populația totală de 9,3 milioane a primit al treilea vaccin.
În schimb, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat că datele actuale nu indică faptul că este necesară efectuarea unei a treia doze de vaccin anti-COVID-19, adăugând că toate persoanele vulnerabile din lume ar trebui să fie complet vaccinate înainte ca țările cu venituri ridicate să introducă o a treia doză de vaccin.
Sursa: Digi24
Daca ti-a placut, distribuie acum! Români din SUA au răspuns la întrebarea „Ce înseamnă visul american pentru voi?”. Pe lângă multă muncă, românii
Daca ti-a placut, distribuie acum! Codul rutier 2023 prevede amenzi usturătoare pentru cei care ignoră obligativitatea montării anvelopelor de iarnă pe drumurile acoperite
Daca ti-a placut, distribuie acum! Dacă vă gândiți să cumpărați o mașină nouă, aceste șapte sfaturi de specialitate vă pot ajuta să vă
Daca ti-a placut, distribuie acum! Când temperaturile scad sub zero grade Celsius, o avalanșă de probleme pică pe capul șoferilor. Stratul gros de
Daca ti-a placut, distribuie acum! De pe suprafața Pământului observăm doar circa 0,5% din planetă. Adânc sub crusta terestră este mantaua de rocă
Daca ti-a placut, distribuie acum! Novak Djokovici și Stefanos Tsitsipas au disputat finala Australian Open cu o miză uriașă: grecul, aflat la prima
Daca ti-a placut, distribuie acum! Douăzeci şi cinci de persoane şi-au pierdut viaţa, 21 sunt date dispărute şi circa 38.000 au fost strămutate
Daca ti-a placut, distribuie acum! Kelly Gleeson a murit după ce a suferit o intoxicație alimentară. Femeia și-a petrecut cea mai mare parte
Daca ti-a placut, distribuie acum! De mai bine de 24 de ore nu există curent electric în mai multe zone din Dâmbovița. Pe
Daca ti-a placut, distribuie acum! Satele de munte din județul Buzău se află sub zăpadă de două zile. La Bisoca, localitate aflată între
Daca ti-a placut, distribuie acum! Populaţia din urmă cu un secol primea sarcini clare din partea edililor cu privire la modul de acţiune
Daca ti-a placut, distribuie acum! Salvamontiştii din Valea Jiului – echipa Uricani intervin duminică seara pentru recuperarea trupului unei femei care a fost
Daca ti-a placut, distribuie acum! Anchetatorii redau, în dosarul în care frații Tate sunt arestați preventiv pentru trafic de persoane și viol, mărturia
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un român, în vârstă de 25 de ani, a fost găsit vinovat, vineri, 27 ianuarie, de Tribunalul Regional
Daca ti-a placut, distribuie acum! Alina Șerban, meteorolog în cadrul Administrației Naționale de Meterologie (ANM), a anunțat, sâmbătă, că ninsorile aduse de ciclonul
Input your search keywords and press Enter.