BREAKING NEWS
  • 0:49 » Eveniment caritabil Timisoara
  • 21:25 » Începe a doua etapă de generare a voucherelor în cadrul programului Rabla pentru Electrocasnice
  • 21:15 » Ce este grăsimea abdominală.
  • 21:01 » Cele mai bune uleiuri pentru părul uscat și deteriorat.
  • 20:57 » Ce este uleiul squalane
Daca ti-a placut, distribuie acum!

Zilnic suntem asaltați pe toate mass media de „breiching niuz” referitoare la accidente, unele adevărate tragedii prezentate în buclă. Ca unul care urmărește nu numai presa națională, concluzionez că parcă la noi sunt mult mai multe decât în alte țări. Să fie doar vina presei care caută și prezintă numai tragedii aducătoare de rating? Nu, nu e numai asta. Sau mai bine zis, nu e cauza principală a  înmulțirii relatărilor despre astfel de evenimente. Pur și simplu, ele se petrec cu o frecvență mai mare la noi decât în alte țări. Iar ca exemplu, iau în considerare numai accidentele de circulație unde suntem lideri europeni absoluți. Dar, o evaluare sumară, îmi relevă că și la altfel de accidente suntem lideri. Că sunt de muncă, pe șantiere sau în diferite fabrici, tot acolo suntem, în frunte.

Este țara noastră una a dezastrelor? A cui e vina pentru producerea lor? Răspunsul e simplu: al nostru. Chiar dacă unii reproșează că anchetele concluzionează că mortul e de vină, adevărul este că de cele mai multe ori chiar ăsta e de vină.

Pentru cele mai multe activități sunt elaborate reguli, reglementări și legi care să guverneze buna lor desfășurare. Cod rutier, norme de protecția muncii, proceduri de fabricație sunt elaborate pentru a ne proteja atât pe noi, cât și pe cei din jurul nostru. Nu or fi ele perfecte, complete, dar sunt. Unele se completează și dezvoltă pe parcurs ce apar noi riscuri sau în urma unor concluzii ale anchetelor (vezi Codul Rutier). Și totuși, în pofida existenței legilor, procedurilor și regulilor, de ce se-ntâmplă așa multe, așa de des?

Explicația este în așa-zisul ADN al românului, tributar unor concepte complet greșite.

Unul este acela că „Dacă nu s-a întâmplat până acum, nu are cum să se întâmple”. Repetitivitatea unor operațiuni, derularea lor permanentă face ca românul să lase „pas cu pas” (vorba unui clasic în viață) garda jos. Nu respectă o mică regulă azi, apoi încă una de mâine, vede că nu se-ntâmplă nimic și o ține langa. Ca pe un elastic de care tragi puțin câte puțin până de rupe. Sau dacă vreți, e ca șoferul care azi forțează doar un pic trecerea prin intersecție pe culoarea galbenă, apoi din ce în ce mai mult, ajungând să treacă „pe roșu”, bazându-se pe principiul mai sus enunțat. Apoi, se-ntâmplă nenorocirea, adeseori cu efecte și asupra celorlalți. Trist e că pe șoferul care „forțează galbenul” îl urmează mulți, forțând și mai tare. Ce și-or zice? Dacă el o face, eu de ce nu?

Și de aici, ajungem la un alt fenomen din ADN-ul românului: „Efectul de turmă!”. Dacă unul face ceva, chiar ilegal sau neregulamentar, eu de ce nu aș face-o? Asemeni oilor dintr-o turmă, românul merge după celălalt, fără să judece sau să ia în considerare riscurile la care se poate expune. Și după berbecul care cade în prăpastie cad și oile ce-l urmează.

„Las` că merge și-așa, știu io!” este un alt leit-motiv persistent al muncii la români. Nu rare sunt relatările despre accidente de muncă în care muncitori care sapă o groapă mor datorită prăbușirii malurilor peste ei. Chiar dacă șeful le-atrăsese atenția să facă ce trebuie, după plecarea acestuia și-au continuat treaba.

Sau reversul celui anterior cum că „Șeful are întotdeauna dreptate”. Nu-l contrazice, nu-i atrage atenția că e greșit, neregulamentar ce se face, dar o face de frică. Uneori, frica de șef este mai mare decât cea de lege. La recentul accident de la Băbeni, trei au plătit cu viața alături de șeful lor alți patru cu diverse răni, dar în viață, în pofida faptului că știau și până atunci respectaseră regula că în acea cameră intră o singură persoană. Oare de ce niciunul nu a reacționat la acțiunea criminală a șefului lor? De ce?

Pentru că „Mie nu mi se-ntâmplă!” aceasta fiind o altă convingere a românilor. Dar i s-a întâmplat unui amic inginer pe un șantier, care s-a trezit cu un cui în gură. Dacă purta casca de protecție, cuiul nu-i ajungea acolo. Dar și unor „șoșoacări” care nu poartă mască sanitară pe acest principiu. Dar li se-ntâmplă, se infectează și la rândul lor infectează pe alții. Adeseori, nici nu mai apucă să regrete.

Nerespectarea, desconsiderarea legilor, regulilor și reglementărilor este sport național, aproape conduită a românilor. O mică ciupeală colo, o altă evitare a regulilor dincolo devin motive de laudă, de fală în fața semenilor. Ce grozavi se consideră unii cu aceste eschive! Fiți sinceri cu voi înșivă! Nu de puține ori ați făcut-o și voi.

Acum mai mulți ani, un profesor de la Cambridge, bun cunoscător al românilor și al României, după ce mi-am exprimat admirația pentru civilizația (mă refer la comportamentul civilizat) și respectul față de lege al englezilor, mi-a dat un răspuns metaforic, dar șocant: „Am tăiat sute de ani capete ca să ajungem aici! În acest timp, la voi peșcheș, ciubic, șpagă.”.

„Vrem o țară ca afară!” clamează unii. Dar de ce nu ne comportăm „ca afară”?

Câți ani ar trebui să „tăiem capete” pentru așa ceva?

 

PS Oare de ce reclamele cu „Dorel” sunt atât de populare în țara noastră? Suntem o țară de „Dorei”?

 


Daca ti-a placut, distribuie acum!
Alte articole care te-ar putea interesa...
LEAVE A COMMENT

×

Dă-ne un like pe Facebook

Facebook
error: Continutul este protejat!
Închide
Închide