TRENDING
  • 13:09 » O femeie, cadru militar în Bucureşti, a fost arestată după ce şi-ar fi bătut fetiţa de 2 luni. Copila a ajuns la spital cu fracturi
  • 13:02 » Scandalul redirecționării pacienților de la public la privat. Rafila: Ar trebui stabilite niște sancțiuni
  • 12:58 » Cătălin Cherecheş rămâne în închisoare. Curtea de Apel Cluj a respins contestaţia fostului primar
  • 12:50 » Irina Podnosova, fosta colegă de facultate a lui Putin, a fost confirmată ca președintă a Curții Supreme a Rusiei
  • 12:47 » Președintele conservator al Poloniei s-a întâlnit cu Donald Trump, la New York
Daca ti-a placut, distribuie acum!

Țara în care nu ai voie să visezi

De Carlos Andres Quintana nu auzisem până vineri dimineață. Și nu cred că auzise multă lume în afară de prietenii și familia lui din Columbia, poate și din țara adoptivă, Andorra. Carlos este atlet profesionist, dar nu este o vedetă. Și cred că numele său mi-ar fi rămas necunoscut, dacă televiziunea care produce Jocurile Olimpice nu ar fi avut o desincronizare de program.

Dar această nepotrivire de program s-a dovedit a fi un mare moment olimpic. În așteptarea unei alte transmisiuni, producătorii zăbovesc pe finalul finalului cursei de schi fond de 15 kilometri pentru bărbați. Cursa este terminată de mult timp, iar în imagini mai este doar un sportiv.

Nu te prinzi din prima ce este cu atletul dezarticulat pe care-l vedem minute în șir. Comentatorul Eurosport, Andrei Comșa, este surprins și el de atenția pe care televiziunea i-o acordă lui Carlos Quintana. Sportivul este ultimul dintre ultimii. Are deja 16 minute întârziere față de primul clasat. Asta este o eternitate.

Îi lipsește nu numai viteza, dar cu siguranță și tehnica. Sigur nu are forță de campion în picioarele subțiri. Are și un batic în cap, care îl face și mai nepotrivit. Antrenorul aleargă pe lângă el, îl împinge din vorbe. Chiar și așa va fi ultimul, ultimul, cel din urmă, locul 95.

Iar Andrei Comșa are teribila inspirație să vadă o imagine de final. “Omul acesta, al cărui vis a fost doar să participe la Jocurile Olimpice, ar trebui să fie așteptat la capătul cursei de campionul olimpic, livo Niskanen. Așa ar merita. Dar campionii olimpici au alte obligații la finalul cursei…”

Carlos Quintana și picioarele sale slăbănoage nu au timp și gânduri de poveste. Trage atât cât poate către finiș. Dar nu se încadrează nici măcar în programul televiziunii. Deodată producătorul comută, lărgește cadrul și trage roll-urile finale cu clasamentul. Iată-i pe campioni, mergem la altă transmisie. Quintana nu are nici dreptul de a trece linia de sosire în văzul planetei.

Sunt sigur că pentru el contează mai puțin. Singur spune că visul lui a fost să participe la Jocurile Olimpice. El este triatlonist de profesie. S-a apucat de asta la 16 ani, este multiplu medaliat, dar toată viața a vrut în parcul Olimpic. Așa că la 33 de ani a căutat un sport cu care să ajungă acolo. A ales schi fondul și în trei ani a găsit puterea și măiestria să-și îndeplinească visul. Visul lui cel mare: să concureze în fața planetei, să participe, cum spune chiar deviza.

Televiziunea nu ne-a mai arătat povestea. Dar ea are un final fericit. Uriașul campion livo Niskanen chiar l-a așteptat la linia de sosire. Și l-a luat în brațe. O îmbrățișare cât o medalie. Și care spune lumii că a-ți atinge visul este nu numai împlinire, ci și menire. Și că efortul unui om de a se învinge pe el însuși  ca să participe la JO merită aplauze în picioare.

Țara în care nu ai voie să visezi
Carlos Andres Quintana și livo Niskanen

Povestea aceasta ar trebui să aibă cea mai mare noimă în România. Ea ar trebui să dea frisoane Federației de Schi Biatlon și administratorilor sportului românesc.

Dacă nu știți, România s-a prezentat cu doar doi sportivi în probele de schi, căci Federația a refuzat să includă în lot o a treia sportivă, care cucerise prin rezultatele ei acest drept. Sportiva se numeste Ania Monica Caill si este intr-un conflict cu federalii de ani buni.Rezultatele sale din ultimul an, munca ei, i-au dat dreptul României să meargă cu trei sportivi la Beijing, dar federalii nu au vrut. Și s-a dovedit că MTS și COSR nu au avut pârghiile să schimbe decizia federală. Federația spune că are un program pentru tinere talente, că Ania Caill nu progresează, că oricum rezultatele sale la edițiile anterioare au fost proaste și e și bătrână la 26 de ani. Deci, sportiva trebuie să stea acasă. Unde a și rămas.

Pe pagina sa de Facebook, Ania Caill scrie simplu către președintele federației: “Te urăsc, Puiu Gașpar.” Și o înțeleg. Poate nu ar fi atins gloria, poate nu ar fi fost dată la televizor, poate ar fi fost la jumătate plutonului sau poate era ultima, ultima, ce rușinos…, cum ar veni. Dar la fel de posibil este ca la final să o fi așteptat într-o îmbrățișare un campion olimpic. Căci a visa este ultima noastră frontieră.

Mai puțin în România, unde nu ai voie nici să-ți atingi visul pe care singur l-ai făurit. O rușine istorică. Dar mai ales o dramă care la nivel personal nu mai poate fi reparată. Iar când oficialii noștri se vor întoarce de la Beijing, ei nu de rezultate vor trebui să răspundă. Căci știm că ele vor fi inexistente și lipsite de speranțe. Dar de când ne-ați luat și dreptul să visăm?

sursa:gsp.ro


Daca ti-a placut, distribuie acum!
Alte articole care te-ar putea interesa...
LEAVE A COMMENT

Facebook
Închide
Închide