CotidianOnline
Stirile tale, zi de zi!
CotidianOnline
Stirile tale, zi de zi!
În zilele de 19 și 20 aprilie 2021, beneficiarii din cadrul centrelor rezidențiale, aflate în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița, precum și tinerii aflați în grija asistenților maternali profesioniști, cu vârste peste 16 ani, au avut parte de experiențe inedite în cadrul Școlii de Meserii Concordia, de la Ploiești.
Adolescenții au pătruns în tainele ospătăriei, ale bucătăriei și ale horticulturii. De asemenea, ”au tras cu ochiul” în Brutăria Concordia și au pus întrebări despre cum se face pâinea sau cum se fac cozonacii, al căror miros s-a răspândit peste tot în jur. Au aflat informații despre cursurile de formare, despre cum poate fi petrecută perioada de 10 luni în Campusul Concordia, care este programul de studiu, de lucru și cât timp liber au la dispoziție. Nu au părăsit locația până când nu au participat și la ateliere practice, precum realizarea celor mai savuroase cocktail-uri non-alcoolice, pregătirea celor mai gustoase și mai atractive cafele și un atelier pentru modelarea șervețelelor. Tinerii au discutat și cu un psiholog despre câteva posibile meserii din care pot face carieră pe viitor și au lucrat în echipe, participând la un joc despre ce presupun meseriile alese.
După 10 luni de studiu la Școala de Meserii, tinerii care părăsesc sistemul de protecție au șansa să găsească un loc de muncă foarte bun în domeniul în care s-au format. Reprezentanții Concordia îi trimit în practică externă la antreprenori cu experiență, iar dacă dovedesc că sunt implicați și dornici să evolueze ca bucătari, ospătari, brutari sau horticultori, vor fi angajați în locația respectivă.
La final, s-au arătat încântați și interesați să participe la cursurile Școlii de Meserii, mai ales că vorbim de 25% teorie și 75% practică. Unii dintre tineri au spus că sunt hotărâți să se înscrie în programul de formare, imediat ce împlinesc 18 ani, iar noi îi vom sprijini în acest sens.
Activitățile s-au desfășurat sub egida ”Aripi pentru tineri – sprijin pentru tinerii care părăsesc sistemul de îngrijire – o abordare multi-sectorială: un model integrat de sprijin pentru întărirea sistemului de protecție din România și Bulgaria”, cofinanțat de Comisia Europeană, proiect desfășurat de Asociația CSR Nest și Organizația Umanitară CONCORDIA, în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița.
Daca ti-a placut, distribuie acum! Alte 9 cazuri de variola maimuţei au fost raportate în ultima săptămână Nouă cazuri de infecţie cu variola maimuţei
Daca ti-a placut, distribuie acum! Medicii de familie îl critică pe Rafila și se plâng că nu vor mai putea primi bolnavi la
Daca ti-a placut, distribuie acum! Apelul Ministerului Afacerilor Interne, după ce trei oameni s-au înecat în doar câteva ore: „Nu vă mai riscați
Daca ti-a placut, distribuie acum! Ministerul Sănătății revine cu precizări despre pastilele cu iod: Se iau numai în caz de expunere după un
Daca ti-a placut, distribuie acum! Un câine abandonat a fost salvat din pădure, la Brașov. Era legat cu sârmă de un copac și
Daca ti-a placut, distribuie acum! Mierea chinezească, gata să domine din nou piața europeană, în defavoarea mierii din Ucraina În 2018, europenii au
Daca ti-a placut, distribuie acum! Polițiști, angajați CFR și pensionari militari ies în stradă de luni și cer salarii și pensii mai mari
Daca ti-a placut, distribuie acum! Perspective îngrijorătoare privind evoluția economiei românești în 2022: „Mediul macroeconomic se va înrăutăți, rata șomajului va crește, iar
Daca ti-a placut, distribuie acum! Ministerul Transporturilor a avizat studiul de prefezabilitate pentru Drumul Expres București-Târgoviște ,,Valahia Expres” Ministerul Transporturilor a avizat studiul
Daca ti-a placut, distribuie acum! Guvernul urgentează construirea stațiilor de încărcare pentru mașini electrice cu bani din PNRR: Stațiile nu vor mai avea
Daca ti-a placut, distribuie acum! Studiu: Oamenii care lucrează constant pe salarii mici pot înregistra un declin cognitiv „semnificativ mai rapid” mai târziu
Daca ti-a placut, distribuie acum! Sportiva de 23 de ani de origine rusă, dar reprezentând Kazahstanul, a avut nevoie de trei seturi pentru
Daca ti-a placut, distribuie acum! Actorul în vârstă de 58 de ani a purtat pe covorul roșu un sacou maro, din in, și
Daca ti-a placut, distribuie acum! Într-un interviu acordat revistei GQ la sfârşitul lunii iunie, starul american a vorbit despre senzaţia de a trăi
Daca ti-a placut, distribuie acum! „Condamn cu fermitate declarațiile care aduc atingere drepturilor și integrității femeilor! Femeile sunt egale cu bărbații Este de
CotidianOnline
Stirile tale, zi de zi!
Input your search keywords and press Enter.