Taliban pe străzile din Kabul. Foto: Profimedia Images
Talibanii l-au condamnat la moarte pe fratele unui traducător afgan, potrivit scrisorilor obținute și publicate de CNN, acuzându-l că a ajutat SUA și că i-a oferit ajutor fratelui său, care a lucrat ca interpret al trupelor americane din Afganistan. Scrisorile sunt doar un exemplu al modului în care talibanii amenință în mod direct afganii care au lucrat cu SUA sau sunt membri ai familiei celor care au făcut-o, în ciuda asigurărilor date de liderii insurgenților care transmiteau că nu se vor răzbuna.
„Ai fost acuzat că i-ai ajutat pe americani”, i-au scris talibanii în prima din cele trei scrisori trimise, adăugând: „De asemenea, ești acuzat că ai asigurat securitatea fratelui tău, care a fost interpret”.
Prima scrisoare a talibanilor, care este scrisă de mână, îi ordonă bărbatului să se prezinte la o audiere. Cea de-a doua scrisoare scrisă tot de mână reprezintă o notificare a neprezentării sale la audiere.
În a treia scrisoare, care este dactilografiată, talibanii îl anunță pe bărbat că, pentru că a respins avertismentele anterioare de a opri „servitutea voastră față de cruciații invadatori” și a ignorat o citație pentru a se prezenta la audiere, a fost găsit „vinovat în lipsă” și va fi condamnat la moarte.
„Aceste hotărâri judecătorești sunt definitive și nu veți avea dreptul să vă opuneți”, se arată în a treia scrisoare. „Ai ales această cale pentru tine și moartea ta este iminentă, cu voia Domnului”.
Scrisorile, care au fost scrise în paștună și traduse în engleză pentru CNN, au sigilii care se potrivesc cu cele ale talibanilor.
Scrisorile contrazic asigurările purtătorului de cuvânt al talibanilor, Zabiullah Mujahid, făcute la o conferință de presă săptămâna trecută, în timp ce grupul încearcă să proiecteze o imagine mai moderată a talibanilor.
„Nimeni nu va fi rănit în Afganistan”, spunea acesta.
Sursa: Digi24
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un șofer a avut surpriza neplăcută să constate că încă mai are THC în organism, după două săptămâni.
Daca ti-a placut, distribuie acum! Proprietarii de case au discuții nesfârșite cu vecinii, care se încheie de multe ori cu procese în instanță.
Daca ti-a placut, distribuie acum! Unul dintre cei mai iubiți fotbaliști români împlinește astăzi 58 de ani. Fost căpitan şi selecţioner al echipei
Daca ti-a placut, distribuie acum! Te crezi as în noţiuni de cultură generală? Vezi cât eşti de informat cu ajutorul acestor 27 de
Daca ti-a placut, distribuie acum! După aproape un an de război, armata Ucrainei încă rezistă în fața celei considerate a doua putere militară
Daca ti-a placut, distribuie acum! Gheorghe Hagi a împlinit duminică, 5 februarie, 58 de ani. Este cel mai bun marcator din istoria naţionalei
Daca ti-a placut, distribuie acum! Fotbalistul brazilian Dani Alves se află la închisoare de 15 zile, fără posibilitatea de a ieși pe cauțiune,
Daca ti-a placut, distribuie acum! ANAF a publicat și lista neagră a celor cu datorii în care figurează 35.417 persoane juridice, printre cei
Daca ti-a placut, distribuie acum! Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis duminică mai multe avertizări de fenomene extreme: viscol, ninsori și ger
Daca ti-a placut, distribuie acum! Iarna, puținii localnici rămași în satele aflate în Munții Poiana Ruscă, în Ținutul Pădurenilor (video), au de înfruntat
Daca ti-a placut, distribuie acum! Alina, o româncă stabilită de zeci de ani în Spania, a ajuns șomeră și stă în stradă din
Daca ti-a placut, distribuie acum! Cercetătorul care a modificat genetic trei copii spune că s-a grăbit. Dar nu-și cere scuze. Omul de știință
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un nou studiu publicat la sfârșitul lunii ianuarie arată că progresul copiilor în materie de învățare a încetinit
Daca ti-a placut, distribuie acum! Cercetătorul care a modificat genetic trei copii spune că s-a grăbit. Dar nu-și cere scuze. Omul de știință
Daca ti-a placut, distribuie acum! O alimentație echilibrată, din care nu trebuie să lipsească citricele, broccoli, pătrunjelul, ardeiul, nucile, alunele și grâul asigură,
Input your search keywords and press Enter.