În Italia, până în prezent, au ars de patru ori numărul de hectare mistuite de flăcări, în medie, în fiecare an din 2008 până în 2020. Au izbucnit 393 de incendii de mari dimensiuni (peste 30 de hectare), comparativ cu o medie de 224 în perioada 2008-2020, transmite Rainews, citată de Rador.
Sudul Italiei arde și, foarte adesea, mâna omului face „prima mișcare”.
„În acest moment, fenomenul incendiilor forestiere este resimțit în special în regiunile din sud și, în special, în Puglia, Calabria și Sicilia, care sunt afectate de valurile de căldură, așa cum se întâmplă în Grecia vecină. În prezent, sunt în desfășurare aproximativ 70 de incendii, mai ales în acele trei regiuni”, a explicat colonelul Marco di Fonzo, comandantul Unității de Informare împotriva Incendiilor Forestiere de la Comandamentul de Carabinieri pentru Protecția Forestieră.
Dar incendiile sunt răspândite aproape peste tot în Peninsulă, ajungând în unele cazuri, precum în Sicilia, Sardinia, Calabria și Abruzzo, la extinderi mult mai mari decât cele întâlnite în anii precedenți.
Conform datelor prelucrate de Legambiente și prezentate pe 6 august, „de la incendiile din Montiferru izbucnite pe 25 iulie la cele din Abruzzo, în provinciile L’Aquila și Pescara, până la numărul impresionant de incendii izbucnite de la Catania la Palermo în ultimele zile, ne confruntăm cu multiplicarea evenimentelor definite ca „extreme”, deoarece depășesc capacitatea de control, cu o intensitate mai mare de 10.000 kW/m și o viteză de propagare de peste 3 km/h.
O tendință îngrijorătoare, care merge mână în mână cu creșterea înregistrată și pentru 2020 a numărului de incendii pe întreg teritoriul național”.
Între timp, cei 35 de exploratori dați dispăruți în pădurea Ficuzza, rezervația naturală dintre Marineo și Corleone, în provincia Palermo, unde s-au dezvoltat numeroase incendii, au fost salvați. Alarma a fost declanșată sâmbăta trecută la ora 14:00, când liderii exploratorilor care au raportat prezența a cinci grupuri aflate în excursie în zona în care s-au dezvoltat incendiile.
De marți, cod galben de căldură în Sardinia, la Cagliari și pericol de incendiu „extrem” pentru miercuri pe teritoriul provinciei, iar alerta trece de la portocalie la roșie. Deocamdată, este vorba de „pre-avertizare”, deoarece situația, odată declanșată, dacă nu este înfruntată rapid, s-ar putea propaga, atingând dimensiuni mari, în ciuda intervenției vehiculelor aeriene.
Pentru căldură, alerta este de nivelul 1 cu temperaturi care vor fi cuprinse între 25 și 38 de grade. Pentru miercuri, codul de alertă este de nivelul 2, portocaliu, cu temperaturi care vor atinge aproape 40 de grade.
De la Cagliari la Perugia, printre orașele cu cod roșu pentru căldură, conform ultimului buletin privind valurile de căldură lansat de Ministerul Sănătății, cu temperaturi care ar trebui să ajungă la 40 de grade, chiar și în zonele deluroase. Temperaturi ridicate care, pe lângă perioada lungă de secetă, stârnește îngrijorare pentru riscul de incendii.
Între timp, implicarea flotei aeriene și a echipajelor terestre ale statului continuă. Numai luni, peste 900 de cereri de intervenţie a mijloacelor aeriene au ajuns la Centrul Unificat de Operațiuni Aeriene (COAU) al Departamentului Protecției Civile, în special din partea regiunilor din centrul și sudul țării. Și, săptămâna care tocmai a început, va fi cea mai fierbinte din an ca o consecință a sosirii anticiclonului subtropical african Lucifer, care se extinde cu o forță din ce în ce mai mare, cu temperaturi care pot atinge 47-48 de grade Celsius în sudul țării.
Și, între timp, sudul Italiei arde și mii de hectare sunt cuprinse de fum și, foarte adesea, totul pornește de la mâna omului. Ultimul în ordine cronologică este Aspromonte. Pădurea a ars, luni, până noaptea târziu. Și azi există încă nouă incendii active.
„În sprijinul deciziei Guvernului, având în vedere persistența situației critice actuale de urgență, marți dimineață, în acord cu consilierul regional pentru Silvicultură, Gianluca Gallo, am dispus ca lucrătorii hidrotehnici şi forestieri angajați de companie – vorbim despre 2.500 de bărbați – să fie toți mobilizați de serviciu pentru a păzi teritoriul forestier”, a anunțat Giuseppe Oliva, comisarul extraordinar de la „Calabria Verde”, compania forestieră din Regiunea Calabria.
Luni, în zona Forlì, la Meldola, au izbucnit două focuri nu departe unul de altul: în Piano di Spino și la Teodorano. Primul incendiu a fost stins după-amiaza târziu, iar al doilea în jurul orei 20:00. În toate cazurile nu au fost raportați răniți.
Sursa: g4media
Daca ti-a placut, distribuie acum! Ciolacu le-a spus șefilor OMV că nu discută legea offshore atât timp cât Austria se opune României în
Daca ti-a placut, distribuie acum! Furie în rândul militarilor ucraineni din prima linie, după ce liderii armatei au anunțat din greșeală eliberarea unui
Daca ti-a placut, distribuie acum! Proiect de lege: Închisoare de până la 25 de ani pentru producerea, vânzarea, transportul, deţinerea de droguri de
Daca ti-a placut, distribuie acum! Bărbat reţinut după ce a furat 70.000 de lei dintr-un autoturism. A intrat în mașină după ce a
Daca ti-a placut, distribuie acum! Șoferul care a omorât o familie de spanioli în Sibiu a fost condamnat la 20 de ani de
Daca ti-a placut, distribuie acum! Produsele cumpărate de români în perioada sărbătorilor ar putea fi ieftinite. Ministrul Agriculturii: „Cozonacul se numără printre ele”
Daca ti-a placut, distribuie acum! MApN a restricționat zborurile în spațiul aerian din nordul Dobrogei, la granița cu Ucraina Spațiul aerian din nordul
Daca ti-a placut, distribuie acum! Mama lui Vlad Pascu a fost reținută pentru 24 de ore, după ce a încercat să șantajeze martorii
Daca ti-a placut, distribuie acum! Muzeu de istorie vizitat, în miez de noapte, de un hoț. Bărbatul cunoștea clădirea și a spart un
Daca ti-a placut, distribuie acum! Bogdan Opriţa, Spitalul Floreasca: Nu pot spune cum şi pe unde a intrat în spital tânărul care s-a
Daca ti-a placut, distribuie acum! Încălțăminte fake de 6,4 milioane de euro, descoperită în Portul Constanța. Marfa “made in China” urma să ajungă
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un bărbat a fost filmat în timp ce lovea cu parul un urs care dormea liniștit în pădure.
Daca ti-a placut, distribuie acum! Rușii au atacat iar la granița României. Un submarin și o navă rusă au luat foc după ce
Daca ti-a placut, distribuie acum! Marcel Boloș: Trebuie să decid între viața bisericească și cea de partid. Deocamdată, alegerea mea este biserica Ministrul
Daca ti-a placut, distribuie acum! Boloș: Salariul minim va crește la 3.300 de lei brut. Vor fi majorate și pensiile Ministrul finanțelor, Marcel
Input your search keywords and press Enter.