Medicii avertizează că săriturile în piscine pot fi foarte periculoase, unele pot duce la decesul celor care fac salturi cu capul înainte sau la paralizarea acestora.
În cazul celor care ajung în secţiile de recuperare, mulţi dintre ei nu pot să meargă, ci rămân imobilizaţi restul vieţii în cărucioare cu rotile.
“De obicei asemenea evenimente se soldează cu traumatisme cranio-cerebrale sau vertebro-medulare cu afectarea creierului sau/şi a măduvei spinării. În multe cazuri acestea sunt fatale şi pacienţii nu îşi mai revin din comă, leziunile fiind incompatibile cu viaţa. Pacienţii care supravieţuiesc rămân cu paralizii ale corpului care pot afecta jumătate de corp sau întregul corp, în funcţie de nivelul unde s-a produs leziunea traumatică. Cu cât leziunea este mai înaltă, adică la nivelul capului sau la nivelul coloanei cervicale, cu atât consecinţele sunt mai grave. Reabilitarea medicală în cazul acestor pacienţi este dificilă şi de lungă durată şi chiar în condiţiile unui tratament corect şi complet efectuat, în majoritatea cazurilor rămân cu sechele pe viaţă, chiar imobilizaţi într-un cărucior cu rotile. Sfatul este ca tinerii să evite săriturile în apă sau să verifice adâncimea acesteia înainte de a se aventura la astfel de salturi”, a declarat, pentru Agerpres, şeful Secţiei Clinice de Reabilitare Medicală din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) din Sibiu, Florentina Popa.
În spitalul sibian, în secţia de Anestezie Terapie Intensivă (ATI) este internat un tânăr de 21 de ani, în comă profundă, care în urmă cu câteva zile a sărit, în timpul unei petreceri, într-o piscină. După această săritură, cei aflaţi la petrecere l-au scos din apă şi au chemat o ambulanţă, tânărul fiind în stop cardio-respirator. Echipajul de prim-ajutor l-a resuscitat lângă acea piscină, după care l-a adus la spital “în stare foarte gravă, cu multiple traumatisme”, fiind în prezent “intubat, ventilat mecanic”, potrivit purtătorului de cuvânt al SCJU Sibiu, Decebal Todăriţă.
Medicul coordonator de la ATI, unde este internat acest tânăr, Alina Bereanu, a explicat “că prognosticul este rezervat” în acest caz.
“Starea de după stopul resuscitat este un diagnostic foarte grav, ce poate fi mai rău şi dintre traumatisme este afectată coloana cervicală, măduva este afectată. El este în comă profundă, cu traumatism cranio-cerebral, cu traumatism de coloană cervicală sever şi traumatisme de membre inferioare. Nouă nu ne lipseşte nimic, dar prognosticul este rezervat”, a explicat medicul de terapie intensivă, Alina Bereanu.
Practic, medicii din ATI îi menţin funcţiile vitale ale tânărului care a sărit în piscină şi îl evaluează zilnic.
Surse medicale susţin că familia tânărului ar fi analizat posibilitatea ca să-l transporte în străinătate, la un alt spital, însă deocamdată acesta este la Sibiu, la ATI. Există riscuri legate de transportul unui asemenea pacient şi îngrijirea medicală în ATI este aceiaşi în spitale, în aceste cazuri.
“Sfatul meu în cazul săriturilor în piscină este mare atenţie la adâncimea piscinei. Având în vedere că sunt foarte grave traumatismele la săriturile în cap în piscină, trebuie să fie lumea atentă”, spune medicul Alina Bereanu.
Sursa: Agerpres
Daca ti-a placut, distribuie acum! Ministerul Educației a virat banii pentru bursele elevilor pe lunile septembrie și octombrie Ministerul Educaţiei a anunţat că
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un bărbat din Satu Mare a aflat că are BMW când a mers să plătească impozitele Un bărbat
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un băiat din Sibiu, în vârstă de 12 ani, este căutat de Poliție, după ce a plecat în
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un șofer a lăsat mașina pe o stradă care urma să fie asfaltată. Muncitorii au acoperit-o cu folie
Daca ti-a placut, distribuie acum! Proprietarul Ferrari și-a cumpărat o mașină Dacia și îi place foarte mult: Avem și șofer la ea iero
Daca ti-a placut, distribuie acum! Percheziţii la persoane care ar fi vândut droguri, inclusiv unor copii de 13 ani. Suspecţii cereau între 50
Daca ti-a placut, distribuie acum! O polițistă din Iași ar fi fost prinsă la furat haine în mall. Tânăra, una dintre cele mai
Daca ti-a placut, distribuie acum! Neymar este acuzat că a exploatat o fostă angajată. Femeia îi cere jucătorului aproape 400.000 de euro despăgubiri
Daca ti-a placut, distribuie acum! Carambol cu cinci mașini, în București. Două persoane au fost duse la spital Cinci mașini au fost grav
Daca ti-a placut, distribuie acum! Profitul net al OMV Petrom a scăzut cu 72% față de primele 9 luni de anul trecut Grupul
Daca ti-a placut, distribuie acum! Carrefour preia magazinele Cora. Consiliul Concurenței a aprobat tranzacția Carrefour anunţă finalizarea tranzacţiei cu Grupul Louis Delhaize şi
Daca ti-a placut, distribuie acum! Ce spune Iranul despre posibilitatea ca Ronaldo să fie biciuit de 99 de ori pentru că a îmbrățișat
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un blogger militar rus spune că și-a închis canalul de Telegram după ce „trădătorii” i-au furat ratonul, care
Daca ti-a placut, distribuie acum! Copiii sub 14 ani nu vor mai avea voie să conducă trotinete electrice în București și apar zonele
Daca ti-a placut, distribuie acum! FOTO. Microbuz cu 12 persoane, implicat în accident rutier în Dâmboviţa. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie
M | T | W | T | F | S | S |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | ||||
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Input your search keywords and press Enter.