Secretarul de stat american Antony Blinken a discutat cu familia jurnalistei palestiniano-americane Shireen Abu Akleh după ce a criticat intervenţia brutală a poliţiei israeliene în timpul funeraliilor acesteia, a anunţat duminică un responsabil al SUA, informează AFP, relatează Agerpres.
În timpul unui apel telefonic care a avut loc sâmbătă, în timpul călătoriei sale spre Berlin, Blinken a prezentat “profunde condoleanţe” membrilor familiei lui Shireen Abu Akleh, potrivit unui responsabil al Departamentului de Stat.
Blinken a oferit sprjinul diplomaţilor americani de la Ierusalim familiei jurnalistei, care avea de asemenea cetăţenie americană, a precizat aceeaşi sursă.
Şeful diplomaţiei americane “a luat notă de întreaga activitate jurnalistică a lui Shireen Abu Akleh şi de importanţa unei prese libere şi independente”, a adăugat responsabilul sub acoperirea anonimatului.
Jurnalista Shireen Abu Akleh, unul dintre cei mai cunoscuţi reporteri ai postului de televiziune panarab Al-Jazeera, a fost ucisă miercuri dimineaţă în timp ce relata despre confruntările între armata israeliană şi palestinieni în sectorul Jenin, din nordul Cisiordaniei. Ea purta o vestă antiglonţ cu sigla “presă” şi o cască.
Vineri, la ieşirea sicriului din spitalul Sfântul Iosif din Ierusalimul de Est anexat, poliţia israeliană a pătruns în curtea instituţiei şi a încercat să disperseze o mulţime fluturând steaguri palestiniene. Sicriul a fost aproape să cadă din mâinile palestinienilor care îl purtau, împinşi de poliţişti, dar a fost prins in extremis, potrivit imaginilor difuzate de televiziuni locale care arată, de asemenea, poliţişti făcând uz de bastoane.
Înainte de discuţie cu familia jurnalistei, Blinken s-a declarat “profund tulburat” de “intruziunea poliţei israeliene”, iar Departamentul de Stat a cerut declanşarea unei anchete transparente asupra condiţiilor morţii sale.
Sursa: Stiripesurse
Input your search keywords and press Enter.